Gata! Am spus-o, nu îmi retrag cuvintele și nici nu le răstălmăcesc. Off, da! Iubesc cu toată inima mea și pot să o spun deschis fără să mă rușinez, fără să mă ascund.
Știți că sunt mai multe feluri de a iubi? Iubirea și ale ei o mie de fețe... Poți iubi un bărbat sau o femeie, dar poți iubi și un prieten, o floare, un răsărit de soare. Îi iubești pe toți la fel de mult și totuși diferit. Forța cu care iubești este identică, dar modul cum o simți și te manifești, diferă. De iubit, toți iubim mai devreme sau mai târziu, dar partea asta cu mai mult sau mai puțin nu o înțeleg pentru că iubirea nu ar trebui să aibă măsură. Iubești sau nu, cantitatea de iubire oferită este dată de inima noastră și aici nu mă refer la ea ca la o bucată de carne. Cu cât este inima mai mică, cu atât mai săraci în iubire suntem. Și invers, cu cât este mai mare inima, cantitatea de iubire care se revarsă din ea este de neoprit. Poți să-ți iubești soțul, dar și fratele fără să fie vreo competiție între ei, căci sunt iubiri diferite. Poți să-ți iubești copilul, dar și animăluțul, fără să fie vreun gram de gelozie între ei. Amândoi sunt fragili și inocenți, dar au necesități diferite și îi pot iubi la fel de mult, dar în moduri diferite. Poți să ai zece prieteni și să îi iubești pe toți, dar iubirea pentru fiecare în parte este diferită, specială și unică.
Am iubit de multe ori și cu siguranță voi mai iubi, dar această iubire este ceva aparte. Am o emoție puternică în stomac și nu pot să-mi iau gândul de la ceea ce simt. Sunt atât de fericită, încât nu vreau să mă pierd în așteptări nesăbuite. Nu vreau nimic în schimb, doar să iubesc. Este o experiență nouă și amprenta pe care și-o lasă este de neînlocuit.
Dacă stau să mă gândesc bine, cred că iubesc și sunt iubită. Am fost primită cu brațele deschise și ținută la piept. Am primit căldură și înțelegere. Am fost lăsată să văd și să înțeleg singură, să mă vindec de pierderile din trecut. Acum, brusc mi-am dat seama că sunt bine și seninătatea așezată pe chipul meu îmi inundă sufletul. M-am simțit pierdută alergând de colo colo în căutări deșarte cu disperarea așezată pe chipu-mi, iar atunci când am început să mă îndrăgostesc, nici nu am simțit schimbarea. Povara de pe umeri a dispărut și mi-au crescut aripi ca să pot zbura. Asta este iubirea adevărată. Te învăluie pe nesimțite, te prinde în brațele ei și nu-ți mai dă drumul, dar este atât de ușoară încât nici nu știi când ți s-a întâmplat.
Am fugit cu sufletul plin de durere, de regret, de trecut. Am fugit neștiind unde să mă duc. Am alergat cu sufletul la gură și cu o mare dorință în inimă să aparțin. Am plecat din țara mea, de unde era „acasă” pentru mine, căci acolo pierdusem tot și nu îmi mai găseam locul. Am plecat dintre oameni care vorbeau aceiași limbă cu mine și totuși nu îi înțelegeam, spre oameni cărora nu le cunoșteam vorba, dar ne înțelegeam din priviri. Am plecat din locuri cunoscute spre necunoscut la vârsta la care unii ar alege confortul obișnuinței și nu mi-a lipsit curajul. Am alergat după himere și amintiri din trecut, căutând cu disperarea unui om pierdut. Am căutat orbește ceva care să mă facă să mă simt „acasă” și să pot prinde iar rădăcini. Am căutat să aparțin unui loc de unde să nu vreau să mai plec și nici nu am simțit când l-am găsit. Presupun că asta este iubirea, nu? Vine când nici nu te aștepți și se instalează în inima ta fără să o simți.
Asta s-a întâmplat și cu mine. M-am îndrăgostit fără să-mi dau seama și acum iubesc din toată inima mea. Iubesc sincer și curat. Iubesc oamenii care mă salută zâmbind ori de câte ori ne întâlnim. Iubesc soarele care răsare dimineața. Iubesc casele frumos aliniate și copacii care le înconjoară. Iubesc livezile ce-mi însoțesc pașii în plimbări lungi. Iubesc pădurea care-mi duce gândurile în zări îndepărtate cu freamătul ei. Iubesc asfințitul cu flăcările lui aruncate în liniștea serii care se lasă pe creste.
Iubesc luminițele ce împodobesc casele în prag de sărbători și totul pare desprins din povești.
Iubesc și sunt iubită, căci societatea asta m-a primit în brațele ei fără să îi pese de unde vin și ce limbă vorbesc. Iubesc totul în jurul meu și am prins rădăcini. Da, fără să-mi dau seama am început să aparțin. Se spune că „acasă” este acolo unde îți este sufletul, iar eu a trebuit să plec ca să îmi dau seama unde este „acasă” în inima mea. M-am îndrăgostit treptat de oameni și locuri, de obiceiuri, de liniște și reguli. Cred că a fost dragoste la prima vedere, dar nu mi-am dat seama. Neștiind că deja aparțin, am vrut să plec spre alte locuri, dar ceva mă trăgea înapoi. Mi-am dat seama că prinsesem rădăcini într-un colț de rai și sufletu-mi vibra chemându-mă „acasă”.
Asta a însemnat pentru mine săptămâna aceasta, o clarificare a ceea ce simt și ceea ce vreau. Alergăm mereu după himere, neștiind când avem, deja, ceea ce căutăm cu disperare în alte locuri goale. Am trecut de aceea etapă a vieții mele când alergam după bani și realizări materiale. Sunt un om simplu, nici bogat, dar nici sărac, însă cu o inimă mare și prieteni minunați. Acum vreau liniște și să mă dezvolt într-o societate în care să simt că acolo este locul meu. Acum, asta este viața mea și aici este acasă pentru mine. Fără să-mi dau seama am ajuns aici și sunt fericită, căci iubesc viața asta cu tot ce cuprinde ea și nu în ultimul rând, mă iubesc pe mine. Secretul fericirii? Păi, iubește din tot sufletul, dar fără măsură și dăruiește cât mai mult, însă fără să aștepți ceva în schimb.
Trebuie să crezi și să-ți dorești din tot sufletul, iar ceea ce vei păstra în adâncul tău se va reflecta și în viața ta. Ai mare grijă ce oferi, căci Universul lucrează în liniștea sa și pentru asta trebuie să ai ochi ca să vezi, urechi ca să asculți și suflet ca să poți simți.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu