30 iulie 2024

România de astăzi

     Zilele acestea s-a împlinit o lună de când m-am întors în țară. Mi-a fost de ajuns să trag anumite concluzii. Una dintre ele are legătură cu mass-media. Sunt ani de zile de când nu mă mai uit la televizor. Mă refer la știri, filme, emisiuni. Prefer Netflix și atât. Chiar și muzica o ascult pe Deezer. Da, recunosc faptul că plătesc pentru aceste preferințe, dar sunt mulțumită pentru că mă uit doar la lucruri care îmi plac și sunt pe gustul meu. Consider că sunt bani investiți, nu irosiți. Din păcate omul vrea de toate, dar gratis dacă se poate. Dar, asta este o altă discuție. 
     Revenind la subiectul postării de astăzi, am să vă spun că am luat decizia de a renunța la uitatul la televizor în 2016 și nu regret. Revenirea în țară mi-a întărit convingerea că nu am nevoie de televizor în viața mea. Inițial am luat această hotărâre fiind sătulă de tenta sexuală din toate emisiunile și de faptul că știrile erau pline de nenorociri, ca și cum nimic bun nu se mai întâmpla pe lume. Reîntorcându-mă, m-am uitat din curiozitate sperând să văd o schimbare. Am constatat că este mai rău. Mult prea multă reclamă și o agresivitatea verbală pe care o regăsesc în tot ce se difuzează la televizor, chiar și la radio. Da, astăzi am mai adăugat la lista mea  și agresivitatea verbală care mi se pare că instigă la violență. Indiferent dacă rulează o emisiune, o reclamă și chiar știri, am observat această agresivitate exprimată în primul rând printr-un mod de a vorbi foarte tare și repede. Zilele trecute, întâmplător am dat peste o emisiune (nu știu cum se numea) în care toți țipau și-și însoțeau țipetele cu gesturi în care se amenințau unii pe alții arătând cu mâna. Era o ceartă care te făcea să crezi că duce la bătaie, dar sfârșeau râzând la fel de zgomotos, ca și cum totul a fost doar o glumă bună. Ce mi-a atras atenția a fost faptul că erau oameni cunoscuți (cântăreți, actori) despre care aveam o cu totul altă părere. M-a surprins ușurința cu care ne manifestăm ca într-o mahala fără să ne gândim la exemplul pe care îl transmitem. Această „normalitate” o regăsesc și în oamenii cu care interacționez... 
Am observat o agresivitatea verbală atât directă cât și indirectă, chiar și vizuală. Felul cum sunt îmbrăcate femeile de la televizor, indiferent de formatul emisiunii prezentate, și prestanța tot mai scăzută lasă mult de dorit, dar se pare că scoate „vedete” pe bandă rulantă.  
De asemenea, am constatat că avem mult mai multe posturi tv. Ai zice că este mai bine, că ai de unde alege și este pentru toată lumea, pentru toate gusturile, dar este mai rău. Totul este pe repede înainte și  naște obișnuința. Sunt doar mult mai multe moduri de manipulare.  Se dau reluări cu emisiuni vechi în care se observă și mai evidențiată stridența cu care sunt făcute și prostia pe care o promovează. Ca scuză probabil că se va spune că asta se cere, asta se vinde și probabil că este adevărat. 
Întâmplător am găsit o emisiune cu și despre oameni de succes. O adevărată plăcere să-i asculți și locul perfect de unde să tragi concluzii și să înveți, dar formatul emisiunii face imposibilă urmărirea vizuală care devine obositoare. Un fel de picătură chinezească pentru creier. Și când reușești să depășești acest disconfort intervine reclama. Nici reclamele nu mai sunt cum erau cândva... Psihic nu ai nici o scăpare. 
În rest numai mocirlă... Inclusiv în muzică. Sunt mulți ani de când se promovează doar suferința în toate etapele ei. 
    Oamenii nu mai știu să fie liniștiți, mulțumiți, fericiți. Parcă dacă nu ai o suferință nu exiști. Și tot ce însemnă rețele de socializare demonstrează asta. Observ agresivitatea în tot ce mă înconjoară, verbal sau vizual. Oamenii nici nu sunt conștienți de ușurința cu care sunt manipulați, instigați și ținuți într-o stare permanentă de stres.
Cineva poate că o să-mi spună să nu mă uit dacă nu-mi place și exact asta fac, dar nu pot să nu mă întreb, oare încotro ne îndreptăm? Eu decid să nu mă uit, dar cei mai mulți oameni petrec foarte multe ore în fața televizorului, ascultând radio sau pe rețelele de socializare și fără să vreau, de multe ori, ajung să interacționez cu ei. Ajung să nu mă mai mir că am rămas genul de oameni miștocari, puși pe jecmăneală și neserioși. Niște mahalagii țâfnoși și aroganți.
Am văzut o știre cu mamă revoltată de faptul că i-a fost agresat copilul de profesoara de la scoală. Se punea accent pe gestul doamnei profesor, dar cele 47 de atenționări pe care le-a primit copilul au trecut neobservate, ca o ploaie de primăvară, ca un lucru firesc și normal, căci este copil și nu are răbdare să stea în bancă. Câtă ură, chef de scandal și dorință de răzbunare am văzut în vorbele acelei femei. Cu câtă ușurință aruncăm cu pietre. A dispărut bunul simț și respectul față de o instituție, de o funcție. Transmitem copiilor nesimțirea de a crede că totul li se cuvine. Până la urmă, gestul profesoarei nu este scuzabil, dar sunt convinsă că nu s-ar fi ajuns aici dacă părinții ar fi luat atitudine de la primele somații. Din păcate nimeni nu s-a deranjat să vorbească și despre asta. Cu cât ești mai nesimțit și mai obraznic, cu atât mai îndreptățit te simți să te bați cu pumnii în piept că vrei să ți se facă dreptate, chiar și pentru momentele când tu ai creat prejudicii. 
Sunt convinsă că sunt foarte puțini oameni care au gândit ca mine, cei mai mulții fiind de acord cu „săracul” părinte. Dincolo de ecranele televizoarelor se creează adevărați monștri. Și acum ajung la un alt exemplu, un tânăr de 18 ani care ieșind de la examenul de bacalaureat spune cu nonșalanță că nu-i pasă dacă îl ia sau nu. Dacă îl ia, părinții îi cumpără mașină iar dacă nu, o să-și cumpere singur.
Am rămas perplexă și mi-am pus câteva întrebări... Oare de unde are bani, căci cu siguranță nu muncit o zi din viața lui? Care mai este scopul  mersului la școală atâția ani?  Și, nu în ultimul rând, care este educația pe care a primit-o de acasă? Să mă mai întreb ce va deveni el în viață? Nu cred că mai are rost, căci banii primiți îi vor asigura un loc la o facultate și un serviciu călduț. Se pare că la noi încă funcționează asta, din păcate. 
Trecând peste firescul de ce arătăm asta la televizor, mă întreb: oare chiar nu mai sunt copii care învață? De ce ajungem să promovăm doar leprele?
Lista mea ar putea continua cu n exemple, dar pot eu să schimb ceva?
În concluzie, cred că suntem ceea ce decidem că vrem să fim iar neluând această decizie conștient, îi lăsăm pe alții să decidă pentru noi. 
România de astăzi este frumoasă, așa cum o știam, dar oamenii sunt mai murdari de cât îmi aduceam aminte...

27 iulie 2024

Cafea cu aromă de poveste

    Mie îmi plac mult poveștile. Dacă ești atent ai să le auzi cum se țes din șoapte, poveștile despre oameni, locuri, fapte...
Povestea de astăzi vine din Schwarzwald (Pădurea Neagră). Aceasta este o zonă montană împădurită din landul Baden-Württemberg, în sud-vestul Germaniei. Este împrejmuită de valea Rinului la vest și sud. Cel mai înalt vârf este Feldberg cu o înălțime de 1.493 metri. Este o importantă zonă turistică cu mai multe stațiuni montane și balneare, printre care orașul balnear Baden-Baden. Din acești munți izvorăște Dunărea, al doilea fluviu ca lungime din Europa, care se varsă în Marea Neagră prin Delta Dunării de pe teritoriul României.
   Aici o să descoperiți o pălărie de paie este cunoscută sub numele de Bollenhut care face parte din costumul tradițional al femeilor protestante din cele trei sate învecinate din Pădurea Neagră: Gutach , Kirnbach și Hornberg-Reichenbach din raionul Ortenau încă din jurul anului 1800. Cele trei sate aparțineau Ducatului de Württemberg și, prin urmare, erau protestante din 1534, în timp ce celelalte comunități din valea Kinzig au rămas catolice. Fabricarea pălăriilor a fost introdusă în cele trei sate sărace pentru a crea locuri de muncă. Bollenhut roșu cu aspect pitoresc a devenit un simbol al Pădurii Negre în ansamblu, în ciuda originilor sale destul de locale.
  Bollenhut, care inițial cântărea în jur de 500 de grame, poate cântări acum până la 2 kilograme și este lucrat manual. Producerea bilelor este un adevărat meșteșug. Pălăria de paie văruită în alb, cu boruri largi, poartă 14 bile de lână, în formă de cruce, vizibile. Cu toate acestea, sunt vizibile doar 11 bile deoarece 3 sunt acoperite de cele de mai sus. Bilele au cinci dimensiuni diferite. Femeile necăsătorite poartă pălării cu bile roșii, cele căsătorite poartă pălării cu bile negre, în vreme ce fetițele și bătrânele poartă doar o glugă.
Bollenhut și costumul tradițional asociat sunt încă purtate în zilele de festival și la evenimente tradiționale. Bollenhut cu costumul său tradițional poate fi vizitat pe tot parcursul anului în Muzeul Costumelor Pădurea Neagră din Haslach în Kinzigtal .



(Sursa:https://de.wikipedia.org/wiki/Bollenhut)

22 iulie 2024

Știați că...

   Cele mai mari capodopere s-au născut din suferință. Iubirea și pierderea sunt printre cei mai comuni factori care declanșează geniul interior. Profunzimea sentimentelor scot la iveală focul mistuitor din adâncul cel mai întunecat al sufletului. Durerea cu care sunt trăite aceste sentimente, le dau strălucirea de care geniul are nevoie pentru a-i lumina pașii rătăcitori în noaptea vieții, făcându-le în același timp nemuritoare. Măreția geniului îl face să fie neînțeles și singur iar noi admirăm sentimente în forma lor cea mai pură, indiferent de modul  în care sunt expuse, fie că este vorba despre o poezie, o pictură, o sculptură, o compoziție muzicală...

  <<Ludwig van Beethoven (1779-1827), compozitor german, personalitate marcantă a muzicii în perioada de tranziție dintre curentul clasic și cel romantic. Elev al lui Wolfgang Amadeus Mozart și al lui Joseph Haydn, Beethoven este considerat un titan în istoria muzicii. Cu toate că nu s-a căsătorit niciodată, s-a îndrăgostit de câteva ori- de obicei de femei măritate, inaccesibile sau nepotrivite din alte puncte de vedere. La începutul lunii iulie din anul1812 a compus una dintre cele mai remarcabile scrisori de dragoste scrise vreodată, adresată unei „eterne iubite”, al cărui nume este trecut sub tăcere. Această scrisoare excepțională este găsită printre lucrurile personale ale lui Beethoven, după moartea lui. Nu a fost niciodată expediată. Ea este singura scrisoare de dragoste în care folosește pronumele personal la singular „tu” și a fost publicată prima oară în 1840 iar identitatea misterioasei destinatare a devenit subiectul multor romane. Odată cu trecerea timpului, numeroși biografi ai compozitorului au încercat să rezolve această enigmă. Cercetările de dată mai recentă par a sugera că necunoscuta ar fi Antonie Brentano, o doamnă din aristocrația vieneză, cu care Beethoven făcuse cunoștință în 1810 și care era căsătorită cu un om de afaceri din Frankfurt.>>

(Sursa: 50 cele mai frumoase Scrisori de dragoste din toate timpurile/ David H. Löwenherz)

17 iulie 2024

Călătorii- Pădurea Hoia Baciu

     În ultima zi petrecută la Cluj am  decis să vizităm Pădurea Hoia Baciu. Am auzit atât de multe povești despre această pădure, ceea ce m-a făcut să fiu extrem de curioasă...

   De exemplu, una dintre legende spune că în urmă cu mulți ani, un cioban pe nume Hoia ar fi mers în pădure cu oile, dar nu s-a mai întors. Nu s-au găsit rămășițe umane sau animale după dispariția sa. Apoi locul este făcut celebru după anul 1968 când se spune că în iulie un vizitator, a observat patru figuri umanoide care se aflau la 250 – 300 de metri de liziera pădurii, dar ceea ce face cu adevărat locul special este o fotografie din august 1968 atunci când se pare că pe respectiva fotografie ar apărea un OZN. Pădurea Baciu a căpătat notorietate și datorită asocierii ei cu fenomene paranormale. Cu toate astea, nu există vreo dovadă că vreunul din miturile care circulă despre pădure ar avea vreo bază reală. Tibor Hartel, profesor la Departamentul de Biologie și Ecologie, din cadrul Universității Babeș-Bolyai, nu consideră că în pădurea Hoia Baciu ar exista spirite sau forțe gravitaționale, dar este de părere că acestea aduc un plus zonei naturale. Explicația sa pentru formele ciudate ale copacilor ar fi faptul că pădurea este dominată de carpen, tei, arțar și alte specii de arțar. Acești arbori au fost tăiați în nenumărate rânduri, unii arbori de la baza trunchiului iar alții mai la înălțime. În ambele cazuri speciile sus amintite pot regenera producând multe forme.
Astfel, în locurile lor au rămas cioate care s-au regenerat de mai multe ori. Ei au capacitatea de a avea foarte multe forme, inclusiv spiralate. În special dacă sunt bătrâni, arborii menționați anterior au trecut prin atât de multe forme, încât pot să fie foarte diferiți de aceleași specii de arbori tineri. Și într-adevăr Hoia are niște tei bătrâni, are carpeni bătrâni, arbori lucrători, care au fost utilizați în trecut și capătă tot felul de forme ciudate datorită intervențiilor oamenilor.
Acum, sincer, în afară de o luxație la gleznă nu am simțit nimic ieșit din comun iar luxația a fost din cauză că nu am văzut o rădăcină ieșită din pământ tot umblând cu capul în nori căutând fantome. Pădurea este una absolut normală, unde oamenii se plimbau, alergau sau mergeau cu bicicletele evitând căldura din oraș. Într-adevăr am reușit să fac câteva poze absolut minunate la care nu a fost nevoie să umblu la editări, atât de frumoase erau culorile copacilor printre raze de soare și umbre, dar asta se datorează faptului că am fost foarte atentă. Oare câți dintre noi cercetăm cu atenție copacii și textura lor atunci când intrăm într-o pădure? Dacă tot vrem să dăm curs unor povești, de ce nu alegem să căutăm sau să inventăm unele frumoase cu zâne, nu cu demoni. Poate că am intrat în păduri fermecate și pline de magie de multe ori, dar nu am fost atenți la freamătul ei și asta doar pentru că nu am citit undeva despre magia ei. Da, se auzeau zgomote exact ca în orice altă pădure și umbrele te făceau cu ușurință să-ți imaginezi tot felul de forme. Doar imaginația omul ar fi putut să țeasă povești care de care mai urâte și mai înfricoșătoare. Până la urmă, cred că suntem sclavii minții noastre și întotdeauna vom privi lucrurile cu ceea ce avem în suflet iar frica ne va fi întotdeauna cel mai mare dușman. Privind în urmă, vacanța a fost frumoasă, chiar dacă planurile nu au ieșit așa cum am vrut. Ne-am bucurat ca niște copii umblând hai-hui pe cărări pietruite și de om neștiute.
                   

  

                    
    Se spune că este bine să faci rai din ce ai, dar eu aș completa spunând că este bine să faci rai din ce ai în suflet și cu asta am spus tot.
                       (Sursa informațiilor: https://ro.wikipedia.org/wiki/Pădurea_Hoia)

Călătorii- Cluj-Napoca/ Hai-hui prin împrejurimi

     Dacă în prima parte scriam despre orașul Cluj-Napoca și vă îndemnam să îl vizitați, astăzi am să scriu despre locurile unde puteți evada când doriți să scăpați de aglomerația din oraș. Pentru mine această evadare a însemnat o adevărată aventură din două motive. În primul rând pentru că am plecat total neinformați la drum și nu în ultimul rând pentru că am decis să facem asta când afară erau în jur de 40 de grade.
Să nu faceți ca noi...
    La o scurtă căutare pe internet printre locurile cele mai frumoase și interesante din împrejurimile Clujului am ales să vedem Lacul Tarnița,  Lacul Beliș și Cascada Vălul Miresei. Zis și făcut! Am plecat cam pe la ora la care ne-am propus, am introdus adresa Beliș-Fântânele și cu veselie mare am plecat la drum încântați. Ca niciodată, am plecat total nepregătiți. Am avut doar o sticlă cu apă, dar eram liniștiți, căci știam că vom găsi un adevărat răsfăț la destinație. Aveam încredere în recomandările primite. Așa că, plini de încântare am plecat la drum.
    Pe drum ne-am oprit la Mănăstirea Râșca Transilvană. A fost ceva spontan, căci ne-a apărut în cale într-un cadru de o frumusețe rară și nu am putut merge mai departe. Situată în zona Munților Apuseni, în apropiere de barajul Beliș-Fântânele, Mănăstirea oferă prin frumusețea, simplitatea și priveliștea de neuitat, momente unice de reculegere. Pare a fi locul ideal unde poți sta de vorbă cu Dumnezeu, căci locul te face să te simți de parcă ai fi în căușul palmei Lui. În adierea răcoroasă a vântului se aud doar rândunicile care-și hrănesc puii aflați în cuiburi la streașina bisericii. Razele soarelui îți mângâie blând chipul și timpul pare că se oprește în loc. Ar trebui să ne facem mai des timp pentru astfel de discuții sau doar pentru tăcere. 
                                      
     Am stat 15 minute, maxim o jumătate de oră, dar mi s-a părut c-am stat o veșnicie. După ce ne-am liniștit sufletele și am respirat adânc aerul curat, am plecat mai departe. Destul de repede am ajuns într-un punct unde se termina drumul, ceea ce a făcut ca restul călătoriei să o facem pe jos. Am întrebat în dreapta și în stânga dacă este drumul bun și o bătrână ne-a confirmat că este singurul drum care ajunge până jos la lac. Căldura mare și distanța pe acel drumeag cam anevoios,  au făcut coborârea destul de dificilă, dar ne-am amuzat imaginându-ne că jos, pe malul lacului, ne așteaptă mâncare și băutură din abundență. Cu acest gând în minte nu mai conta dificultatea drumului la întoarcere. Imaginea feerică din mintea noastră merita tot „sacrificiul”.
Ha, dar șoc! Jos nu era nimic, nu tu pensiuni, restaurante, șezlonguri, baldachine... și cine știe ce ne-om fi mai imaginat noi.
Era doar o plajă sălbatică unde se scăldau câțiva copii și însoțitorii. Ce ne-am mai fi bălăcit și noi...
      Dezamăgiți, însetați și aproape leșinați de căldură, stând pe un buștean aflat la marginea apei, dar cu picioarele în apă, am privit cu invidie (aș spune) mașinile care treceau pe partea cealaltă a lacului neînțelegând unde am greșit noi drumul.
Să nu mă înțelegeți greșit, am fost dezamăgiți de eroarea noastră, căci temperatura ridicată ne-a sporit setea și foamea, dar peisajul era magnific oriunde ți-ai fi îndreptat privirea.

Nu are rost să povestesc cât de greu ne-a fost să revenim la mașină, dar în schimb am să vă spun că ne-am hrănit sufletele cu voie bună, afine și speranța că vom găsi ceva de mâncare sau de băut la una din pensiunile întâlnite pe drum. Aici am avut o altă dezamăgire. Am vorbit atât de frumos despre clujeni, încât, acum mi-e greu să cred că oamenii pe care i-am întâlnit la prima pensiune erau de-ai locului. Am înțeles că aveau evenimente și nu erau locuri disponibile pentru a lua masa acolo, dar nici măcar o cană cu apă nu ne-au dat. Ar trebui schimbat numele „Colț de Rai” cu ceva care să reflecte lipsa lor de omenie. Așa ceva nu-i faci nici unui animal...
Dar, am reușit să găsim oameni buni la Pensiunea La Bunicu´ și ne-am liniștit setea pornind plini de speranță la drum. Următoarea destinație Lacul Gilău. Aici se află una dintre cele mai importante păstrăvării din țară.

   Lacul Gilău este un lac de acumulare format în urma construirii barajului hidrocentralei în anul 1972.
      Ca o paranteză aș avea câteva sugestii în acest moment:
1. Să nu plecați duminica după-amiaza la drum către nici unul dintre lacuri pentru că este mult prea aglomerat, mai ales în plin sezon de nunți.
2. Căutați să ajungeți la Piatra lui Lucaci pentru a găsi unul dintre cele mai frumoase platforme de unde se poate privi Lacul Tarnița. Noi am primit acest sfat, dar am uitat de el. Ar mai fi și Piatra Corbilor sau Piatra lui Dan, după cum este cunoscută de mulți, dar am înțeles că nu există nici un traseu marcat acolo.
3. Dacă alegeți să faceți drumeție, aveți grijă să aveți echipament corespunzător și multă apă.
4. Și nu în ultimul rând, chiar dacă greșiți drumul nu vă descurajați și priviți asta ca pe o aventură de care vă veți aduce aminte râzând mai târziu.
   Noi nu am reușit dă ajungem la destinație pentru că erau prea multe mașini care blocau drumul și a trebuit să ne întoarcem, dar am reușit să vedem din mers frumusețile locului la care visam...
Am renunțat și la cascadă iar pentru mâncare am optat pentru restaurantul Roata Făget, unde vă recomand cu drag să vă opriți când veniți la Cluj. Oamenii sunt faini, bucatele alese și atmosfera de poveste. Au cei mai buni papanași. Ah, și grătaru-i bun și berea-i rece iar oameni-s frumoși la suflet și la chip. 
   

16 iulie 2024

Călătorii- Cluj-Napoca /orașul

     Weekend-ul acesta am plecat plini de încântare către Cluj-Napoca. Orașul este plin de grandoare având un aspect maiestuos, falnic, impunător iar oamenii deosebiți. Deși este un oraș în plină dezvoltare și destul de cosmopolit, acesta reușește să păstreze o simplitate naturală care îi dă un farmec aparte. Oamenii sunt senini, luminoși și amabili. Aceștia au o eleganță care mi-a adus aminte de München sau Münster, o finețe aparte, un anume bun gust fără să fie stridenți.
    Așezată la o masă, într-un restaurant foarte aglomerat, am privit oamenii din jurul meu. La mese serveau tineri (chiar copii aș spune) iar clienții erau de toate vârstele. În fața mea, la o masă vecină, stăteau câțiva tineri pe care îi priveam cu interes. Una dintre tinere avea o floare roșie în păr și o privire blândă. Erau de o normalitate pe care nu am mai văzut-o de mult timp. Le ghiceai cu ușurință vârsta, nefiind ascunsă sub straturi groase de machiaj. Am remarcat faptul că nu era hărmălaie, în ciuda faptului că era plin de oameni. Se auzea o muzică în surdină, zumzet de la conversații și râsul cristalin al unor copii care se jucau printre picioarele oamenilor care treceau. Nu erau oameni nervoși, supărați sau care să vorbească tare. Nu am văzut nici haine prea mulate și nici prea scurte. Nu știu ce au oamenii de la Cluj, dar mi-aș dori să văd așa oameni peste tot pe unde călătoresc.
Cu același interes i-am privit și în centrul orașului. Peste tot în jurul meu văd persoane, indiferent de vârstă, care au așa... nu știu... o eleganță naturală care nu este accentuată de haine, ci mai mult de chip. A fost prima dată când am simțit o adevărată încântare să privesc oamenii. Nu îmi amintesc când am făcut asta cu plăcere în România. În trecut am evitat intenționat să privesc oamenii. Erau două extreme. Unii care încercau să iasă în evidență și erau prea stridenți, extravaganți peste măsură prin tot, ținută, machiaj și comportament. Ceilalți se pierdeau în mulțime, mult prea amărâți, cu capul plecat și ochi triști. Primii, dar și cei mai mulți, îmi provocau repulsie iar ceilalți mă făceau să simt durere față de greutățile și neputința lor. Pe primii am evitat să îi privesc iar pe ceilalți am putut doar să îi ascult... Acum, pentru prima dată am înțeles că am găsit un leac pentru dorul care mistuia sufletul de atâta vreme, și anume, oamenii, oamenii buni și calzi la vorbă și la port. Ah, dacă aș putea m-aș muta cu dragă inima la Cluj, chiar și mâine.
    Revenind la povestea mea de astăzi, vreau să vă spun că este un oraș în care este bine să stați cel puțin o săptămână, dacă doriți să-l „gustați” pe îndelete. Atât orașul în sine cât și împrejurimile sunt absolut încântătoare, dar astăzi vorbim despre oraș, lăsând pe data viitoare împrejurimile. Înainte de a prezenta recomandările mele pentru o vizită la Cluj-Napoca, am să vă spun că au mai fost mai multe lucruri care m-au impresionat în mod special aici. Unul dintre ele este că ai posibilitatea de a face sport în schimbul unei călătorii gratuite cu mijloacele de transport în comun. Și să nu credeți că este o glumă, am văzut oameni făcând cele 20 genuflexiuni.
Un alt lucru pe care l-am remarcat este faptul că vinerea, numită și „vinerea verde” călătoria este gratuită pentru toată lumea, ca o încurajare de a renunța la mașină.
Și nu în ultimul rând m-a impresionat Primarul Emil Boc, aflat la cel de al cincilea mandat ca Primar al Clujului. Un om pe care îl vezi mergând cu transportul în comun, la fiecare eveniment sau căsătorind tinerii în Parcul Mare. Simplitatea și naturalețea cu care se prezintă omului de rând o poți vedea inclusiv pe rețelele de socializare. Am fost plăcut surprinsă de acest om.
    La fiecare pas orașul este o încântare plină de istorie pe care o puteți completa cu o vizită la teatru. Eu am avut norocul să prind bilete la o piesă de Caragiale și nu mică mi-a fost mirarea să constat faptul că este încă actuală. Dar, să lăsăm poveștile la o parte și să încercăm să ne informăm puțin, să aflăm dincolo de emoții și trăiri câteva informații despre orașul Cluj -Napoca și poate așa vom afla ce îl face atât de special.
     În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, creșterea nivelului de trai al burgheziei mijlocii a deschis pofta de distracții și agrement. În acest context, asistăm, în Europa, la o dezvoltare fără precedent a consumului de spectacole de divertisment. 
Teatrul Național se prezintă ca unul dintre cele mai valoroase monumente arhitecturale ale orașului.
         
    Cluj-Napoca, numit doar Cluj până în 1974 și în limbajul cotidian, este municipiul de reședință al județului Cluj, România, aflat în regiunea istorică Transilvania. Este al doilea oraș ca populație din țară. Cu o istorie de peste două milenii, orașul este supranumit Inima Transilvaniei sau Orașul comoară.
  • Istoria Clujului începe cu popularea teritoriului orașului modern de triburi de daci și celți, care se presupune că au dat zonei denumirea de Napoca, și cucerirea acestuia de către Imperiul Roman.
       
  • Clujul este unul din cele mai importante centre academice, culturale și economice din România. Acesta găzduiește sediile unor firme importante pe plan național, precum Banca Transilvania, producătorul de farmaceutice Terapia, producătorul de cosmetice Farmec și Berăria Ursus. Din mediul academic clujean fac parte: Universitatea Babeș-Bolyai, cea mai mare și veche instituție academică din țară, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca și Universitatea Sapientia, cea mai mare universitate cu predare în limba maghiară din România.  
  • Pe plan demografic, Clujul a fost unul din puținele orașe din România în care populația nu a scăzut între anul 1990 și prezent. Populația estimată în anul 2020 a fost de 327.985, la care se adaugă un număr de aproximativ 100.000 de studenți în cele 9 instituții de învățământ superior din oraș. Totodată, Clujul și-a dublat suprafața construită între anii 2000 și 2020, de la aproximativ 18 km la 36 km.
  • Clujul este împărțit în 20 de cartiere dispuse circular, în jurul centrului, care s-au constituit în trei faze principale.
  • Într-un clasament al calității vieții, Cluj-Napoca ocupa, la începutul anului 2021, locul 43 dintre 91 orașe europene . Cluj-Napoca se afla în clasament deasupra unor metropole precum Barcelona (locul 59), Paris (locul 75), Londra (locul 62), Roma (locul 80) sau Moscova (locul 85). Clasamentul a fost realizat luându-se în considerare puterea de cumpărare, gradul de siguranță al populației, sistemul de sănătate și nivelul de poluare, printre altele.
  • Din punct de vedere al criminalității, Cluj-Napoca este unul dintre orașele cu cel mai ridicat grad de siguranță din România. Un studiu efectuat în anul 2020 a clasat Clujul pe locul 13 din lume ca siguranță (din 374 de orașe evaluate) și pe locul 1 din România.
  • Cluj-Napoca, împreună cu zona metropolitană Cluj, are una dintre cele mai mari și dinamice economii din România.
  • Clujul dispune de o gamă largă de activități și întreprinderi din domeniul culturii, orașul având o bogată istorie a teatrului, cinematografiei și muzicii.
  • Prima atestare documentară a orașului datează încă din antichitate, când geograful grec Claudius Ptolomaeus a clasificat așezarea drept capitala fostei provincii Dacia Porolissensis. În timpul domniei împăratului Hadrian, orașul a fost ridicat la rang de municipiu, sub numele de Municipium Aelium Hadrianum Napoca. După retragerea trupelor romane, orașul a trecut printr-o perioadă de regres cauzată de invazii barbare. Deși a suportat un puternic regres din cauza năvălirilor barbare care au urmat retragerii romanilor (în 271), în Evul Mediu orașul a cunoscut o civilizație înfloritoare, însoțită de o excepțională acumulare de valori economice, artistice și culturale care au justificat atribuirea și consolidarea unui supranume cu care puține orașe se puteau mândri: acela de „oraș-comoară”.
  • Astăzi, municipiul Cluj-Napoca este reședința județului Cluj și capitala spirituală și economică a Transilvaniei, un puternic centru universitar și medical, un pol al diversității și al multiculturalismului, unde trecutul, prezentul și viitorul reprezintă suma identității și specificității locale.
În Cluj sunt posibilități de plimbare foarte variate. Enumerând câteva avem:
  • Centrul reprezintă principala zonă culturală, financiară, administrativă și comercială a municipiului Cluj-Napoca. Acesta este structurat pe trei mari piețe care formează un triunghi, Piața Unirii, Piața Mihai Viteazul și Piața Avram Iancu, vechea piață denumită în evul mediu "Piața Gâștelor", unde astăzi se află Catedrala Ortodoxă și Opera Română. Alte piețe sunt Piața Muzeului și Piața Lucian Blaga. Centrul se individualizează față de restul orașului printr-o serie de monumente arhitectonice și istorice, clădiri din secolele XVII-XX. Pe laturile străzilor precum Regele Ferdinand, Eroilor, Iuliu Maniu, Napoca, Memorandumului și 21 Decembrie se întind clădiri impresionante în stil baroc, renascentist și gotic. În ultimii ani centrul a fost împodobit cu clădiri moderne precum sedii de bănci și instituții publice. Latura comercială este în continuă dezvoltare. Perioada comunistă a interzis dezvoltare rețelei comerciale, însă după 1989, bulevardele în special au fost umplute de magazine de îmbrăcăminte, încălțăminte, bijuterii, parfumuri, autovehicule ș.a. Printre monumentele istorice importante se numără "Monumentul Memorandiștilor", "Statuia Lupoaicei", "Statuia lui Matei Corvin" și "Statuia lui Mihai Viteazu". Alte atracții turistice sunt muzeele și galeriile. În centru se află Muzeul de Artă, Muzeul de Istorie, Muzeul de Etnografie și câteva galerii.
  •  Parcul Central „Simion Bărnuțiu” (colocvial Parcul Mare), cu o vechime de peste 180 de ani, este unul dintre principalele spații verzi din zona centrală a municipiului Cluj-Napoca. El este înscris pe lista monumentelor istorice din județul Cluj, elaborată de Ministerul Culturii si Patrimoniului Național din România în anul 2010.Primele încercări de a transforma locul într-un parc public însă nu s-au bucurat de sprijinul material și moral al familiilor nobiliare clujene, ele deținând grădini ornamentale proprii. Istoria parcului începe în anul 1827. Aici găsim fostul Cazino, astăzi găzduind Centrul de Cultură Urbană din Cluj.
                  
  • Râul Someș este, după cum știm, apa ce străbate orașul Cluj-Napoca, dar și o adevărată emblemă a orașului. Someșul Mic se formează din unirea Someșului Rece cu Someșul Cald în dreptul localității Gilău. Traversează orașul Cluj-Napoca și se unește cu Someșul Mare la Dej pentru a forma râul Someș. Proiectul de amenajare a râului Someșul Mic în Cluj-Napoca și în cadrul acestuia se realizează lucrări de amenajare a malurilor pe 4,1 km, îndiguiri pe 4,5 km și amenajare a afluenților pe 3,8 km.
  • Cetățuia aflată în nordul centrului istoric al orașului, include zidurile unei fortificații din secolul al XVIII-lea, al cărei platou a fost transformat în parc. Vârful dealului Cetățuia se află la o altitudine de 405 metri. O urcare scurtă, dar pe alocuri anevoioasă, oferă o vedere panoramică a Clujului, spectaculoasă atât ziua, cât și noaptea iar în timpul Transilvania International Film Festival (TIFF) aici e amenajat și un cinematograf în aer liber. Ea a fost construită de către habsburgi fiind prima fortificație de tip Vaubahn din Transilvania. Din fortificația care a dat numele dealului se mai păstrează astăzi doar o parte din ziduri, câteva clădiri și două porți. Pe colina dealului a fost construit Hotelul Belvedere în perioada anilor 1970, iar în 1995 a fost înălțată o cruce imensă din fier, în locul celei distruse de comuniști în anii 1950. Crucea inițială a fost ridicată în memoria celor întemnițați aici. 
             
  • Fără să părăsim orașul, Lacurile Gheorgheni (1 și 3) sunt opțiuni excelente pentru cei care vor să facă plimbări romantice pe lângă lac sau chiar pe lac (cu hidrobicicletele), să citească o carte, să facă yoga, să mediteze sau să aibă un picnic delicios și să se bucure de vremea bună pe iarbă.
                          
  • Grădina Botanică în sine este o destinație potrivită pentru o plimbare: floră de pe toate continentele, statui înconjurate de vegetație, lacul cu nuferi, podul japonez și 7,5 kilometri de alei.                 
  • Dealul Feleacului este locul de unde poți arunca o privire spre vale de la cei 711 metri altitudine și înfățișează Clujul în toată splendoarea lui, fie zi sau noapte. Plimbându-te prin oraș nu conștientizezi măreția orașului, dar privindu-l de sus îți umple sufletul de emoții cu miile de luminițe care strălucesc ca niște steluțe în întunericul nopții. Este în afara orașului, dar poți ajunge aici din centrul Clujului pe jos, cu bicicleta, cu autobuzul sau cu mașina. Drumul durează între o oră și jumătate și 20 minute, în funcție de mijlocul de transport ales.                                      
    Și acum, o ultimă recomandare: - Cafe Mozart (Cardinal Iuliu Hossu nr. 7) este locul unde vă puteți odihni pașii obosiți de plimbare. „Asemeni unei călătorii în timp, puteți uita de lumea de afară imediat ce îi treceți pragul. Aici vă așteaptă sunetul diafan al lingurițelor, al ceșcuțelor, muzica în surdină- nostalgie, seninătate, bucurie.” (sursa: https://cafemozart.ro/)
      

Citind toate aceste informații, cum să nu-ți dorești să trăiești aici? Abia acum înțeleg de ce am văzut seninătatea pe chipurile oamenilor, pentru că ei se simt în siguranță și au o viață liniștită iar asta se simte, nu doar se observă. 
(Sursa informațiilor: https://ro.wikipedia.org/wiki/Cluj-Napoca#  )