Pe urmele Irinei...

        Cine e Irina? De ce ea? De unde pana unde Irina? Pai....să vedem...
 Tot timpul mi-am imaginat că vorbesc cu cineva atunci când scriu pe acest blog. Vorbesc cu un prieten drag și foarte apropiat, căruia pot să-i arăt sufletul meu fără să îmi fac griji că mă va răni.
Un prieten atât de bun încât nu trebuie să-mi caut cuvintele pentru ca el să mă înțeleagă. Am scris mereu aici atât pentru mine cât și pentru prietenul meu "imaginar", gândindu-mă că poate cumva îl ajut prin experiențele mele. Și îi zic "imaginar" fiind inspirata de Irina Binder cu ai ei Fluturi.
     Uite așa am ajuns la Irina :)  Despre ea pot spune că o urmăresc de ceva ani, îi urmăresc Insomniile. Chiar sunt ani de când mă inspira și pot spune cu sinceritate că nu m-am saturat de ea.
Îmi dă un sentiment plăcut fiecare scriere de-a ei.  Mă face să simt ca o cunosc și mă cunoaște. Între noi pare să fie o prietenie delicata.
     Anul acesta ziua mea de naștere a fost trista, oarecum... Ca niciodată am fost singură, fără tort, familie, prieteni care să îmi umple casa. Virtual au fost atât de mulți lângă mine și asta m-a făcut să zâmbesc, să nu mă simt chiar așa singură.

Fetița mea a încercat să îmi facă o surpriză și mi-a trimis volumele 1 și 2 din cartea Fluturi de Irina Binder. Ca să mă amuz am sa va spun că a costat poșta mai mult decât cărțile :)), dar asta nu contează ci gestul care  a fost atât de minunat încât nu prea știu cum îl descriu, nu am cuvinte. Am stat pe o bordura, lângă o librărie cu Melina la telefon ca să desfac pachetul. Îmi doream de foarte mult timp aceste cărți, dar niciodată nu aveam bani pentru ele sau era altceva mai important și amânam mereu momentul. M-a emoționat foarte mult gestul încât am plâns, acolo pe bordura, și nu îmi păsa că oamenii se uitau la mine. Am plâns de fericire, pentru că am un copil minunat.
Am fost așa de însetată încât le-am citit dintr-o răsuflare, într-o zi și o noapte. Mi-a plăcut foarte mult felul în care era scris, ușor și plin de emoții. 
Uite, de aici "prietenul imaginar", pentru că Irina avea unul și nu se supără dacă îl "împrumut".
Cred că toți ar trebui să avem un prieten imaginar care să ne asculte când avem nevoie și se pare că avem tot timpul nevoie.
Un prieten care să nu ne judece, să nu ne critice și în fața căruia să nu ne căutam cuvintele. Cred că suntem conștienți când greșim și nu este nevoie de cineva care să ne mai scoată ochii. Un prieten în fața căruia să putem fi noi, cu bune și rele, cu greșeli, dar sinceri. Toți avem nevoie de așa prieteni și nu doar imaginari, dar cum este de greu de găsit, să ne mulțumim cu puțin :)
  Heiii... și uite așa Irina. Zilele trecute i-am scris pe pagina "Fluturi" și am fost surprinsă că mi-a răspuns. Eu nu mi-am permis să îi vorbesc ca și când ne-am cunoaște de atâta timp. În primul rând pentru că așa am fost crescută și apoi pentru că așa am considerat că îmi exprim respectul.
  Din punctul acesta de vedere și Melina îmi spune că sunt prea rigidă, rece.  Ehh, are dreptate, mai lucrez la asta.
Ideea este că Irina mi-a spus: " prietenii îmi spun Irina, nu dumneavoastră".
In concluzie  așa am ajuns la prietena mea Irina :)
   Și de ce pe urmele ei?
Pentru că în aceasta carte, Fluturi, la un moment dat ea a fost la Verona. Inspirată fiind de ea, astăzi am decis să vad cu ochii mei lucrurile despre care am citit și le-am văzut prin ochii ei.

  Atenție, Verona vin la tine!!!  Și când spun asta mă gândesc la Romeo si Julieta :))

P.S. În cazul în care am câteva mici greșeli, vă rog să mă scuzați pentru că mă grăbesc să plec la Verona. Promit să verific și să repar diseară :)