De sărbători mă uitam prin magazine la oameni și cei mai mulți erau grăbiți, nervoși, irascibili, triști. În acest zumzet am zărit un coș plin cu decorațiuni de Crăciun (care de care mai drăguțe) și fără să vreau am început să zâmbesc. Era o pată de culoare într-o lume gri. Curioasă fiind, am ridicat capul căutând cu privirea stăpânul acestui căruț și am zărit o doamnă care mă privea cu interes, parcă
așteptând să vadă reacția mea. Când privirile ni s-au întâlnit, a înflorit și pe chipul dânsei un zâmbet timid. Părea ușor rușinată, dar și încântată de admirația mea, ceva de genul „știu că este cam mult, dar nu m-am putut abține”. Este simplu cum un zâmbet dă naștere unui alt zâmbet. În marea aceea de oameni grăbiți a fost ceva intim, dar plăcut între doi necunoscuți.
Un zâmbet sincer ne face mai luminoși, mai buni, mai frumoși și nimeni nu ar trebui să fie atât de sărac încât să nu-l poată oferi din când în când. Nu te costă bani și pentru tine nu valorează cine știe ce, dar pentru altcineva poate însemna atât de mult. La momentul potrivit, poate însemna speranța că mâine va fi mai bine sau alinarea că nu ești singur pe această lume și că mai sunt oameni cărora le pasă. Gesturile simple, făcute fără dorința de a fi răsplătite, îți aduc bogăție sufletească și fericire pură. Uneori, un simplu gest ce poate părea banal are puterea de a da naștere unei prietenii adevărate, fără să fie nevoie de multe cuvinte. Spun „uneori” pentru că, de multe ori aceste gesturi trec neobservate.
Din păcate, nici societatea în care trăim nu ne ajută să ne dezvoltăm frumos și contribuie foarte mult la degradarea și dezbinarea noastră. Oamenii au devenit prea suspicioși, închiși, ascunși, reci. Dacă un necunoscut mă salută, chiar și eu mă încrunt și mă întreb de ce o face. Vine ca un reflex, „cine este și ce vrea de la mine?” Și reciproca este valabilă. Nu pot să dăruiesc unui necunoscut un zâmbet, fără să mă gândesc că gestul meu va fi greșit interpretat.
Suntem tot mai nemulțumiți de ceva sau cineva și uităm să fim recunoscători. Dacă stai să te gândești, suntem niște risipitori. Risipim mâncare, energie, sentimente, timp. Nimeni nu este atât de sărac încât să nu poată zâmbi, dar este mai ușor să ignori, să eviți și să cauți scuze de genul „nu am bani”, „nu am timp”, „nu pot”, „nu este problema mea”...
Fiecare zi este o luptă și suntem tot mai preocupați de propria persoană. Totul de rezumă doar la acest „eu” plin de egoism și invidie, încât uităm să ascultăm povestea din spatele chipului pe care îl privim. Suntem oameni și viața este atât de fragilă, iar noi o irosim pe lucruri inutile. Așadar, să învățăm să ascultăm, să ne depășim, să ne detașăm de probleme, să evoluăm. Să nu uităm că există „noi” și este mult mai puternic.
Știu că din vorbe pare atât de ușor, dar nu este. Lucrurile triste și dure ce ni se întâmplă ne împietresc inima și ne golește sufletul. Să nu ne lăsăm pierduți în deznădejde pentru că ne îmbolnăvim sufletele și apoi, treptat, murim și noi.
Nu putem să trăim singuri, avem nevoie de oameni în jurul nostru. Avem nevoie de oameni buni, generoși și calzi pentru a tinde spre mai bine prin puterea exemplului. Oamenii buni știu că atunci când sufletul este îngrijit și tratat cu blândețe, el va emana căldură. Sufletul este o flacără vie care arde în adâncul nostru, dar dacă nu o întreținem și nu o protejăm, ea se stinge treptat. Cu o mână este destul de greu să aperi o flacără de vânt și ploi, dar două, trei, patru mâini pot face asta mai bine, nu? O singură flacără este foarte fragilă în bătaia vântului, pe când un foc sănătos arde totul în calea lui.
Oamenii au o forță interioară foarte mare, dar nu sunt conștienți de ea. Așa cum putem să facem bine, putem face și rău. Știu că de cele mai multe ori doare întâlnirea cu ei, dar în viață sunt necesari chiar și oamenii răi, egoiști și proști. Pare nedrept, dar aceștia ne servesc cele mai importante lecții, chiar dacă ne lasă urme adânci.
Totul în viață ține de noi și de alegerile pe care le facem. Trebuie să fim conștienți că fiecare decizie are și consecințe, iar când rezultatul nu ne este pe plac trebuie să încetăm cu „Doamne, de ce eu ”.
De exemplu, atunci când avem o problemă, cu cât vorbim mai mult despre ea, cu atât mai mult ne cufundăm în depresie, tristețe, nefericire sau, pur și simplu, vedem cum își pierde din importanță și pălește gravitatea ei. Depinde de tine cum o privești și de calitatea oamenilor cu care te înconjori. Unii vor pune paie pe foc făcându-te să te simți neputincios, alții te vor face să simți că ai aripi și poți să depășești orice obstacol. La fel este și cu singurătatea. Avem nevoie de momente de singurătate pentru a medita și a ne găsi echilibrul, dar atunci când ne pierdem în ea devine apăsătoare, doare.
De la oamenii din jurul nostru vom avea întotdeauna ceva de învățat. Ei sunt un bun exemplu de „așa e bine” și „așa nu”, dar de noi depinde cum îi cernem, cum ne dorim să fim. Este bine să nu repetăm greșelile altora și să ne înconjurăm de oameni pozitivi. Fiecare experiență (bună sau rea) este o lecție și datorită acestor lecții putem fi mai buni. Bunătatea nu se măsoară în banii din bancă și proprietățile pe care le deții, ci în mulțumirea și frumusețea sufletului. Aș vrea să pot face ceva, să schimb mentalități, să ajut oamenii, să șterg o lacrimă, să spun o vorbă bună, să ascult un necaz, să sprijin, să țin de mână... Chiar dacă sunt conștientă că oamenii te rănesc, mai devreme sau mai târziu, eu știu că am făcut tot ce am putut și încă mai cred că binele învinge.
Avem nevoie de oameni și îi putem folosi ca exemplu sau ca scuză. Putem spune că suntem cu adevărat săraci abia atunci când dincolo de poarta sufletului nu-i nimic. Degeaba ne împodobim casa și chipul, golul din noi nu poate fi ascuns și sufletul se micșorează din ce în ce mai mult. Cred că de aceea oamenii răi au sufletele atât de mici.
Nu te chinui să-ți faci porți frumoase dacă în spatele lor sunt doar ziduri goale. Goliciunea interioară nu o poți ascunde, căci și un orb ar „vedea-o”.
Fii bun și sădește o floare, căci buruienile cresc oriunde, indiferent de sol.
Avem nevoie de oameni, avem de nevoie de noi. Avem nevoie de soare, dar și de ploi...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu