Sfârșit de an

      Acum la sfârșit de an, ce să zic....
Pentru mine a fost un an trist! Am pierdut mult, am pierdut ceva ce nu se poate cumpăra cu bani. Mă simt singură pe lume și doare. Sunt recunoscătoare că am avut timp să petrec cu mama mea și asta îmi alină suferința. Rădăcinile mele s-au dus...

Cât despre restul, hai să fim sinceri! Știu și eu cum știți și voi că nu tot ce zboară se mănâncă!
Nu toți din viața de zi cu zi îmi sunt prieteni, cu atât mai puțin cei din lista de pe Facebook. Pe unii i-am șters eu pentru că nu meritau să arunce o privire în viața mea. Decizia mea! Pe alții i-am lăsat, deși știu că nu îmi sunt prieteni și nu mi-au fost niciodată. Sunt doar curioși, dar nu fac rău cu asta. Au fost câțiva care au plecat singuri și nu am înțeles de ce. Decizia lor! Mai sunt și oameni pe care nu i-am cunoscut deloc, pur și simplu niște străini cărora le-am dat o șansă, dar cei mai mulți, însă, îmi sunt prieteni! Pe mulți îi știu de o viață și Facebook-ul este doar un mod de a fi mai aproape unii de alții când viața ne poartă departe.
Nu am fost prefăcută niciodată și nu voi începe acum. Facebook-ul este doar o rețea de socializare cu setări pe care le puteți controla. Nu sunteți obligați să urmăriți pe cineva sau să fiți prietenii cuiva, de voi depinde cum controlați asta! Dacă mă veți șterge din lista voastră, să știți că nu am să mă supăr. Am să vă fiu recunoscătoare pentru sinceritate și pentru curajul de a fii onești cu voi și cu mine.
     La fel se întâmplă și în realitate. Unii oameni intră în viața ta delicat și abia îi simți. Alții ca și cum li se cuvine. Așa cum fac curat pe Facebook, la fel procedez și cu oamenii din viața mea. Consider că liniștea noastră are prioritate și setările sunt la noi. Poate nu am sute de prieteni, dar aceștia care au rămas alături de mine sunt de neînlocuit. Toți vă știți foarte bine locul în sufletul meu, așa că,  pentru acest sfârșit de an vă urez: multă sănătate, maturitate, sinceritate, fericire și zile senine!
      Este bine ca fiecare să facă curățenie în viața și sufletul său! Pășiți în noul an cu sufletul curat și luați decizii înțelepte. La mulți ani! La mulți ani vouă! La mulți ani nouă!

Crăciunul...

     Vreau să fie clar, încă de la început, faptul că toate sărbătorile au farmecul lor, dar Crăciunul este ceva aparte, special, pur  simplu magic! Ce înseamnă Crăciunul pentru mine? Închid ochii și fără să vreau zâmbesc. Hmm...Crăciunul pentru mine înseamnă multă emoție, căldură sufletească, copilărie, aduceri aminte, bunătate, generozitate, magie...
      Pentru mine Crăciunul se petrece acasă cu familia aproape, dragoste și binecuvântare. Crăciunul înseamnă sărbătoare, împodobitul bradului, cadouri, voie bună și mâncăruri gustoase. Dacă în timpul anului suntem atât de ocupați cu munca și treburile zilnice, acum e momentul să stăm aproape de cei dragi și să râdem zgomotoși plini de recunoștință. Crăciunul este alb, pur, liniștit și înseamnă colinde, obiceiuri transmise din generație în generație.
      Da, o să râdeți, dar pentru mine Crăciunul înseamnă acel Fuego, Ștefan Hruşcă, Ștefan Bănică ... Înseamnă muzica veche... Eartha Kitt, Andy Williams, Frank Sinatra, Brenda Lee, Gene Audrey, Wham, Mariah Carey și “Feliz Navidad” cântat de oricine!
      Crăciunul înseamnă amintiri și copilărie. Însemnă zăpada cât casa și copii gălăgioși, bătaie cu bulgări și datul cu sania, mâini înghețate și năsucul roșu ascuns sub fular, pocnetul biciului și mersul la colindat. Toți copiii ar trebui să treacă prin această experiență.
      Închid ochii și mă văd cât un ghemotoc cum stau cu coatele pe masă și mă uit la tatăl meu care frământă aluatul pentru plăcintă. Simt aromă de scorțișoară, vin fiert și trosnetul lemnelor din sobă.
Stând așa cu ochii închiși, mă văd de-o șchioapă, cu nasul roșu și bujori în obrăjori cum merg la colindat și mă bucur de covrigi, nuci, bomboane și cozonac.  Mi se umple punguța și mă rog de mama să mă mai lase atunci când mă duc acasă să vărs bunătățile din ea.
      Apoi mă văd în postura de mamă și îmi place să citesc fericirea din ochii copilului meu când se trezește cu nerăbdarea de a vedea ce i-a adus Moșul. Sincer, este o fericire și o emoție pe care și eu o simt, cât sunt de mare, pentru că știu că întotdeauna va fi acolo un cadou și pentru mine. Mă amuz când vine puiul de la colindat și o înțeleg când îmi cere să o mai las. Îmi povestește cum a scris zeci de bilețele cu mesaje de Crăciun pe care le-a pus în cutiile de scrisori ale oamenilor, doar pentru că așa a simțit ea că face o faptă bună. Căci asta însemnă Crăciunul, să dăruiești din suflet atât cât ai și tot timpul ai să găsești ceva, dacă ai să cauți.
      Crăciunul este momentul acela din an în care și tu poți fi copil, poți să crezi în lucruri bune, în Moș Crăciun, în faptul că există miracole. Cred că este singura perioadă din an când copilul de ieri stă la masă cu tânărul de astăzi și adultul de mâine în armonie.
      Zurgălăi și oameni de zăpadă, luminițe și multă voie bună, forfotă și agitație. Toate astea te duc cu gândul că se întâmplă miracole și binele învinge întotdeauna. Iubesc filmele specifice de Crăciun. Chiar dacă, unele, sunt cam trase de păr, prea siropoase și jucate prost, totuși contează povestea. Ele au puterea de a te emoționa până la lacrimi și nici nu contează că le-ai văzut de atâtea ori, îți dau puterea să crezi în bine, în îngeri, în bine. Renaște speranța și noi suntem mai plini de iubire ca niciodată. Este momentul când uităm de noi, de probleme, necazuri și ne gândim la cei de lângă noi. Este momentul când dăruim din suflet și cu sufletul.
       Și nu în ultimul rând, Crăciunul reprezintă nașterea lui Isus, dar din păcate puțină lume se mai gândește la asta. Poate de aceea mie îmi plac colindele lui Hrușcă, pentru că prinși în vârtejul vieții cotidiene aș vrea să nu uităm esența acestei Sărbători. Credința ne dă putere și ne salvează sufletul. Vreau ca prin aceste colinde, adevăratul Spirit al Crăciunului să ne pătrundă în casă și în gând, binecuvântându-ne. Din păcate puțini oameni se mai gândesc la Crăciun din punct de vedere spiritual, mulțumindu-se doar cu îndemnul de a fi mai buni și transformând Sfânta Sărbătoare într-o afacere foarte profitabilă. Este mai important să facem o tradiție din „Singur acasă”, decât din povestea copilului născut în ieslea animalelor și binecuvântarea magilor.

        Crăciunul este o Sărbătoare a bucuriei și a înțelegerii, când se cântă colinde, se trimit urări și se oferă daruri. Este o Sărbătoare care aduce pace și liniște în sufletele oamenilor. Știu că ar fi bine să fim mereu mai buni, mai generoși și mai înțelegători, nu doar de Crăciun, dar cred că tocmai în asta stă magia lui. În faptul că, măcar o dată pe an avem puterea de a ne deschide sufletele uitând de tot ce e rău. Așa că, să încercăm să fim mai buni, măcar de Crăciun și cum speranța moare ultima, sper în mai bine, mai bun, mai frumos, mai curat. 

A fi om e lucru mare

    Am încetat de mult să mai fim oameni!Ne comportăm ca niște animale, deși de multe ori, chiar și animalele ne dau lecții de "omenie".

Am să vă povestesc câteva întâmplări care pe mine m-au marcat profund. 
    Astă vară, vecinul de lângă mine (ne desparte o singură casă) a venit și și-a făcut nevoile ( caca) fix pe gardul curții mele, la umbra unei mașini abandonate de vecinul care ne desparte.
Nu vreți să știți ce șoc poți să ai când stai liniștit în locșorul tău și îți atrage atenția câinele, cumva spunându-ți că ceva este în neregulă. Te duci să vezi ce se întâmplă și constați cu stupoare că cineva, deranjat la burta se ușurează cu nesimțire pe gardul tău. Treci peste șoc și îl întrebi, " băi nene, ce faci?", iar el îți răspunde cu nesimțire să vorbești mai încet (că de, tu îl faci de râs) și cu impertinență îți spune:  "ce vrei să fac dacă mi-a venit?"
Așa că nu mă miră indiferența oamenilor, nesimțirea lor, lipsa de civilizație și de bun simț, ci inumanitatea la care am ajuns. Oare de ce nu i-a venit pe gardul lui care era la 3 m mai încolo?
Îl cunosc pe acest om de când eram un copil. A venit cu o luna înainte de acest "eveniment" să îmi ceară cireșe la poartă, pentru că îi era poftă,  spunându-mi cu "săru' mâna", în condițiile în care el nu mă salută niciodată pe stradă.
După ce mi-am revenit din șoc am fost la el acasă și soția lui mi-a zis că îi pare rău, dar nu are ce să îi facă. Mă înțelege, dar soțul ei numai probleme îi face. Până să plec de la ei de la poarta, el își lua o porție de bătaie de la unul dintre copii. Mai că m-a făcut să mă simt tot eu vinovată că l-am „pârât”.
Și asta nu este tot. Într-o dimineață în același colț, o "doamna" care se ocupa de curățarea domeniul public, a lăsat tomberonul și mătura, și-a ridicat fusta și s-a pus pe urinat. Asemeni unei vaci căreia îi  vine și ridică coada dându-i drumul cu putere.
  Pentru a evita aceste evenimente neplăcute, mă duc la vecinul cu mașina să îl rog să o mute. Îi povestesc de vecinul nostru comun (ceea ce îi spun nu îl mira pentru că îl știe de "nebun"), îi arăt nenumărații rahați (simte și el duhoarea), și îmi spune că mă înțelege și va muta mașina. De patru ori am bătut la el la poarta și am primit numai înțelegere și atât. Așa că, nu mă mai miră nesimțirea, indiferența, răutatea.  Nu trebuie să fii nebun ca să fii nepăsător...
     De ce să mă mire că un om moare lângă noi și nu face nimeni nimic  atâta timp cât un om moare la tine în casă și oamenii de pe ambulanță sau din spitale nu fac nimic?
Nu vreau să generalizez, dar din păcate speranța că va fi bine a murit puțin câte puțin.
Așa cum și mama mea a murit și am așteptat de la 11.30 până la ora unu ca să ajungă la un spital,  în condițiile în care suferise un accident vascular cerebral.  Așa cum ajunsă la acel spital să aflu că acolo mor oamenii pe capete din cauza unui sistem defect....și poate și din cauza faptului că am uitat, înainte de toate, să fim oameni.
Și nici aici nu vreau să acuz pe nimeni, în mod special,  dar cum am putea avea așteptări  de la oamenii care ne înconjoară să fie umani, să sară în ajutorul cuiva aflat în pericol  când nici cei care sunt plătiți și și-au ales  ca meserie să salveze vieți, nici ei  nu mai știu să fie umani?
     Să vă mai dau un exemplu? Mama mea a murit sâmbătă la ora 18.00, la fix o jumătate de oră după ce am plecat de la spital. Am aflat abia a doua zi când m-am dus la spital să vorbesc cu medicul ei. Mi s-a zis că nu am lăsat numărul de telefon, dar când am  insistat să îi spun  că nu este adevărat mi se spune, "nu vă contrazic".
Și unde este umanitatea când luni dimineața,  în timp ce mă îndreptam către spital, ca să rezolv cu formalitățile necesare, sunt sunată de la spital ca să fiu anunțată ca mama mea a murit sâmbătă la ora 10 (ora decesului fiind tot o greșeală pentru că nu au înțeles scrisul medicului care l-a notat).  Se pare că au găsit numărul de telefon...
Știu că mă repet, dar nu mă pot abține și iar mă  întreb unde este civilizația, educația, bunul simț sau măcar cel civic? Unde sunt oamenii, omenia?
De fapt asta este întrebarea cea mai importanta, oare unde a dispărut umanitatea din și dintre noi?
Și exemple de genul sunt o mulțime. Atunci de ce să ne mai miram că cineva împinge oamenii în fața metroului în vreme ce toți stau și filmează cu telefonul mobil.

                                

Așa că,  rămân fără cuvinte, fără lacrimi, fără speranță, doar cu durere și un gol imens...