Uneori trebuie să-ți iei „La revedere”

     Deși știu că trebuie să îți spun „La revedere”,  nu mă pot opri să nu zăbovesc puțin. Ai simțit vreodată că îți lipsește cineva atât de tare, încât nu poți să îți iei gândul de la ceea persoană, dar să nu poți face nimic pentru că este prea târziu? Să fii atât de conștient că este târziu, că sufletele voastre s-au înstrăinat și totuși să-ți lipsească?
     Aș vrea să pot da timpul înapoi. Aș vrea să pot să mă opresc, să te sun și să te întreb „ce mai faci”, dar ceva mă oprește.  De fiecare dată dau cu capul de un geam imens. Între noi s-au ridicat ziduri  care nu mă lasă să ajung la tine. Chiar dacă mă doare, insist să dau cu capul. Știi tu vorba aceea: „mintea îmi spune nu, dar sufletu-mi cere”?  Cam așa. Mă frământ cu tot felul de întrebări. Aș putea să-ți iert că m-ai rănit? Oare tu ai putea să mă ierți?  Aș putea să șterg tot și să o luăm de la capăt? Oare tu ai putea?
Mă întreb dacă am putea să ne privim adânc în ochi, să lăsăm toată ranchiuna și să ne vorbim fără să ne cufundăm în reproșuri care ne răscolesc. Încă încerc să înțeleg ce s-a întâmplat și de ce s-a terminat. Poate că s-au folosit cuvinte prea dure. S-au spus atât de multe și apoi tăcere. Tăcere! De unde atât de multă liniște? 

Se spune că timpul vindecă tot, dar între noi este ca o prăpastie peste care nu pot păși iar trecerea anilor o face mai adâncă, mai abruptă. Caut ceva de care să mă agăț, dar știu că trebuie să mă desprind de amintirea ta. Am avut încredere și ți-am pus sufletu-n palmă. Dacă atunci când eram împreună mereu tu nu m-ai cunoscut cu adevărat, acum nu mai am aceste așteptări. Am realizat că suntem doi străini care la un moment dat au crezut că se cunosc. Înțeleg că nu mai are rost. Este prea târziu. Te-ai schimbat. Chiar și eu sunt o altă persoană acum.

   Uneori mă trezesc uitându-mă la numărul tău. Mi s-a întipărit în minte. Nu te pot suna.  Mi-aș fi dorit să pot schimba ceva. Regret...

Nu mi-e rușine să își spun că îmi pare rău. Sunt convinsă că am greșit și eu. Aș putea să îți spun că te-am iertat, chiar dacă mi-a luat timp să învăț cum să fac asta. Acum îmi dau seama că asta este partea cea mai ușoară. Greu mi se pare să trec peste faptul că eu m-am schimbat. De fapt, cred că asta mă reține în a-ți telefona. Sunt un alt om acum. Poate tocmai de aceea îți înțeleg tăcerea și îmi dau seama că și tu ai, poate, aceleași frământări ca și mine. Sau, cine știe, poate că m-ai uitat deja. Și cine sunt eu să vin și să-ți răscolesc liniștea, doar pentru că sufletul meu nu are pace? Te înțeleg și ai dreptate. A fost frumos și nu mai este! 
Așa că, îți doresc să-ți fie bine și să nu te gândești la mine. Și mie îmi va fi bine, chiar dacă vor mai fi momente când vei zăbovi la mine în gând. Uită și iartă. Eu așa am făcut. La revedere! Mergi pe drumul tău și nu te supăra pentru că nu te pot urma. Să știi că vei rămâne întotdeauna în inima mea și te-am iubit cândva.   

    Îmi este dor de tine, de mine în prezența ta sau poate doar de noi așa cum am fost cândva. Am învățat să trăiesc cu lipsa ta și sper să mă vindec de dorul acesta ce-mi tulbură liniștea. 

    La revedere, draga mea!