Senin

   Și într-o zi mi-am dat seama că m-am îndrăgostit. Pentru prima dată în viața mea m-am îndrăgostit de un bărbat, nu de un copil, de un băiețel sau un puști. Am înțeles asta din felul în care m-a luat de mână și m-a lăsat să pun capul pe pieptul lui. Atunci suflete noastre și-au vorbit prin bătăile inimii. Și-a întins palma și mi-a atins obrazul. Atingerea caldă mi-a pătruns în corp și mi-a cuprins inima care a încetat să se mai zbată și s-a cuibărit în căușul palmelor lui. Și de-atunci mi-e cerul senin și lipsit de ploi.     

     Îl privesc îndelung. Nu mă satur să îl privesc. Mă uit la el și nu-i disting culoarea ochilor, dar văd strălucirea din ei. Îi mângâi ușor obrazul, dar nu-i văd ridurile, ci zâmbetul care-i luminează chipul. Mă ridic pe vârfuri și îi sărut buzele fără să-i cunosc înălțimea, dar știu că este puternic prin tandrețea cu care îmi atinge chipul cu degetele tremurânde de teamă să nu-mi facă rău. Nu-i văd părul cărunt, căci și mie mi-e albă tâmpla. Îi văd sufletul cald și blând care mă iubește într-un fel pe care eu nu l-am mai cunoscut. Mi-e iubirea lui haină și palmele sale alei. În suflet mi-e primăvară, chiar dacă pe trup sunt semne de toamnă. Dansăm printre rânduri și cuvinte nespuse. Sufletele noastre se știu. S-au căutat o viață întreagă și acum se regăsesc printre emoții. Există o familiaritate între noi care mă face să cred că ne știm dintotdeauna sau poate din alte lumi. Poate că am fost soarele și luna, marea și ceru-nstelat sau poate că am fost pădurea și vântul fremătând pe-nserat... O șoaptă ieșită din piept cu-un ușor oftat. Mi-e cerul senin și lipsit de ploi. E iarnă afară, da-i vară în noi.