Am încetat de mult să mai fim oameni!Ne comportăm ca niște animale, deși de multe ori, chiar și animalele ne dau lecții de "omenie".
Am să vă povestesc câteva întâmplări care pe mine m-au marcat profund. Astă vară, vecinul de lângă mine (ne desparte o singură casă) a venit și și-a făcut nevoile ( caca) fix pe gardul curții mele, la umbra unei mașini abandonate de vecinul care ne desparte.
Nu vreți să știți ce șoc poți să ai când stai liniștit în locșorul tău și îți atrage atenția câinele, cumva spunându-ți că ceva este în neregulă. Te duci să vezi ce se întâmplă și constați cu stupoare că cineva, deranjat la burta se ușurează cu nesimțire pe gardul tău. Treci peste șoc și îl întrebi, " băi nene, ce faci?", iar el îți răspunde cu nesimțire să vorbești mai încet (că de, tu îl faci de râs) și cu impertinență îți spune: "ce vrei să fac dacă mi-a venit?"
Așa că nu mă miră indiferența oamenilor, nesimțirea lor, lipsa de civilizație și de bun simț, ci inumanitatea la care am ajuns. Oare de ce nu i-a venit pe gardul lui care era la 3 m mai încolo?
Îl cunosc pe acest om de când eram un copil. A venit cu o luna înainte de acest "eveniment" să îmi ceară cireșe la poartă, pentru că îi era poftă, spunându-mi cu "săru' mâna", în condițiile în care el nu mă salută niciodată pe stradă.
După ce mi-am revenit din șoc am fost la el acasă și soția lui mi-a zis că îi pare rău, dar nu are ce să îi facă. Mă înțelege, dar soțul ei numai probleme îi face. Până să plec de la ei de la poarta, el își lua o porție de bătaie de la unul dintre copii. Mai că m-a făcut să mă simt tot eu vinovată că l-am „pârât”.
Și asta nu este tot. Într-o dimineață în același colț, o "doamna" care se ocupa de curățarea domeniul public, a lăsat tomberonul și mătura, și-a ridicat fusta și s-a pus pe urinat. Asemeni unei vaci căreia îi vine și ridică coada dându-i drumul cu putere.
Pentru a evita aceste evenimente neplăcute, mă duc la vecinul cu mașina să îl rog să o mute. Îi povestesc de vecinul nostru comun (ceea ce îi spun nu îl mira pentru că îl știe de "nebun"), îi arăt nenumărații rahați (simte și el duhoarea), și îmi spune că mă înțelege și va muta mașina. De patru ori am bătut la el la poarta și am primit numai înțelegere și atât. Așa că, nu mă mai miră nesimțirea, indiferența, răutatea. Nu trebuie să fii nebun ca să fii nepăsător...
De ce să mă mire că un om moare lângă noi și nu face nimeni nimic atâta timp cât un om moare la tine în casă și oamenii de pe ambulanță sau din spitale nu fac nimic?
Nu vreau să generalizez, dar din păcate speranța că va fi bine a murit puțin câte puțin.
Așa cum și mama mea a murit și am așteptat de la 11.30 până la ora unu ca să ajungă la un spital, în condițiile în care suferise un accident vascular cerebral. Așa cum ajunsă la acel spital să aflu că acolo mor oamenii pe capete din cauza unui sistem defect....și poate și din cauza faptului că am uitat, înainte de toate, să fim oameni.
Și nici aici nu vreau să acuz pe nimeni, în mod special, dar cum am putea avea așteptări de la oamenii care ne înconjoară să fie umani, să sară în ajutorul cuiva aflat în pericol când nici cei care sunt plătiți și și-au ales ca meserie să salveze vieți, nici ei nu mai știu să fie umani?
Să vă mai dau un exemplu? Mama mea a murit sâmbătă la ora 18.00, la fix o jumătate de oră după ce am plecat de la spital. Am aflat abia a doua zi când m-am dus la spital să vorbesc cu medicul ei. Mi s-a zis că nu am lăsat numărul de telefon, dar când am insistat să îi spun că nu este adevărat mi se spune, "nu vă contrazic".
Și unde este umanitatea când luni dimineața, în timp ce mă îndreptam către spital, ca să rezolv cu formalitățile necesare, sunt sunată de la spital ca să fiu anunțată ca mama mea a murit sâmbătă la ora 10 (ora decesului fiind tot o greșeală pentru că nu au înțeles scrisul medicului care l-a notat). Se pare că au găsit numărul de telefon...
Știu că mă repet, dar nu mă pot abține și iar mă întreb unde este civilizația, educația, bunul simț sau măcar cel civic? Unde sunt oamenii, omenia?
De fapt asta este întrebarea cea mai importanta, oare unde a dispărut umanitatea din și dintre noi?
Și exemple de genul sunt o mulțime. Atunci de ce să ne mai miram că cineva împinge oamenii în fața metroului în vreme ce toți stau și filmează cu telefonul mobil.
Așa că, rămân fără cuvinte, fără lacrimi, fără speranță, doar cu durere și un gol imens...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu