Da, am nevoie de un prieten. Dar, oare cine nu are? Un prieten lângă care tăcerea să nu fie stânjenitoare. Un prieten în preajma căruia să nu fii nevoit să-ți cauți cu grijă cuvintele de teamă că vei fi greșit înțeles sau judecat. Un prieten în fața căruia să nu-ți fie rușine de slăbiciunile tale. De el să nu fie nevoie să îți ascunzi lacrimile și nici să te aperi să nu simți. Un prieten căruia să îi poți pune în palmă sufletul tău fără să-ți fie frică că îl va strivi. Știți ce vreau să zic? Am nevoie de un prieten lângă care să pot fi eu, cu bune și mai puțin bune, cu bucurii și tristeți. Să putem fi amândoi fără măști și sentimente ascunse. Să fim sinceri sau să putem fi iarăși copii.
Am nevoie de un prieten pe care să-l sun și să-i pot spune că mi-a fost dor sau că mă doare. Un prieten la care să pot să mă duc în noapte târziu, pe umărul căruia să plâng când mi-e greu. Am nevoie de un prieten care să vină fără să-l chem,
să-mpărțim bucuria și un colț de cer.
Am nevoie de un prieten acum și mereu. Am nevoie de un prieten cum rar mai găsești și mi-e greu să mai cer, să explic sau să sper...
Da, am nevoie de un prieten... Dar, oare cine nu are?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu