Din punctul meu de vedere, prietenia este asemeni unei căsnicii, dar fără acte. Amândouă au la bază respectul și amândouă se clădesc cu migală, înțelegere, indulgență, cu bune și rele.
Asta înseamnă că nu există prietenie perfectă, uneori mai și greșim. O, da! Greșim și ne pare rău. Greșim și suntem iertați sau iertăm. Suntem oameni și avem caractere diferite. Nimeni nu e perfect și dacă cineva spune că este ușor, să nu îl credeți.
Important este să nu uităm lucrurile bune care ne-au apropiat de prieteni noștri și să nu le contorizăm greșelile. Atunci când ții socoteala, cu siguranță ai să ieși pe minus și ai să pierzi. Nu contează cine face mai mult sau mai puțin, nu contează cine a greșit și cine a iertat. Atâta timp cât poți să faci, e bine să faci și atunci când nu ai să mai poți, cu siguranță vei găsi sprijin și înțelegere la ceilalți.
Toată lumea greșește! Cu intenție sau fără, mai devreme sau mai târziu toți greșim. Exact ca și o căsnicie, prietenia se construiește în timp, cu încredere și răbdare, dar mai ales cu sufletul.
Am atât de mulți prieteni încât nici mie nu îmi vine să cred. De la fiecare am învățat câte ceva și cred că aici este secretul. Este bine să te înconjori de oameni frumoși, generoși, calzi, buni și cu sufletul curat. Întotdeauna să îți alegi ca și prieteni acei oameni de la care ai ce învăța. Și când spun asta mă refer la o grămadă de lucruri, nu neapărat din punct de vedere intelectual. Sunt oameni care au câte două facultăți, dar sunt atât de meschini încât nu ai ce învăța de la ei. Nu îi poți cere unui om josnic să aibă caracter, nu? Dar, hotărârea îți aparține dacă vrei să-ți fie prieten sau nu un astfel de om.
Prietenia diferă de la persoană la persoană, în funcție de educația și posibilitățile fiecăruia. Adică? Adică relaționăm diferit, avem nevoi diferite, manifestări diferite, capacități de înțelegere diferite. Nu trebuie să îi ceri unui om ceea ce ai tu nevoie, poate fi o povară prea mare pentru el. Este bine să te mulțumești cu ceea ce poate el să-ți ofere și să apreciezi.
Am să vă dau ca exemplu oamenii care vorbesc mult și oamenii mai tăcuți din fire, care nu sunt obișnuiți să vorbească. Nu cred că numărul cuvintelor contează într-o prietenie.
Sunt oameni cu care vorbesc zilnic și nu ne plictisim, avem atât de multe să ne spunem încât nu ne ajunge niciodată timpul. Sunt oameni cu care vorbesc atât de rar, dar atunci când ne pornim nu ne mai oprim, de parcă ieri a fost ultima oară când am vorbit. Dar sunt și oameni pentru care vorbitul nu reprezintă punctul lor forte. Asta nu înseamnă că nu suntem prieteni, ci că ne leagă altceva. Trebuie să înveți să iei omul așa cum este.
Cunosc oameni pe care nu i-am auzit niciodată să se plângă și asta nu înseamnă că nu au probleme sau că nu mă consideră prietena lor. Nu, ei pur și simplu se bucură de viață fără să se gândească la necazuri. Asta înseamnă că sunt puternici, învingători și sunt oameni de la care ai ce învăța, un exemplu bun de urmat.
Cândva, cineva mi-a spus, "să te văd pe tine fericită mă face pe mine fericită"! Ce poți să îți dorești mai mult de la o prietenie? Sunt oameni pe care nu i-am văzut de când eram un copil, dar asta nu înseamnă că nu le-am simțit strângerea de inimă atunci când sufletul meu a sângerat.
Cunosc oameni care m-au privit în ochi și mi-au dat mâna să mă ridic fără să fie nevoie de cuvinte, de explicații.
Cândva, cineva mi-a spus, "să te văd pe tine fericită mă face pe mine fericită"! Ce poți să îți dorești mai mult de la o prietenie? Sunt oameni pe care nu i-am văzut de când eram un copil, dar asta nu înseamnă că nu le-am simțit strângerea de inimă atunci când sufletul meu a sângerat.
Cunosc oameni care m-au privit în ochi și mi-au dat mâna să mă ridic fără să fie nevoie de cuvinte, de explicații.
Cunosc oameni care sunt mereu acolo. Nu contează ora sau distanța, ei sunt prezenți în viața mea întotdeauna.
De asemenea sunt și oameni cărora le-am acordat doar câteva minute din viața mea și pentru ei a fost un gest imens, dar asta ne-a făcut prietenia specială.
Toți acești oameni sunt prietenii mei, mă simt norocoasă și de la ei am învățat că prietenia nu constă în cantitatea lucrurilor, ci în calitatea lor.
Prietenia nu ține cont de câți bani ai. Prietenia nu constă în numărul de apeluri și întâlniri avute. Prietenia nu ține cont de distanța, pot fi kilometri sau doar un apel distanță. Uneori avem pe cineva chiar lângă noi, dar între sufletele noastre sunt prăpăstii.
Prietenia nu ține cont de cât de mult vorbești sau cât de puțin, dar este important să știi să și asculți.
Prietenia nu ține cont dacă vorbim aceiași limbă și avem aceleași tradiții. Ea este ceva atât de delicat încât nu știi când ți-a intrat la suflet. Este asemeni unui fluture. Are o frumusețe spectaculoasă și în același timp este atât de fragil. O atingere greșită și moare, totul se pierde. Și totuși, prietenia este atât de puternică încât rezistă timpului cu toate schimbările lui.
Prietenii sunt familia pe care tu o alegi să te însoțească în viață.
Prietenia trebuie să fie ceva frumos și ușor care vine de la sine, se formează în timp , dar se pierde într-o clipă. În momentul în care s-a deschis prăpastia dintre noi, cu greu mai poți să construiești o punte.
Dacă stai să îți alegi cuvintele sau trebuie să te explici, deja nu mai este prietenie. Dacă în omul din fața ta nu mai ai încredere sau în prezența lui te simți singur, cu siguranță relația dintre voi nu mai este prietenie. Insist să cred că, prietenia este asemeni unei căsnicii, se consolidează în timp, la bine și la greu. Unii oameni sunt alături de noi pentru puțin timp, alții pentru toată viața și nu trebuie să fim supărați pentru că doar atât au putut, atât ei cât și noi.
Într-o prietenie adevărată tăcerea nu doare, ea are puteri tămăduitoare...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu