Și papagalul visează

     Am cunoscut cândva o persoană care avea un principiu de viață tare ciudat. Atunci când avea bani, îi cheltuia repede, fără să se gândească ce va face mâine și-și spunea „decât  să trăiesc o viață cioară, mai bine o zi vultur”.  Pe vremea aceea eram lipsită de experiență, chiar naivă. Mi se părea ceva diferit de tot ceea ce mai auzisem. Părea a fi un mod interesant de a privi viața, în condițiile în care majoritatea oamenilor încearcă să fie chibzuiți, se gândesc mult înainte să acționeze. Ce să mai, era „woow”. Recunosc că l-am privit cu admirație, căci, oare cine nu visează să fie măcar o zi vultur?
    Astăzi am reîntâlnit persoana respectivă. Același om, același comportament, aceleași principii, dar îmbătrânit. Am stat și l-am studiat puțin, am ascultat și mi-am dat seama că, deși el nu s-a schimbat deloc, eu nu mai sunt la fel. L-am privit dincolo de ceea ce spune. I-am studiat atitudinea și l-am văzut dincolo de cuvintele care voiau să pară mărețe, dar erau luate din auzite și repetate la infinit. Dincolo de aparențe am văzut un papagal care se împăunează și se admiră singur în oglindă. Am văzut un om mic care vorbește mult și prost, un om lipsit de inițiativă și putere, dar povestește ce a văzut la alții. Un om strident care visează la cai verzi pe pereți. Un om ușor prăfuit, pe lângă care au trecut anii, dar de care nu s-a lipit nimic bun.
     Astăzi nu mai pot fi la fel naivă și am înțeles diferența dintre a fi vultur și a visa să fii unul.
Astăzi am înțeles că nu poți să fii nici măcar o clipă vultur, doar pentru că îi admiri zborul și ai impresia că știi cum este. Nu poți să fii vultur dacă nu ai tăria necesară și nu vei simți puterea lui decât atunci când iei viața în piept și zbori în înaltul cerului. Pe scurt, nu poți să fii vultur dacă-ți lipsește caracterul, voința și curajul, punct. Restul... sunt doar niște vorbe goale spuse de oameni care se cred altceva decât sunt și care trăiesc într-o lume imaginară, ca-ntr-un desen animat pentru copii.
 Și mai este o mare diferență între a fi un vultur și te crede unul. Vulturul nu are nevoie de confirmări, de spectatori, de cineva care să-l ridice în slăvi, el este perfect conștient de puterea lui și preferă să trăiască în singurătate, pe când celălalt își va pierde timpul căutând mereu oameni noi care să-l admire și să-l slăvească, pentru că asta îi dă lui putere, dar nu în viață, ci în fața altora ca el.
 Genul acesta de oameni își vor spune singuri că sunt vulturi, de atât de multe ori, încât cu timpul, nici ei nu vor mai vedea stridența care le îmbracă chipul și caracterul.
     Așa că, astăzi, pentru mine aceea expresie nu mai are același înțeles. Dacă vrei să fii o zi vultur, apoi, fă ceva, luptă-te așa cum nu ai mai făcut-o niciodată, zbate-te și vezi diferența. Poate dacă înveți să zbori cu penele tale, ai să ajungi un vultur cândva, sau măcar ai să ai ce povesti din experiența ta.
 Este plină lumea de oameni care se prefac a fi altceva decât sunt, care te vrăjesc cu vorbele lor, dar nu-i nimic de capul lor. Sunt incapabili să stea drepți cu demnitate pentru că fățărnicia atârnă prea greu pe umerii lor și îi trage un pic pe spate. Înțelegeți ce vreau să spun?
Vorbesc despre acei oameni goi care fac mult zgomot încercând să-l umple cu trăirile altora și repetă ceea ce, poate, au citit într-o carte. Bine, asta dacă au citit una și nu le-a povestit-o cineva.
     De unde până unde un papagal? Păi, se spune că ciorile sunt cele mai inteligente păsări din lume. Așa că, nici măcar cioară nu este, altfel ar fi știut că nu poate fi doar o zi vultur, nu?

  Și atunci, ce a mai rămas dacă nu drăguțul ala mic și colorat care se admiră în oglindă și-și vorbește singur, repetând ce a auzit el cândva, undeva, la cineva...
 Mi se pare chiar amuzant cum el, sărăcuțul, își imaginează că a trăit o viață de vultur, doar adunând  zilele în care a visat că este unul.