"Prostia și răutatea se însoțesc totdeauna." (Victor Duța)

     Proverbele sunt păstrate din cele mai vechi timpuri, din bătrâni cum s-ar putea spune. În tinerețe, de multe ori, poate că nu le înțelegem, dar trecând prin viață, mai devreme sau mai târziu, ajungem să le cunoaștem sensul. Acesta cu care am început pare să fie ca o regulă nescrisă a prostiei. Ca și cum „prostul dacă nu e fudul, nu e prost destul.” Cam așa ceva.

   

   Că ne interesează capra vecinului, nu ne miră și nu mai este un secret. Întotdeauna o să fie mai interesant să privești ce face unul și altul. Este mai ușor să-i judeci, decât să te uiți în propria ogradă și să vezi acolo ce-i de făcut. Ne-am obișnuit să fim răi, bârfitori și invidioși. 

Ah, invidia o să ne omoare, căci direct în suflet se duce. Cu timpul ne face inima rea și ne îmbolnăvim. Ne comportăm ca și cum menirea noastră în viață este să-i judecăm pe ceilalți, să-i arătăm cu degetul. Am întâlnit mulți oameni care se întreabă care este sensul vieții și cu siguranță vă pot spune că nu este acesta. Păcat că nu folosim curiozitatea în favoarea noastră și să-i dăm un sens pozitiv, căci privind în jurul nostru ne putem corecta, "întrucât ceilalți sunt totdeauna o bună oglindă" 

(Paulo Coelho). 

   Și ca să revin la capra vecinului... Da, este mai ușor să te uiți peste gard și ceea ce vezi să trezească invidia într-atât încât 

să-ți dorești să moară capra vecinului.  

Înțeleg curiozitatea despre capra vecinului, dar nu înțeleg sub nici o formă de ce nu ne vedem de viața noastră după ce ne-am satisfăcut curiozitatea?   

Adevărul este că ne place să moară și capra vecinului sau, dacă se poate, să moară DOAR capra vecinului. 

Dar ca să suni vecinul și să te lauzi că te interesează capra lui, nu am mai auzit așa ceva. Stau și mă întreb, oare de ce trebuie să-i mai spunem și vecinului că-i urmărim capra? 

Prietenia este încercarea prin care se măsoară un om (Oscar Wilde)

    Așteptări și dezamăgiri, bucurii și tristeți, realizări și eșecuri. Viața este plină de momente când ești sus, apoi jos și iar sus, jos...
Se spune ca nu este nimic dacă ai căzut, important este să te scuturi, să te ridici și să o iei de la capăt.
Despre lucruri triste și dezamăgiri toată lumea vorbește și cei mai mulți devin "experți" în sfaturi.  Când ai un necaz, de obicei acesta este momentul când toți fug, fiind prea ocupați cu ale lor sau prea indiferenți la ale tale. Nu-i nimic ieșit din comun, așa-i de când lumea și te aștepți cumva ca la greu să rămâi singur. Până la urmă, toată lumea are probleme. 

Se spune că prietenul la nevoie se cunoaște, dar nu mai este așa. Știai că sunt persoane care pot să-ți arate compasiune, dar nu pot simți fericire pentru tine. Nu nevoia îți arată cine ți-e prieten. Sunt destui aceia care să-ți întindă o mână de ajutor pentru ca apoi să-ți ceară zece. Căci pe lumea asta totul se plătește. Cândva omul te lăsa la greu, astăzi a observat că așa capătă putere asupra ta și-ți sare în ajutor chiar și atunci când nu îl ceri, ca mai târziu să aibă ce să-ți reproșeze. 

    Dar, ce te faci atunci când ai o mare realizare, când ți se întâmplă lucruri bune și descoperi că nu ai cui spune, nu ai cu cine să te bucuri? De fapt, acesta este momentul de încercare al unei prietenii. Poți să ai în jurul tău mulți oameni, dar nu toți îți sunt prieteni. Viața mi-a arătat că oamenii îți pot fi alături la greu din diferite motive, dar adevăratul caracter le va ieși la suprafață în momentul în care ai reușit în viață. Când te-ai ridicat și i-ai depășit nu vor ști sau nu vor putea să se bucure cu și pentru tine. Știi, bucuria aceea sinceră care-ți luminează fața și îți deschide sufletul? Despre asta vorbesc. 

Oare de ce fug de noi și atunci când ne este bine?
Poate din egoism, invidie sau neputință...

Să ne prefacem ca ne pasă a devenit atât de ușor. O mască pe care o luăm cu noi oricând și oriunde. Poți mima suferința, compasiunea, dar nu poți să mimezi bucuria sufletească. 
    Stau și mă întreb dacă nu cumva "prietenia" a rămas doar o definiție, un citat dintr-o carte, o replica dintr-un film vechi...