Nu am mai făcut asta de tare multă vreme și cred că ar trebui să o fac mai des. Oare de ce atunci când ninge, oamenii se opresc din ceea ce fac și ies afară la zăpadă? De ce nu facem asta și când plouă?
Am mai mers prin ploaie, dar pe bicicletă sau cu pelerină de ploaie. Astăzi, însă, nu mă ascund și nu mă feresc de ea nicicum. Am decis ca astăzi să o las să mă alinte așa cum știe ea mai bine, deci... fără umbrelă.
Oricum zilele astea a fost tare cald și simt cum mă răcorește și
mă-nfioară picăturile reci de ploaie căzute pe pielea mea fierbinte. Nu simt frig, doar o răcoare plăcută și-mi vine să-ntind mâinile și să deschid gura, asemeni unui copil mic care vrea să guste ploaia. Sunt conștientă că oamenii de prin case sau mașini se uită ciudat la mine și asta mă face să zâmbesc, m-am obișnuit să fiu o „ciudată”.
Nu-mi pasă! Sunt fericită! Ploaia asta mă face fericită și merg cu pași mărunți ca să mă pot bucura cât mai mult de ea. Sunt singură pe stradă (căci cine să mai iasă afară pe vremea asta) și închid ochii lăsând ploaia să mă mângâie cu blândețe pe față. Atingerea ei este tandră, ca mâna mamei și ochii îmi sunt plini de picături de ploaie ce par a fi lacrimi...
Dar nu simt durere, nici tristețe sau nefericire. Mă simt asemeni unui vulcan ce erupe continuu în trăiri intense și ploaia asta mă liniștește, mă vindecă... Am un sentiment de ușurare, de căldură și mă cuprinde o stare de bine. Simt cum ploaia îmi îmbracă sufletul dezgolit în fața ei. Dacă eu plâng, ea plânge cu mine și dacă eu râd, ea se joacă cu mine. Este asemeni unui prieten bun și drag care te cunoaște prea bine și nu este nevoie să te ascunzi sau să îți cauți cuvintele pentru a-i spune ceea ce simți. Cred că toți ar trebui din când în când să ne oprim și să mergem prin ploaie, să ne lăsăm spălați, curățați, liniștiți, mângâiați...
Este ceva divin. Simt cum cineva de acolo sus îmi mângâie pletele, chipul și sufletul. Mă simt binecuvântată și sunt recunoscătoare pentru fiecare picătură de ploaie.
Tu când ai mers ultima dată prin ploaie? Când ți-ai permis să pui pauză în ritmul vieții și să-ți lași chipul să fie alintat de ploaie fără rețineri, fără teama că ai să răcești? Când ți-ai deschis sufletul ultima oară doar ca să îl lași să zboare liber, să danseze în ploaie? Când ți-ai simțit ultima oară pașii călăuziți de cineva de acolo de sus?
P.S. Până am scris eu aceste rânduri, ploaia s-a oprit. Cam așa de trecătoare sunt toate în viață și rămânem cu amintirile a ceea ce a fost frumos sau cu regretul că nu am făcut ceea ce trebuia, când trebuia.
Îmi amintesc picăturile reci de ploaie cum îmi cădeau pe față și starea de bine ce m-a cuprins știind că cineva, acolo sus, mă iubește...
Dar nu simt durere, nici tristețe sau nefericire. Mă simt asemeni unui vulcan ce erupe continuu în trăiri intense și ploaia asta mă liniștește, mă vindecă... Am un sentiment de ușurare, de căldură și mă cuprinde o stare de bine. Simt cum ploaia îmi îmbracă sufletul dezgolit în fața ei. Dacă eu plâng, ea plânge cu mine și dacă eu râd, ea se joacă cu mine. Este asemeni unui prieten bun și drag care te cunoaște prea bine și nu este nevoie să te ascunzi sau să îți cauți cuvintele pentru a-i spune ceea ce simți. Cred că toți ar trebui din când în când să ne oprim și să mergem prin ploaie, să ne lăsăm spălați, curățați, liniștiți, mângâiați...
Este ceva divin. Simt cum cineva de acolo sus îmi mângâie pletele, chipul și sufletul. Mă simt binecuvântată și sunt recunoscătoare pentru fiecare picătură de ploaie.
Tu când ai mers ultima dată prin ploaie? Când ți-ai permis să pui pauză în ritmul vieții și să-ți lași chipul să fie alintat de ploaie fără rețineri, fără teama că ai să răcești? Când ți-ai deschis sufletul ultima oară doar ca să îl lași să zboare liber, să danseze în ploaie? Când ți-ai simțit ultima oară pașii călăuziți de cineva de acolo de sus?
P.S. Până am scris eu aceste rânduri, ploaia s-a oprit. Cam așa de trecătoare sunt toate în viață și rămânem cu amintirile a ceea ce a fost frumos sau cu regretul că nu am făcut ceea ce trebuia, când trebuia.
Îmi amintesc picăturile reci de ploaie cum îmi cădeau pe față și starea de bine ce m-a cuprins știind că cineva, acolo sus, mă iubește...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu