Lumea este plină de lucruri bune și mai puțin bune, de lucruri frumoase și mai puțin frumoase, dar din păcate le vedem doar pe cele rele și nu prea frumoase. Acestea ies în evidență cu o stridență care ne orbește, în vreme ce lucrurile bune și frumoase trec cu discreție neobservate prin sau pe lângă viețile noastre.
Uităm să privim oamenii cu blândețe și îi tratăm ca pe niște inamici cu care ducem o luptă continuă, pe care musai trebuie să o câștigăm. Uităm că în viață mai și pierzi, mai și lași de la tine, mai și uiți... Tot timpul am considerat că nu este bine să contorizezi faptele tale, căci la sfârșit, sigur ieși pe minus și nu e bine. Așa, dacă nu ții socoteala nu știi nici cât bine ai făcut, dar nici nu ai ranchiună pentru răul primit. Fii bun și generos, oferă și nu aștepta răsplată, dar nu uita niciodată binele primit și fii recunoscător pentru tot. Cred că lucrurile astea sunt valabile în toate relațiile, dar mai ales în dragoste. Acolo se duc, uneori, cele mai mari bătălii. Avem impresia, de cele mai multe ori, că dormim în pat cu inamicul; dar uităm că în piept ne bate tot o inimă, nu două sau trei, indiferent dacă suntem femei sau bărbați. Despre femei s-a tot spus cât sunt de puternice și este adevărat, dar ei? Poate că nu se pricep prea tare la cuvinte, nu ne ghicesc întotdeauna gândurile și din dorința de a ne face pe plac de cele mai multe ori greșesc, dar asta nu însemnă că nu le pasă. Ei nu pun la suflet toate vorbele noastre, în vreme ce femeia nu uită nimic și asta îi face să fie chiar mai buni decât noi. Hai să fim sinceri, femeia nu uită și nu iartă nimic! Pe cât de bune putem fi, pe atât de rele devenim, iar ei ne admiră răutatea diabolică la care nu pot ajunge și ne trec cu vederea multe, tocmai pentru că ne iubesc și nu se pun la mintea noastră.
Nu știu cum sunt alții, dar eu recunosc faptul că amândoi am făcut greșeli. Din orgoliu, din neștiință sau din cauza unor concepții greșite am început o luptă pentru supremație, care nu era necesară. Târziu am înțeles că lupta nu se dă între noi și că fără să vrem ne-am rănit reciproc. A fost nevoie de timp să înțelegem că răul suprem nu este bărbatul, dar nici femeia. Suntem la fel de fragili, dar ne manifestăm diferit.
Am înțeles că și bărbații au sentimente, suferă și chiar plâng, uneori. Și ei au temeri, neputințe, dorințe. Dincolo de aspectul dur afișat și ei sunt oameni cu nevoi, împliniri și dezamăgiri. Nu sunt mai greu de rănit, nu sunt zei și nici invincibili. Chipul puternic de bărbat ascunde un băiețel care are aceleași frământări, dureri, vise. Chiar și un bărbat tânjește după îmbrățișări și vorbe de alint, poate chiar un pic mai tare decât o femeie, doar că nu o spune. Iar noi, în adâncuri suntem doar niște fetițe care tânjesc după iubire și au nevoie de brațe puternice să le protejeze, să le apere. Suntem unice în felul nostru, dar să nu îi nedreptățim pe bărbați, căci oricât am vrea să ne batem cu pumnul în piept că suntem mari și tari, fără ei nu am putea, cum nici ei fără noi. Doar împreună putem fi un întreg și printr-o completare reciprocă vom reuși să atingem culmile cele mai înalte ale împlinirii sufletești.
Despre iubire s-a tot scris și o să se tot scrie. Iubirea stă la baza dezvoltării armonioase a unui individ. Să nu lăsăm să treacă nici o zi fără să iubim, dar să iubim sincer și din tot sufletul. Iubirea trebuie să stea pe buzele noastre și să ne încălzească inimile înăsprite de vremurile în care trăim.
Nu-i așa că pare simplu? Chiar este și nu știu de ce să ne complicăm viețile cu replici de genul „cât de mult mă iubești?”, „da, de ce mă iubești?”, „te iubesc dacă...”
Nu vreau să iubesc „pentru că”, ci doar să iubesc. Iubirea este iubire, nu ar trebui să aibă o măsură și nici criterii de aplicare. Cred cu tărie că atunci când iubești o faci pur și simplu, nu pentru ceva anume. Iubești și gata!
Cred că toți avem nevoie de iubire, de atingeri tandre, de sărutări fierbinți, de priviri calde. Avem nevoie de iubire sinceră și necondiționată, dar mai ales nelimitată de nimeni și nimic. Nu este un robinet pe care îl poți închide sau deschide când vrei. Totul se învârte armonios când avem sufletul plin de iubire. Să ne iubim pe noi, să ne iubim aproapele, să iubim simplu, să iubim frumos.
Pentru mine iubirea înseamnă în primul rând respect, încredere, cunoaștere și răbdare. Iubirea nu se rezumă la ceea ce vreau, ci la ceea ce ofer. Iubirea nu e definită de momentele bune, cât de felul cum depășim momentele mai puțin bune. Poate nu toate problemele pleacă de la noi, dar de noi depinde cum reacționăm, cum le gestionăm. Relațiile sunt simple sau complicate, dar este nevoie de timp pentru iubirea aceea profundă când te uiți în ochii lui și vă înțelegeți fără să fie nevoie de cuvinte. Iubirile adevărate nu se nasc peste noapte, doar timpul dă profunzime iubirii, sudează și apropie, consolidează și vindecă.
Da, cunoști o persoană, ești atrasă de ea, o placi maxim, dar nu o cunoști. Nu ai cum să cunoști o persoana dacă nu petreci timp cu ea. Uneori nici pe tine nu te cunoști și ai nevoie de timp să te descoperi. Poți să stai o viață alături de un om și să nu îl cunoști. Suntem orbi și surzi, iar când ni se ia vălul de ochi, nici noi nu ne înțelegem deciziile. Nu sta într-o relație în care vă distrugeți amândoi, dar nici nu pleca la primele ploi. De cele mai multe ori avem așteptări de la alții, dar nu înțelegem că totul începe cu noi. Trebuie să fii capabil să te iubești pe tine, să te înțelegi, să ai răbdare și să te ierți ca să poți face toate astea și cu cel de lângă tine. Iubirea nu doare și nu trebuie să fie o povară. Dincolo de orice definiție și mai presus de cuvinte, iubirea se simte, se trăiește.
Nu tot ce funcționează la cineva, merge la oricine. Nu sunt reguli scrise și nu sunt toate femeile ca mine, cum nici bărbații nu sunt la fel. Trebuie să ne căutăm singuri drumul spre fericire și să ne scriem propria poveste de iubire. Să știi că nu există om perfect, dreptatea este întotdeauna la mijloc și doar iubirea împletită cu multă toleranță va duce la povești de dragoste nemuritoare. În final, iubirea adevărată înseamnă să accepți persoana de lângă tine așa cum este ea, nu să o schimbi așa cum crezi că ai vrea tu să fie, iar asta să te mulțumească.
Iubirea nu este o rușine, un handicap, o competiție. Iubirea de multe ori, în viața reală, nu este ca în cărți. Nu este un prinț care vine călare pe un cal alb și brațe de flori îți aruncă la picioare. El este un om cu trăiri, cu vise și frici, cu calități și defecte care nu iubește așa cum tu vrei sau te aștepți, ci așa cum poate, cum știe el mai bine. Dar, stai liniștită, nici tu nu ești prințesa din povești.
Iubirea este o poveste frumoasă țesută cu migală, afecțiune și răbdare de doi oameni care se acceptă așa cum sunt mergând pe drum și privind în aceiași direcție.
Iubirea este precum vinul, nu credeți?
Iată ce spun experții: „Vinul este un organism viu cu o durată de viață și are nevoie de o anumită atenție, grijă și respect, iar el, în schimb, te va încânta cu lumea sa fascinantă. Vinul tânăr este mereu mai plin, expresiv, mai intens la culoare și gust și poate avea un anumit potențial de învechire.
Un vin matur, în dependență de soi, trecut de o anumită vârstă pare mai potolit în gust și culoare, devine echilibrat, plăcut și delicat cu papilele gustative. Vinul vechi este nu numai prețios, ci și sensibil. Trebuie doar să fim atenți și să reținem că vinurile vechi nu strigă, ci șoptesc. Depinde de fiecare din noi cât de mult suntem dispuși să înclinăm urechea către ele.”
(sursa: https://vinuri-vechi.ro, https://vinlavin.ro/cat-de-bun-e-un-vin-vechi, https://vinul.ro/ )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu