Călătorii- Cramele Recaș

    M-am reîntors în România cu dorința de a descoperi frumusețea țării noastre. Am mai călătorit pe ici pe colo, dar nu pot spune că-mi cunosc țara așa cum ar trebui. Așa că, îmi dedic această etapă a vieții mele pentru a descoperi România, așa cum este ea, dincolo de comportamentul și prejudecățile oamenilor. 

   Povestea de astăzi este culeasă la ceas de seară de la omul care păzește intrarea principală de la Cramele Recaș. Din păcate duminica este închis, dar asta nu ne-a împiedicat să admirăm măreția care se desfășura în fața ochilor noștri. Am cerut voie să facem câteva poze, am mângâiat două mâțe leșinate de căldură care se tăvăleau prin nisip dornice de afecțiune și ne pregăteam să plecăm când, un alt paznic s-a apropiat de noi invitându-ne să mai stăm. Încântat de vizitatori s-a pornit a povesti...

   Până să ajung la povestea Cramelor, țin să vă spun că am fost foarte plăcut surprinsă să văd un angajat vorbind atât de frumos despre locul lui de muncă, despre conducerea acelui loc de muncă. Povestea cu mândrie despre istoria locului, despre investițiile care au fost făcute, dar nu în ultimul rând despre grija pe care conducerea o are față de angajați.

   

   Am ascultat cu încântare și deosebit interes  privind chipul senin din fața noastră. 

 Deci, se poate! Felicitări! Așa ar trebui să fie peste tot. Grija pe care conducerea o are pentru angajații săi se reflectă în calitatea muncii efectuate și nu numai. Eu am văzut-o în ochii și sufletul omului de la poartă. Am găsit respect, responsabilitate și admirație în vorbele lui. Nu o să vă spun acum cât vin au muncitorii 😊, dar am să vă spun că au beneficii care îi fac să fie serioși și conștiincioși. Până la urmă este atât de simplu... Păcat că sunt companii și patroni care nu înțeleg asta. Un muncitor mulțumit nu te fură, nu-ți pleacă, nu-ți produce prejudicii. El va fi recunoscător și va munci cu drag și spor. Este un schimb reciproc avantajos. 

   Am plecat cu sufletul plin de mândrie și frumos. Ne-am plimbat printre plantațiile de vii, exact pe acolo pe unde ne-a îndrumat domnul paznic, admirând hectarele frumos aliniate de mâini muncitoare. Impresionant! 

    Acum, făcând o mică paranteză, aș dori să spun că am avut și o dezamăgire. La baza declarației mele stă o mică comparație. Acum un an am fost în vizită într-un sătuc viticol din Germania.  Cu siguranță nu era la nivelul Cramelor Recaș, asta este sigur, dar felul în care toată comunitatea era implicată făcea ca satul să fie un loc în care turiștii veneau și chiar reveneau cu plăcere. Acest lucru a lipsit la Cramele Recaș și anume, comunitatea, apartenența. Viziunea o aveam și parcă vedeam cu ochii minții căsuțele, oamenii, costumul popular... 

Dar, din păcate mai durează până vom înțelege că „împreună” este mult mai important și mai de durată decât individual. Avem cu ce, avem cu cine, dar...

   Revenind la Cramele Recaș, iată povestea spusă chiar de ei...

 

  „Primele file ale poveștii vinului de la Cramele Recaș au fost scrise începând cu anul 1447, prin existența unui document notarial, aflat în prezent în tezaurul Muzeului Banatului, ce confirmă prima atestare oficială a Domeniilor Recaș în izvoarele scrise.
    Acest document atesta faptul că Mihail de Ciorna, banul Severinului, cumpărase viile de pe aceste meleaguri de la nobilii Ioan și Ecaterina Magyar pentru 32 de florinți (moneda de aur maghiară care circula în epocă)
    În dezvoltarea de peste ani a viilor de pe meleagurile Recașului regăsim o importantă componentă a culturii locale de peste secole, transformată în timp într-un adevărat simbol al Banatului, luând în considerare că de-a lungul timpului, vinul obișnuit din rodul viilor Recășene a fost folosit pe post de monedă de schimb în relațiile comerciale dintre Orient și Occident.
De-a lungul timpului, viile din Recaș au aparținut, rând pe rând, fie ungurilor sau austriecilor, care le-au înțeles și le-au apreciat întru totul valoarea, îngrijindu-le cu pricepere și prețuire, asemeni sârbilor, șvabilor, croaților și românilor care i-au urmat.

Anul 1991 reprezintă una dintre cele mai importante borne de legătură ale trecutului cu prezentul: în acest an ia naștere compania Cramele Recaș, cu misiunea de a prelua moștenirea tradiției și a culturii de la artizanii străvechi de pe aceste meleaguri, dar și de a completa traiectoria de dezvoltare a calității vinului bănățean de la Recaș cu investiții semnificative, inovație și pasiune.
   În prezent, Cramele Recaș este o companie româno-britanică, ce exploatează aproximativ 1200 de hectare de viță de vie în Recaș (Județul Timiș), ocupând primul loc în topul producătorilor români de vin după cifra de afaceri, precum și titulatura celui mai mare exportator de vin îmbuteliat din România. În termeni cantitativi, exploatăm 1.200 de hectare de viță de vie situate în Recaș, traduse într-o capacitate de depozitare ce cuantifică aproximativ 39.000.000 de litri pe an.
În termeni calitativi, însă, normarea producției pentru soiurile roșii de înaltă calitate reprezintă unul dintre cele mai importante procedee pe care le realizăm cu dedicare și atenție în fiecare an, prin îndepărtarea de pe butuc a 50-60% din struguri în momentul în care aceștia își schimbă culoarea, în scopul susținerii calității vinului pe termen lung.
În plantații deținem pe rod 22 de soiuri de struguri din care producem vinuri pentru cele 51 de vinuri aparținând celor 11 game comerciale distribuite în țară, cu un număr cel puțin comparabil pentru piețele de export.”

                                     

  

   

(Sursa informațiilor:https://cramelerecas.ro/povestea-noastra/)