Programul mi se pare important și am ținut de el. Copilul trebuie să mănânce la masă. Nu mi-a plăcut niciodată să morfolească banana în mână și să mozolească toată casa cu ea.
Copilul trebuie să știe de primul fel de mâncare, dar și de felul doi. Nu contează că ia doar o lingură, pentru că nu mai poate din felul doi, dar ciorbița este sfântă. Îmi aduc aminte că în primul ei an la mare m-a lăsat nemâncată. Avea aproape trei ani și ne-am gândit că este mică, cât poate să mănânce? Am hotărât să împart meniul meu cu ea. Greșit! Aparent par mici, dar papă mult.
Copilul trebuie să doarmă la prânz și seara devreme. Îmi aduc aminte că era la grădiniță și mă întreba de ce trebuie să se culce dacă încă este lumină afară :)
Pe parcurs, în funcție de vârstă, programul devine mai maleabil. La școală, în clasa întâi, am renunțat la somnul de prânz din cursul săptămânii. Dormea doar vinerea la prânz și treptat am început să îi permitem să se culce seara mai târziu. Acum când o văd dormind după amiaza, îmi vine să râd. Nu are rost să mai spun că acum de multe ori adorm înaintea ai.
Copilul trebuie să știe că nu toate lucrurile de la televizor sunt pentru vârsta ei. Aici îmi amintesc o fază care m-a impresionat. Era singură acasă, se plictisise și vorbea cu nașa ei la telefon. Aceasta o sfătuia să se uite la televizor, era un film frumos pe care îl văzuse și era ok pentru ea. Dar copilul a blocat-o când i-a zis că nu se poate uita pentru că nu are vârsta potrivită. Nu a contat că nașa îi dăduse voie, Melina a considerat că nu e pentru ea, doar pentru că scria „copii sub 12 ani nu au voie” și nu s-a uitat.
Copilul trebuie să participe la treburile casnice, la fel ca toată lumea, chiar dacă asta înseamnă că își strânge jucăriile.
Copilul trebuie să știe că nota de la școală nu este întotdeauna importantă. Degeaba vii cu un FB dacă ai o tonă de greșeli, nu mă impresionează. Ai venit cu notă mai mică, nu-i nimic. Vezi ce ai greșit și repară. Nu face de două ori aceiași greșeală și nu veni să îmi povestești ce au făcut colegii tăi, pentru că nu mă interesează. Pentru mine contezi doar tu!
Copilul trebuie să se implice în tot felul de activități, în funcție de vârsta lui. Trebuie să picteze, să coloreze, să învețe să cânte la un instrument, să facă sport.
Copii și părinții au nevoie de timp petrecut împreună. Am jucat împreună elasticul, șotronul, leapșa, de-a v-ați ascunselea. Ne-am uitat la desene, am colorat, am pictat împreună.
Un lucru important mi se pare să ne strângem toți la masă, cel puțin în weekend, când suntem acasă toți.
Copilul trebuie să știe că este foarte importantă comunicarea. Fiecare ne povestim ce am făcut în ziua ce se încheie. Că am făcut „bine”, nu mi s-a părut niciodată un răspuns. Și acesta este un obicei care trebuie semănat cu răbdare. Dacă ai răbdare să asculți 1000 de lucruri plictisitoare cu siguranță afli și unul important. Îmi aduc aminte că eram într-o zi în mașină cu Vio și ea mă sunase de muuuulte ori. Atunci m-a întrebat cum de reușesc să am atâta răbdare, dar astăzi se uită cu ușoară „invidie” când vede cum își deschide sufletul în fața mea. A înțeles că îmi este răsplătită răbdarea. Și apoi părinții care se întreabă ce să facă cu copii lor pe la 14-16 ani, eu i-aș întreba unde au fost până la vârsta asta?
Copilul trebuie să știe că și oamenii mari greșesc și nu trebuie să le fie rușine să recunoască sau să își ceară scuze. „Te rog”, „mulțumesc”, „îmi pare rău”, „ iartă-mă”, „am greșit”, „ te iubesc” sunt cele mai importante cuvinte pentru toată lumea.
Copilul trebuie să știe că uneori oamenii mari au și ei probleme. Un divorț nu este sfârșitul vieții și el nu are nici o legătură cu asta. Părinții nu divorțează de el sau din cauza lui.
Cum de altfel, copilul nu e bine să asiste la certurile părinților. Sunt lucruri peste capacitatea lor de a înțelege și e mai bine să nu îi implicăm mai mult decât e cazul.
Copilul trebuie să știe că adevărul este foarte important și minciuna are picioare scurte.
Copilul trebuie să creadă în lumea magică a basmelor. Eu cred că îi ajută în dezvoltarea frumoasă și armonioasă a caracterului.
La noi a existat Zâna Măseluță, Moș Crăciun, Moș Nicolae, Iepurașul de Paște. Ei au ajutoare și nu aduc niciodată cadouri scumpe. Am păstrat câteva tradiții/obiceiuri...
Îmi aduc aminte la un Crăciun că era atât de emoționată în așteptarea Moșului, încât auzea clopoței. Îi spusesem că Moșul vine doar la cei care cred din tot sufletul și pentru cei lipsiți de credință nu există Moșul sau Zâne.
Într-un an când a fost la colindat, s-a gândit ea să facă o faptă bună și a scris „Crăciun Fericit” pe bucățele de hârtie și le-a pus în cutia poștală la toți oamenii din bloc. S-a gândit că poate îi face pe oameni să zâmbească.
Copii sunt naivi și creduli, în inocența lor. Într-un an am adormit și am uitat de dințișor și ea a venit necăjită că nu venise Zâna. I-am zis că nu a venit pentru că nu se spălase pe dinți. Până s-a spălat, eu pusesem deja bănuțul. Uneori îl ascundea și chiar nu îl găseam. I-am spus că zâna are locul ei unde știe că sunt dințișorii și poate pentru că îl ascunde așa bine de aceea nu vine.
Aveam un săculeț unde îi strângeam toți dințișorii. Pe ultimul nu am apucat să îl pun acolo și l-a găsit. Nu o să uit niciodată cum a venit la mine plângând și m-a întrebat, „mami, nu există Zâna Măseluță? Tu nu m-ai mințit niciodată, te rog spune-mi adevărul.” Și apoi s-a pus pe plâns pentru că a înțeles că dacă nu este ea, nu este nici Iepurașul, nici Moșul... Era destul de mare, în clasa a V-a, dar ea credea...
Puțină magie nu strică nimănui, așa că noi încă ne furișăm să punem cadourile sub brad sau în cizmulițe. :)
P.S. Copilul trebuie să știe că suntem prieteni și oricând va găsi un sprijin și un ajutor la mine și în mine. Această prietenie nu este cu nimic diferită de celelalte prietenii ale lui, trebuie tratată cu respect și încredere. Dar mai presus de această prietenie, părintele rămâne părinte și atunci când prietenii te părăsesc sau prietenia se strică... părintele va fi mereu acolo!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu