Uneori m-am lăsat purtată de tristețe și durere până la marginea disperării. Alteori mi-am exprimat nemulțumirile cu înfocare și îndârjire. Pe alocuri m-am lăsat purtată de iubire și visare...
Hai să fim sinceri, ce ar fi lumea asta fără emoții?
Este foarte important să ai curajul să te exprimi, să eliberezi trăirile din tine. Nu contează dacă lumea te înțelege sau te aprobă, important este să te simți bine tu cu tine. Dacă scrisul îți face bine, te ajută să te înțelegi, să te descarci de anumite sentimente și trăiri, continuă. Un singur zâmbet sau o mică alinare dacă aduci în sufletul cuiva, cu atât mai mult, nu te opri! Și chiar nu contează despre ce scrii, subiectele sunt mii...
Am ales să scriu cu sinceritate despre lucruri care mă afectează într-un fel sau altul. Sunt conștientă că în felul acesta îmi expun bucăți din suflet în fiecare poveste scrisă. Vor fi oameni care vor înțelege povestea, dar nu toți. Sunt unii care vor simți emoția pe care eu o transmit, alții nu și vor rămâne doar niște vânători de greșeli gramaticale.
Eu scriu pentru mine în primul rând. Este o cale prin care am găsit de cuviință să le dau voie emoțiilor să iasă la suprafață. Un mod în care le dau aripi cuvintelor și le las să zboare. Uneori este ca a o alinare pentru tot ce mă rănește și doare. Alteori este acceptare. Cu siguranță nu mi-e rușine cu ceea ce gândesc și simt.
În al doilea rând scriu ca o formă de protest. Uneori aceasta este singura cale prin care mai poți să îți exprimi punctul de vedere. Trăim în așa vremuri în care nu putem schimba nimic. Suntem prea mici, puțini și fără importanță. Cuvântul nostru nu contează și acesta este singurul lucru pe care nu ni-l poate lua nimeni: libera exprimare!
Și nu contează că, poate, nu mă citește nimeni sau că nu pot schimba ceva. Nu contează dacă voi rămâne neînțeleasă și cineva mă va critica. Pentru mine este important că nu am tăcut trecând indiferentă prin viață. Cu conștiința împăcată am rămas eu refuzând să mă las modelată după chipul și asemănarea altora. Sunt atât de mulți oameni care se pleacă după cum bate vântul. Se lasă influențați după cum le dictează relațiile, obligațiile sau prieteniile și cum li se schimbă acestea, se schimbă și opinia lor.
Nu m-am simțit întotdeauna bine atunci când mi-am exprimat părerea. De multe ori, în loc să fie mai bine a fost mai rău, dar mi-am asumat decizia și nu regret faptul că am fost sinceră până la capăt. În ziua de astăzi omul nu mai suportă să audă adevărul și se luptă pentru „dreptatea” lui.
Remarcabil în viață este să fii un om bun și cinstit. Să nu judeci și să nu te compari cu alți oameni. Să asculți și să chibzuiești la cele auzite. Să recunoști dacă ai greșit și să iei critica ca pe un plus, o evoluție, un alt punct de vedere. Rar o să mai vezi un om care face ceea ce este corect și trebuie să facă, mai presus de ceea ce crede că i se cuvine.
Expunându-ți punctul de vedere, de cele mai multe ori duce la un conflict. Nu întotdeauna partenerul de discuție are capacitatea de a discerne ceea ce i se spune. Pentru el totul se rezumă la cine are dreptate și cine nu, fără să conteze ce este bun și ce este rău. Aceste discuții sunt pierdute chiar înainte de a începe. Pentru a evita asta de cele mai multe ori oamenii se retrag din discuții sau preferă să mintă.
Mințind, ne obligăm singuri să purtăm măști și intrăm într-un cerc vicios din care cu greu mai scapi. O minciună duce la o ală minciună și totul devine fals. Urăsc minciuna și nu țin morțiș să am dreptate, să dau replici, să mă răzbun. Când nu am cu cine, las omul în lumea lui. Fiecare judecă cu ceea ce are în suflet. Tocmai de aceea, eu am ales să scriu pentru mine, pentru sufletul meu. Scrisul nu mi-l poate lua nimeni, dar îl pot critica toți.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu