Doar o clipă, mi-aș dori să mai am...

           Off, Doamne... Astăzi îmi simt inima grea. Trăim încrâncenați, fără să chibzuim că totul durează doar o clipă, atât și nimic mai mult. Ai clipit și deja ți-au murit bunicii. Mai clipești o dată, ai rămas și fără părinți. Te uiți în oglindă și nu îți dai seama când ai clipit, cum de nu ai fost atent?  Ai trecut de patruzeci de ani și nu știi ce ai făcut cu atâția ani, iar chipul din oglindă înstrăinat... îți pare cunoscut.
          În mintea mea, încerc să-mi amintesc de mine și mă necăjește că am uitat multe lucruri. În clipa asta mă regăsesc în apropierea vârstei de șaptesprezece ani. Eram înăltuță și firavă. Mergeam pe strada care duce spre casă. Era cald afară și eu mergeam vorbind cu mine însămi, ceea ce se întâmplă și acum destul de des. Îmi amintesc perfect, de parcă a fost ieri. Eram îmbrăcată cu o fustă albă ce-mi ajungea până la gambă și asta mă nemulțumea puțin. Eu preferam lungă până în pământ sau deasupra genunchiului, însă pe aceasta o primisem cadou și avea o croială frumoasă.  Dar ținuta nu are așa multă importanță, cât discuția din mintea mea. Nu îmi amintesc cum am ajuns la ea sau cum s-a terminat, dar îmi amintesc cum îmi spuneam singură că vine ziua mea și fac șaptesprezece ani și mă minunam singură, „wow, șaptesprezece ani și la anul fac optsprezece, pe urmă nouăsprezece, douăzeci...”. Nu am uitat și sper să nu uit senzația aceea. Aveam impresia că sunt chiar mai înaltă și-mi admiram umbra pe asfalt.  Eram atât de încântată încât, cred că începusem să vorbesc cu voce tare și când am conștientizat că vorbesc singura pe stradă, m-am rușinat.  „Șaptesprezece ani, mamă ce mare sunt!”  Ce naivă eram și ce rău îmi pare că nu am știut ce repede trec anii... Și astăzi la fel mă minunez, dar cu lacrimi în suflet, „wow, am trecut de patruzeci de ani!  Doamne, oare când au trecut?” Diferența constă în faptul că, la șaptesprezece îmi puneam ani în plus și încercam să mă imaginez mai mare, iar acum mă bucur până în ultima zi de anii împliniți și mi-aș fi dorit să nu fi trecut așa repede...
        Anul trecut am petrecut cu mama mea perioada aceasta din an.  Nu am știut că voi clipi și ea va dispărea din viața mea. Tot o clipă a trebuit să treacă...
       Mi-a bătut la geam zâmbind, îmi făcuse chifteluțe. I-am zis să intre și mi-a spus că e obosită, se duce acasă. Eu i-am spus că mă răsfață și o să mă îngraș. Chipul ei mi-l amintesc cu drag  când mi-a spus râzând: „ lasă dragă, că arăți bine la vârsta ta”. Și a plecat, dar nu s-a mai întors...
A fost o clipă... A fost o clipă de care aș fi vrut să mai trag. O clipă pe care aș fi vrut de multe ori să o mai trăiesc, să o schimb... A fost o clipă pe care o visez de multe ori noaptea. Uneori mă alină amintirea ei, alteori mă doare...
      La mulți ani, Bobocica mea!
      Doar o clipă a trecut...de când te-am văzut ultima oară...

   

P.S.   Doar o clipă mi-aș dori să mai am șaptesprezece ani și să-mi pot spune „iubește mai mult Mihaela, căci iubirea te va alina mai târziu...”