Călătorii- Cascada Bigăr

     În aceste zile de caniculă am ieșit căutând să descoperim locuri frumoase din România. Uite așa am ajuns să vizităm cascada Bigăr. Internetul dă naștere unei imagini de ansamblu foarte false, căci realitatea lasă de dorit. Și nu o să mă plâng de faptul că am făcut mai mult de 3 ore pe drum, nici de calitatea drumului, de bine de rău a fost bun, fără gropi. Mi-am asumat când am plecat de acasă drumul și distanța. Speram doar ca atunci când ajung la obiectivul dorit să merite efortul, însă nu a meritat.
Și am să vă spun și de ce. În primul rând am fost dezamăgită de faptul că pe serpentine, acolo unde vizibilitatea este redusă, riscai să te lovești de vacile lăsate libere pe drum. Da, este frumos să le privești, dar nu pe mijlocul drumului. Lăsate libere și fără supraveghere erau un pericol real la trafic. Și nu, nu le-am făcut poză și nici nu am stat să le admir. 

Apoi, o altă dezamăgire a venit când, ajunsă la vestita cascadă, am văzut pe o bucățică de lemn scris „Cascada Bigăr, Locul I în clasamentul OPT CASCADE UNICE ÎN LUME realizat de The World Geography”, dar podeaua de lemn care te ducea să admiri panorama era cârpită cu o bucată dintr-o mobilă veche sau parchet, ceva.... Avem păduri de unde se fură lemnul pentru ca unii să-și facă case și pentru a-l vinde, dar pentru țara noastră nu avem.

     Am colindat în locuri care aveau mult mai puțin de oferit din punct de vedere al naturii, dar mâna omului făcuse ca locul să pară o adevărată operă de artă doar prin simpla ei implicare. Aici, noi avem parte de o natură cu adevărat generoasă, dar mâna omului este pusă doar pe cârpeală. Câțiva metri înainte de cascadă erau niște gherete cu magneți, miere și alte câteva produse din care se dorea doar scoaterea unui profit propriu. În rest... multă mizerie.
Suntem atât de departe de a înțelege ce înseamnă să valorificăm bogăția naturală a țării noastre pentru binele nostru al tuturor, nu doar propriu.
Dacă statul ar investi, cu siguranță ar produce și ar avea, dar probabil nu se vrea asta, încă. Se așteaptă ca cineva anume să pună mâna pe acest loc și apoi îmbogățirea proprie, ca de altfel peste tot la noi în țară.
Locul, din punctul meu de vedere, este de toată jena. La intrare este un panou ruginit care îți aduce la cunoștință faptul că pe acolo trece paralela de 45 de grade iar bârnele de lemn care delimitează spațiul erau rupte pe ici pe colo de oameni lipsiți de educație și respect. Ajunși la grota Bigăr, aflată în apropiere, ai o altă dezamăgire datorită faptului că accesul în grotă se poate face doar dacă ești capabil să te urci pe stâncă ținându-te de o bară și apoi de un lanț. Trist, foarte trist. Un copil sau un om vârstnic nu ar fi putut să urce în siguranță.

              

Fără să vreau compar acest loc cu alte locuri și mi se umple sufletul de mândrie când văd frumusețea naturii, dar în momentul în care compar oamenii, plec capul...

Cascada în sine, chiar dacă s-a rupt și și-a mai pierdut din frumusețe, rămâne extraordinar de frumoasă. Aș putea să o compar cu frumusețea cascadelor de la Plitvice. Chiar dacă este la o scară mai mică, îți umple sufletul de frumos la fel de tare. Zona are un mare potențial și oamenii chiar vin. Sunt convinsă că mulți ar fi dispuși să plătească o anumită sumă pentru a vedea această cascadă, dar să merite vizita, nu doar bani dați degeaba în buzunarele nu știu cui.
Înainte și după cascadă pot fi făcute pasarele din lemn suspendate care să-ți permită să admiri natura în toată splendoarea ei. Accesul la grotă se poate îmbunătăți și chiar se pot face câteva trasee. Se pot deschide pensiuni și meșterii populari ar putea să-și arate meșteșugul celor care vor să vadă și să simtă măiestria artistică la ea acasă.
Cu ochii minții văd un loc desprins dintr-o poveste unde oamenii vin senini și pleacă încântați povestind și altora cât de frumoasă este România. Văd un loc luminat feeric unde poți să te răcorești cu un suc, o cafea sau poate o prăjitură ascultând foșnetul pădurii. Pentru un astfel de loc aș plăti, aș reveni cu drag, l-aș recomanda și m-aș mândri cu el. Dar, deschid ochii și mă trezesc la realitate, înghit în sec și tristețea mi se așază în adâncul sufletului. Avem cu ce, dar nu avem cu cine...

     Dincolo de pozele mult prea editate găsim și informații utile despre cascadă. Aflăm că această cascadă a devenit cunoscută publicului larg din România abia după ce a apărut în publicația online „The World Geography” din SUA care a numit-o ca fiind „cea mai spectaculoasă cascadă din lume”.

Până atunci a bucurat doar ochii localnicilor și a puținilor cunoscători care descoperiseră deja frumusețile ascunse în Caras-Severin. Astăzi bucură ochii și sufletul a sute de turiști săptămânal.
Cascada este situată în punctul în care țara noastră este brăzdată de Paralela 45 de grade longitudine nordică, acesta fiind și principalul reper ce contribuie la localizarea acesteia pe DN 57B.
Cascada Bigăr se află pe Valea Minișului din Munții Banatului. Ea se diferențiază de alte cascade prin aspectul unic creat de mușchiul veșnic verde care o învăluie împletit cu apa cristalină a izvorului revărsată în turcoazul cristalin al râului Miniș.

Tot de pe internet aflăm că există și o Legendă a cascadei Bigăr. Ea spune o poveste de dragoste blestemată, care s-a împlinit în lumea de dincolo. Este povestea de iubire dintre o fată de țăran și un tânăr pe nume Bigăr.

Potrivit legendei, pe meleagurile Văii Almăjului, trăia o familie de țărani, care nu puteau avea copii, iar asta era durerea lor cea mai mare. Într-o noapte, femeii i s-a arătat în vis o vrăjitoare care i-a spus că dacă va bea apă de la izvorul de sub stânca așezată la granița dintre lumi va rămâne însărcinată. Însă, dacă acel copil care se va naște va fi fată, ei nu-i va fi îngăduit să se îndrăgostească, altfel va muri.
Femeia a băut apă din izvor, iar după o vreme a născut o fată. Însă, când a crescut, aceasta s-a îndrăgostit de un băiat chipeș pe nume Bigăr. Amintindu-și vorbele și profeția vrăjitoarei, tatăl tinerei, dorind s-o protejeze, a închis-o în grota de deasupra izvorului dintre lumi. Nu l-au înduplecat nici rugămințile, nici lacrimile, nici strigătele disperate ale copilei care au fost auzite însă de vrăjitoarea care trăia în cealaltă lume, pe Tărâmul Regăsirii Dorului. Făcându-i-se milă de suferința fetei, vrăjitoarea i-a transformat părul într-o cascadă pe care au început să alunece lacrimile ei.
Legenda Cascadei Bigăr mai spune că băiatul, și el la fel de îndrăgostit, a venit și s-a aruncat în apele cascadei, iar fata s-a stins odată cu el. Însă cei doi s-au reîntâlnit în cealaltă lume, singurul loc în care iubirea lor se putea împlini.
De atunci, îndrăgostiții, spre a-și pecetlui dragostea, dar și pentru a avea parte de iubirea veșnică, vin să bea apă din cascada ce poartă numele flăcăului Bigăr.

                                  

(Sursa informațiilor: -https://valeaalmajului.ro/cascada-bigar/ și -https://click.ro/)