De vorbă cu mine

      Am văzut că circulă un fel de modă din a-ți scrie ție cea de mâine sau de ieri. La început mi s-a părut cam aiurea. Ca și cum aș vorbi cu mine în oglindă, ceea ce, pentru mine cel puțin, este puțin straniu, nu?

     Aseară, chiar m-am gândit la asta și ce credeți? Am avut o noapte foarte agitată, nu m-am odihnit chiar de loc. M-am conversat toată noaptea cu mine în două variante, până când soarele dimineții s-a strecurat printre gene și m-am trezit.

    Aveam varianta tânără a mea, căreia îi spuneam cuvinte de încurajare, dar și varianta mai mea mai în vârstă căreia încercam să-i povestesc ce treabă bună a făcut. Datorită ei astăzi sunt un om frumos pe interior, am căpătat o maturitate, o experiență de viață care m-a făcut să văd lumea din diferite posturi și cu alți ochi. Datorită ei știu cum este să fii jos și tot datorită ei știu cum este să te ridici. Datorită ei am aflat că lucrul cel mai de preț pe lume este familia. Am văzut-o de multe ori luptând, dar nu a renunțat niciodată. Datorită ei, astăzi am o mândrie de copil. Și ce a mai luptat pentru acest copil... Să nu o atingă răutățile lumii și să îi sădească în suflet valori, să o învețe responsabilă și corectă, să lupte pentru visul ei. Și cum i-a oblojit coloana și a sprijinit-o ca să crească dreaptă, că de, e copil și copii sunt fragili. Este responsabilitatea noastră să îi sprijinim, nu? De noi depinde ce adulți vor deveni.
Și îi povestesc cum copilul începe să nu mai fie copil,  cum astăzi are o coloană vertebrală dreaptă și aripi puternice, doar datorită ei.
    Dacă aș putea să mă întorc în timp, celei tinere i-aș spune să nu mai dispere, toate se vor rezolva. I-aș spune să aibă grijă și de inima ei, căci eu știu cum toate durerile la inimă s-au dus. Aș lua-o de mână și i-aș spune că va fi bine. ”Vei pierde, dar vei și câștiga. Vor fi oameni care te vor răni, te vor abandona, te vor minți. Unii o vor face cu intenție, alții fără să vrea, dar vei trece peste și vei cunoaște și oameni minunați. Alții vor rămâne alături de tine mereu, îți spun eu! Te vor măcina regretele, vei greși, la rândul tău, de multe ori și  vei răni, dar vei învăța ceva din toate.”
În momentele când se simte pierdută i-aș povesti despre ea, văzută prin ochii mei acum. Cât curaj, câtă putere de luptă, de convingere, câtă credință că va reuși cumva, câte lacrimi, câtă speranță... Știu că mulți au râs și pentru ea nu a contat, a mers mai departe. Îi aud și eu pe aceia, le aud râsul spart.
Astăzi, dacă aș putea, i-aș spune că nici unul nu a mai reușit ce a făcut ea. Și să nu credeți că a construit palate. Nu, a reușit să rămână om! 

Astăzi, draga mea, ești o femeie puternică și sunt tare mândră de tine!
   În același timp priveam la varianta mea mai în vârstă cu tandrețe și îngăduință. Am luat-o după umeri și îi spuneam  că este timpul ei acum. Ai făcut destule și știu că nu te poți opri,  pentru că e felul tău de a vrea mai mult, dar gata! Trăiește și pentru tine. Bucură-te de tot ce te-nconjoară. Călătorește, desenează, plimbă-te, visează cu ochii deschiși, iubește și lasă-te iubită... Bucură-te de viață, draga mea! Acum tu poți sta liniștită.  Și parcă-i văd cu ochii minții  chipul blajin. Ochii săi spun multe, dar gura nimic. Are o înțelepciune pe care doar viața ți-o poate da.  Va fi bine, draga mea!    

       Și simt cum liniștea-mi pătrunde în suflet și în gând. Și îmi răsună în cap vocea mea liniștitoare...Va fi bine!  Ha,ha,ha...știți vorba aceea „și când m-am trezit, era dimineață”?
   Eram  eu, călătorind în timp...