"Prostia și răutatea se însoțesc totdeauna." (Victor Duța)

     Proverbele sunt păstrate din cele mai vechi timpuri, din bătrâni cum s-ar putea spune. În tinerețe, de multe ori, poate că nu le înțelegem, dar trecând prin viață, mai devreme sau mai târziu, ajungem să le cunoaștem sensul. Acesta cu care am început pare să fie ca o regulă nescrisă a prostiei. Ca și cum „prostul dacă nu e fudul, nu e prost destul.” Cam așa ceva.

   

   Că ne interesează capra vecinului, nu ne miră și nu mai este un secret. Întotdeauna o să fie mai interesant să privești ce face unul și altul. Este mai ușor să-i judeci, decât să te uiți în propria ogradă și să vezi acolo ce-i de făcut. Ne-am obișnuit să fim răi, bârfitori și invidioși. 

Ah, invidia o să ne omoare, căci direct în suflet se duce. Cu timpul ne face inima rea și ne îmbolnăvim. Ne comportăm ca și cum menirea noastră în viață este să-i judecăm pe ceilalți, să-i arătăm cu degetul. Am întâlnit mulți oameni care se întreabă care este sensul vieții și cu siguranță vă pot spune că nu este acesta. Păcat că nu folosim curiozitatea în favoarea noastră și să-i dăm un sens pozitiv, căci privind în jurul nostru ne putem corecta, "întrucât ceilalți sunt totdeauna o bună oglindă" 

(Paulo Coelho). 

   Și ca să revin la capra vecinului... Da, este mai ușor să te uiți peste gard și ceea ce vezi să trezească invidia într-atât încât 

să-ți dorești să moară capra vecinului.  

Înțeleg curiozitatea despre capra vecinului, dar nu înțeleg sub nici o formă de ce nu ne vedem de viața noastră după ce ne-am satisfăcut curiozitatea?   

Adevărul este că ne place să moară și capra vecinului sau, dacă se poate, să moară DOAR capra vecinului. 

Dar ca să suni vecinul și să te lauzi că te interesează capra lui, nu am mai auzit așa ceva. Stau și mă întreb, oare de ce trebuie să-i mai spunem și vecinului că-i urmărim capra?