Am privit în sfera asta a „normalității” în care toată lumea se simte îndreptățită să arunce cu pietre. Subiectul cel mai discutat zilele acestea a fost deschiderea Jocurilor Olimpice. În unanimitate oamenii vorbeau despre blasfemie, subiectul fiind dus până la o extremă de 5D apocaliptică. Vrei sau nu, asculți și citești despre „mizeria” care s-a întâmplat la această ceremonie. Nu am găsit absolut nici o postare care să dezmintă sau să expună un punct de vedere diferit. Poate că au fost, dar nu așa de mult distribuite. Cei mai mulți oameni au contribuit la împânzirea celor ce s-au spus despre desfrâul prezentat.
Acum nici nu știu cu se să încep... Sub aspectul pudic și dincolo de faptul că încă este ceva tabu, sexualitatea este un subiect important și avem nevoie de educație în acest sens, indiferent de vârstă. Blamăm ceea ce ni s-a prezentat la această ceremonie, dar nu comentăm ceea ce vedem în propria grădină. Până la urmă, desfrâul a existat din cele mai vechi timpuri iar astăzi el este peste tot la televizor, dar îl găsim și în comportamentul sau atitudinea tinerilor, a oamenilor... De ce nu ne arătăm indignarea despre emisiunile pline de vulgaritate de la noi de la televizor? De ce nu ne oripilează goliciunea pe care și-o etalează unii oameni, indiferent că este virtual sau în spațiul public? Ca să nu mai spunem de adulții care nu vor să-și admită vârsta și cad în ridicol și penibil prin modul cum se expun. Nimeni nu zice nimic și cei mai mulți părinți habar nu au cum sunt îmbrăcați copii lor la școală. Asta mi se pare mai grav.
Despre momentul mult așteptat s-a vorbit în toată lumea cu indignare. M-am uitat și eu, dar înainte să-mi dau cu părerea am vrut să știu cum s-a ajuns în această situație. Observ că foarte mulți oameni își imaginează conspirații peste conspirații. Dacă ne aruncăm o privire de-a lungul timpului în tot de înseamnă Show, modă, decernarea unor premii ... vom vedea opulență și desfrâu prezent printre ținute chiar și mai elegante sau cele cu stil.
Deși regizorul artistic Thomas Jolly a adus clarificări despre interpretarea eronată a segmentului drept „Cina cea de taină”, prea puțini au fost aceia interesați de ele. Acest eveniment nu a fost înțeles nu numai de noi, ci la nivel mondial și chiar dacă mulți s-au întrebat ce s-a întâmplat, a fost mai ușor să aruncăm cu bolovani, să huiduim și chiar să blestemăm. Spectacolul a fost gândit într-o succesiune de 12 „tablouri” menite să reprezinte cultura și societatea franceză în toată diversitatea sa. Printre temele alese – sincronicitate, libertate și egalitate, fraternitate, sportivitate, festivitate, sau solidaritate. S-a vrut a fi o ceremonie care să repare și să reconcilieze, dar a fost greșit înțeleasă.
Dacă până la această ceremonie s-a dorit egalitatea minorităților și drepturi egale, cu această ocazie a ieșit la suprafață adevărata față a societății în care trăim. Încă suntem o societate în care rasismul este la el acasă.
Am să aduc în discuție ceea ce s-a întâmplat la această ceremonie, dar fără să dezbat gradul de desfrâu sau blasfemie petrecut. De fapt, dincolo de spectacolul în sine, eu am văzut o manipulare în masă. O dirijare a turmei fără prea mult efort. Exact ca la un spectacol de lupte între câini (sau cocoși, dacă preferați) s-a aruncat o bucățică în mijlocul arenei și apoi li s-a dat drumul să se sfâșie între ei. Nici nu mai contează motivul pentru care s-a ajuns la luptă, căci își pierde importanța, în fața ușurinței cu care o lume întreagă a putut fi instigată să arunce cu tot ce are ea mai rău în adânc. Ne sfâșiem între noi într-o luptă pe care alții au pus-o la cale și cu asta am spus tot. Nici nu mai contează cine și ce a vrut să spună. Ura adâncită în individul consumator de mass-media a fost stârnită cu ușurință. S-a dorit o verificare a gradului de implicare al individului la stimuli.
Am revăzut ura din pandemie când se luptau vaccinații cu nevaccinații și se sfâșiau între ei fără să țină cont că, de cele mai multe ori, cei cu care se luptau le erau cândva prieteni, familie, cunoscuți...
Și da, va fi mai rău, dar nu pentru că vine sfârșitul lumii, ci pentru societatea ne vrea proști, ușor de manipulat și plini de ură.
Dacă ne-am informa despre Jocurile Olimpice, am trage singuri propriile concluzii și poate ne-am diminua ura prea ușor manifestată...
Jocurile Olimpice reprezintă un eveniment sportiv care, în Antichitate, se desfășurau odată la patru ani, în Olympia. Ele erau ținute în cinstea lui Zeus. Primele Jocuri Olimpice s-au desfășurat în 776 î.Hr. Jocurile durau cinci zile. Probele sportive erau: alergarea, luptele, întrecerile de care (trase de 2 sau 4 cai), pentatlonul (întrecere care combina cinci probe: aruncarea discului, săritura în lungime, aruncarea suliței, alergarea, luptele) și pancrațiul. Cu o lună înainte de începerea jocurilor încetau conflictele dintre polisuri. Femeile nu aveau voie să practice sau să asiste la întreceri. Copiii aveau jocurile lor. Jocurile Olimpice Antice s-au desfășurat fără întrerupere timp de aproape 1200 de ani, dar au fost desființate în anul 393 la porunca împăratului roman Teodosiu I.
Jocurile Olimpice au fost reluate în epoca modernă, în anul 1896, la propunerea baronului Pierre de Coubertin. În ciuda a ceea ce Coubertin a sperat, Jocurile Olimpice nu au adus pacea totală în lume.
Terorismul a fost și a rămas o amenințare pentru Jocurile Olimpice impunând cheltuieli uriașe pentru securizarea lor. Una din problemele principale ale Jocurilor Olimpice este dopajul. La începutul secolului XX, mulți sportivi olimpici au început să folosească medicamente pentru a-și îmbunătăți performanțele sportive. Primul caz de deces la Jocurile Olimpice din cauza dopajului a avut loc în 1960, la Roma. În timpul cursei de ciclism, danezul Knut Enemark Jensen a căzut de pe bicicletă și mai târziu a murit. Autopsia a arătat că sportivul se afla sub influența amfetaminelor. După acest episod, CIO a introdus testul antidoping.
Și nu în ultimul rând, o altă problemă la Jocurile Olimpice a fost boicotul. Boicotul olimpic a apărut la Olimpiada de la Melbourne din 1956, jocuri boicotate de Țările de Jos, Spania și Elveția pentru a protesta contra represiunii sovietice în Ungaria; în plus, Cambodgia, Egipt, Irak și Liban au boicotat Jocurile în timpul Crizei Suezului. În 1956 a fost cel mai mic număr de țări participante la Jocurile Olimpice. Boicotul a redus numărul țărilor participante la 80.
Prima apariție feminină ale Jocurilor Olimpice moderne datează de la ediția din anul 1900 desfășurată la Paris (Franța). În anul 2010, doar trei țări ale lumii, Brunei, Arabia Saudită și Qatar, continuau a fi țări fără participare feminină la Jocurile Olimpice. Directorul pentru Relații din Golf, Ali Al-Ahmed, a solicitat interzicerea delegației Arabiei Saudite la Jocurile Olimpice dacă nu acceptă în lotul olimpic și femei. Cum Londra 2012 bătea la ușă, Qatar a anunțat că va trimite patru sportive la ediția din Anglia.
În încheierea celor scrise mai sus aș dori să menționez faptul că m-a întristat ușurința cu care această propagandă a fost adoptată și distribuită. M-a întristat că, noi oamenii, am uitat să vedem binele și frumosul, miracolul și magia vieții fiind prea plini de ură. Ne plângem de răul din lume, dar în loc să îl stârpim lăsându-l să dispară prin faptul că nu îl valorificăm, noi îl hrănim și-l înmulțim.
Sunt atât de multe povești frumoase care ar trebui spuse... Pentru mine ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice a fost grandioasă prin revenirea pe scenă a artistei Celine Dion după o absență de aproape patru ani. Puterea cu care a hotărât să lupte cu această boală rară este o mărturie vie a ceea ce înseamnă curaj, determinare, voință. Povestea ei și a sportivilor ar trebui să ne ocupe sufletul și mintea, restul... sunt doar decor și fleacuri.
(Mai multe informații găsiți aici- https://alephnews.ro/cultura/)