În ultimul timp am tot primit cereri de prietenie. De obicei sunt atentă și foarte selectivă cu acestea. Îmi place să mă exprim liber și nu mă bag în seamă aiurea, trezindu-mă vorbind cu toată lumea. Și în viața reală trăiesc decent încercând să nu ies în evidență prin stridență. Dacă cineva vorbește cu mine, îi răspund, dar în rest, vorbesc doar cu prietenii apropiați. Consider că este nevoie de timp pentru a ne cunoaște sau măcar pentru a ne face o părere despre o persoană. Nu putem să tragem concluzii doar privind poza de profil, mai ales că unii au poze de profil preluate de pe la alții. Faptul că sunt rezervată face lumea să spună că sunt o ciudată, dar eu zic că sunt doar un bun observator. Sunt o persoană matură și asumată, ceea ce înseamnă că nu postez lucruri pentru a primi aprecierea publicului și comentariile lui. Scriu pentru că îmi place să-mi expun gândurile și, uneori, scrisul poate fi o bună terapie. Dacă cineva se regăsește în postarea mea și îi pot fi de ajutor, cu atât mai bine. Adevărul este că, în ziua de astăzi cu greu mai găsești un „prieten” cu care poți să vorbești liber, fără să-ți cauți cuvintele, fără să-ți protejezi sufletul și fără să fii înțeles greșit. Din păcate, este normal să avem un sentiment de singurătate pe care să îl simțim din ce în ce mai acut.
Dar astăzi nu o să vă vorbesc despre prietenie, ci despre oamenii pe care îi primim în viețile noastre virtuale. Am să încerc să fiu scurtă și să nu vă supărați dacă o să fiu dură. Nu știu ce inspiră altora poza mea de profil și tocmai de aceea am lăsat vizibile câteva „detalii”, pentru a ajuta oamenii să își facă o părere cât mai aproape de realitate despre mine. Dincolo de ceea ce vedeți într-o poză sunt enorm de multe alte lucruri pe care nu le știți sau nu le vedeți. Deși mediul online este perfect pentru oamenii falși, totuși, să știți că nu toți oamenii sunt la fel. Mulți sunt singuri și nefericiți. Oameni care își caută alinarea vorbind cu necunoscuți.
Însă cei mai mulți sunt oameni care își pun câte o mască și vorbesc cu aceștia, dar o fac doar pentru a-și hrăni orgoliul și aroganța. Profită de vulnerabilitatea lor care este evidentă pentru niște cunoscători. Și uite așa în fața acestui public toți devin poeți, romantici incurabili și oameni „tocmai buni de puși la rană”.
Mai sunt, pe lângă aceștia, și oameni cărora nu le pasă de ceea ce se întâmplă în acest mediu online. Își trăiesc viețile virtuale cu decență și nu deranjează pe nimeni. Nu se trezesc vorbind la fiecare postare care apare, iar când postează, chiar au ceva de spus (de exprimat) și este o adevărată plăcere să îi urmărești.
Bine, dacă trebuie să fiu sinceră până la capăt, am să spun că mai este o categorie de oameni virtuali și anume, aceia care tot timpul au ceva rău sau urât de spus. De ei fug cel mai tare. Sunt tot timpul puși pe ceartă și te epuizează, căci cu ei nu o scoți niciodată la capăt. Se trezesc vorbind despre toți și despre toate, ei fiind „experții” internetului.
Acum am să vă spun de ce toată această introducere. Pentru că am observat o „modă” a bărbaților „super romantici”. Domnilor, în primul rând, nu toate femeile sunt la fel. Nu toate pot impresionate de versurile scrise de dvs. sau preluate. Nu toate sunt proaste, singure și nefericite. Și chiar de-ar fi așa, nu toate vor cădea în plasa pe care o aruncați, subtil sau nu. Ce mă deranjează cel mai tare este faptul că, aceste persoane se simt jignite dacă îndrăznești să le ignori. Oameni buni, internetul este nelimitat și se pare că are „balta ”pește, așa că, mergeți și „pescuiți” în altă parte.
Întâmplarea a făcut să-mi dau seama, nu de acum, că lumea este mică. Am ieșit într-o zi la restaurant. Ne-am așezat la o masă mai retrasă și am încercat să ne bucurăm de o duminică însorită. Asta, până când a sosit un grup gălăgios și a distrus toată liniștea, dar nu doar a noastră, ci a tuturor oaspeților. Am încercat, cu greu, să nu ascult conversațiile lor care răsunau pe toată strada. Ajungeau la mine frânturi de genul „asta nu e poză pentru Facebook”, „bă”, „p..a”, „ce bucătar e ăsta”, „eu ți-am dat bani”, „da, asta e poză de Facebook” etc.
Am grăbit un pic ieșirea noastră și am plecat căutând liniștea în altă parte. Recunosc faptul că am gândit despre aceștia că sunt genul de persoane cu care mie mi-ar fi rușine să ies și care, de obicei ne fac de râs în străinătate. Nu neapărat pentru că nu sunt în stare de nimic, căci nu-i cunosc. Puteau să fie ingineri, doctori, nu avea importanță, dar stridența cu care năvăleau în liniștea ta te făceau să vrei să ții distanța.
Coincidență sau nu, la două luni și ceva, am primit o cerere de prietenie pe Facebook. Am înțeles din prima cu cine am de-a face, dar mi-am zis că, poate, m-am înșelat și i-am dat o șansă. La o primă vedere avea un profil îngrijit. Prea îngrijit, aș spune :) și am recunoscut pozele „de pus” pe Facebook. Era genul acela de poet iubăreț, neînțeles, trist și plin de dor. Nimic nu dădea în vileag vocabularul din viața reală. Bine, asta până a doua zi de dimineață când am primit un mesaj de „bună dimineața” completat cu „inimioară” și condimentat cu sfaturi în care folosea numele Domnului. Acesta a fost și momentul în care m-a pierdut definitiv. În primul rând că nu sunt inimioara nimănui și mi se pare atât de greșit să i te adresezi așa unei femei pe care nu o cunoști. Și nu în ultimul rând, mi se pare strigător la cer cum îl folosesc unii pe Dumnezeu pentru a-și da importanță, strălucire și a se ascunde sub o umilință și o pioșenie pe care, de fapt, ei nu o cunosc, dar joacă teatru.
Am ignorat mesajul, căci este plină lumea de oameni ca ei. Nu îi poți schimba, dar știi cum este treaba cu „prostul dacă nu e fudul, nu e prost destul?” La miezul nopții aroganța și orgoliul n-au rezistat, căci nu au înțeles cum de am îndrăznit să nu răspund și m-a întrebat „bună, am greșit cu ceva?”
Da, Domnule, ai greșit! Ai greșit atunci când nu ai înțeles că și tăcerea este un răspuns...
Oamenii de genul acesta se hrănesc cu aprecieri și comentarii. Mai nou, am observat că „romanticii” de acest gen, se folosesc de credință pentru credibilitate. Stau și mă întreb, oare când au timp să răspundă la zeci de comentarii, să trezească toată lista de „prieteni” dimineața și să mai și „compună”? Woow!
Din păcate, în mediul online, este din ce în ce mai greu să ne dăm seama de adevărata față a oamenilor. Măștile țesute și cuvântul Domnului aruncat ici colo fac ca oamenii de bună credință să fie victime sigure.
Am dat un exemplu, dar lumea virtuală este plină de astfel de oameni falși. Este valabil și pentru femei și pentru bărbați. Nu generalizez aruncând de o parte sau de alta. Întâmplarea a făcut să am acest exemplu.
Oameni buni, nu vă lăsați păcăliți de cuvinte mieroase cu grijă alese. Priviți dincolo de vorbe și de poza de profil. Rugăciunea se face în intimitatea sufletului.
Prin natura muncii mele vorbesc cu oamenii și încerc să îi ajut, dar tocmai de aceea le văd și adevăratul caracter. Dacă vreți să comunicăm, să o facem cu respect și bun simț.
P.S. Aș mai adăuga ceva foarte important. Dacă tot ne-am hotărât să scriem, din diferite motive, măcar să scriem corect din punct de vedere gramatical. Nu neg, și mie mi se întâmplă să mai greșesc, dar întotdeauna mă documentez când nu stăpânesc bine un cuvânt sau am uitat ceva. Și aici nu mă refer la virgulă și spațiile de pe lângă ea, căci astea sunt greșeli minore, mă refer la minimul pe care l-am învățat la școală și începe să lipsească tot mai des din scrierile de astăzi.
Ce poate fi mai trist decât un poet fals? Unul incult!
