Doar clipă...

   Uneori îmi plac lucrurile simple. Îmi plac oamenii deschiși și vorba bună. Îmi plac zilele senine cu adieri de vânt. Îmi place să citesc o carte bună cuibărită într-un loc călduț al meu. Îmi place muzica și mă exprim dansând, căci am atât de multe emoții care-mi strigă în adânc. Îmi dau seama cum trec anii, îi simt cum mi se-așază-n păr. Aș vrea să strig de bucurie sau poate doar să plâng. Nu-mi trebuie un motiv anume, ci doar că-s vie și plină de recunoștință sunt. 

    Alteori îmi place ploaia și vântul șuierând la geam. Îmi plac discuțiile lungi și profunzimea omului „bătrân”. În nopțile târzii mă pierd în amintiri. Privesc singurătatea ca pe un prieten drag și timpul este aerul pe care îl respir.

Țin în palmă un buchețel făcut din clipe. Îl țin strâns, dar cu o atenție sporită, căci nu vreau să le frâng. Praful uitării pe nesimțite vine și se-așterne-n gând, apoi se risipesc grăbite ca puful păpădiei în adieri de vânt. 

Avem doar clipe în clepsidre și nu simțim când ele se transformă-n ani. Le irosim fără să realizăm că suntem trecători.  

Și uite așa mă cuprinde câte un dor...  Un dor aprig, un dor nebun. Este strigătul din mine sau un străbun. Și totul se transformă-n fum...