Zece

    Anul acesta se fac zece ani de când am blogul și scriu. Mă opresc uneori să recitesc gândurile scrise și găsesc bucăți de suflet lăsate printre rânduri. Retrăiesc emoția cu care am scris și ochii mi se umezesc. Îmi dau seama cum timpul vindecă și maturizează. Cum ți se cuibărește în suflet și îți albește tâmpla. Îți usucă lacrimile și-ți domolește cuvintele. 

     Viața ne poartă pe drumuri pe care nici nu ne imaginam că vom merge vreodată.  

 Nu îmi vine să cred că a trecut atât de mult timp în care, destul de constant, îmi aștern trăirile printre rânduri. Am început să scriu cu naivitate căutând ceva, dar nici eu nu știam ce caut. Scriam timid căutând răspunsuri la întrebări care-mi frământau sufletul: „cine sunt eu?”, „care-i rostul meu pe pământ?”,  „de unde atâta durere?”, „ de ce mi se întâmplă toate astea mie?”, „de ce nimeni nu mă înțelege?”, „ de câte opri poți să o iei de la capăt?”, „oare toate în viață țin de noroc?”... și așa mai departe, gânduri, întrebări și frământări care nu-mi dădeau pace. 

Fără să îmi dau seama am pornit pe un drum al cunoașterii de sine, al iertării și al vindecării. 

   Scrisul m-a făcut să zăbovesc asupra mea și uite așa au trecut zece ani. Blogul mi-a fost cel mai bun prieten în momentele cele mai importante. A fost prietenul care niciodată nu te lasă la greu și se bucură de fericirea ta fără să te judece. Mi-a fost terapeut în drumul meu spre vindecare. Mi-a fost de toate cu răbdare. Astăzi, îmi dau seama că toate astea sunt eu...

     Sunt emoții, frământări și căutări. Sunt bucurii și tristeți. Sunt bucățele din toți cei pe care i-am întâlnit în drumul meu. Sunt lacrimi vărsate între bătăi de inimă rănită. Sunt hohote de râs duse pe aripi de vânt de vară. Sunt amintiri dragi uitate într-un colț de suflet pe seară. Sunt șoapte de iubire trăită prima oară. Sunt vise și iluzii adunate la gura sobei, iarnă de iarnă.  Sau, poate, doar un strop de speranță ce refuză să moară. 

   

Film - Zăpadă, chin și speranță

    Am pășit în noul an cu o liniște sufletească pe care o doresc tuturor. De obicei sfârșitul anului însemna forfotă, pregătiri și o agitație care mă obosea cu mult înainte de miezul nopții.  Îmi lua ore bune să mă pregătesc. Parcă totul trebuia să strălucească la sfârșit de an, chiar și eu. Ce naivă eram, căci credeam că ceva roșu îmi va purta noroc și peștele mâncat în seara dintre ani mă va feri de tot  ce-i rău. Până la urmă fiecare an era la fel, începea cu speranța că, poate, anul care vine va fi mai bun și se sfârșea cu tristețea că nimic nu s-a schimbat. Nu înțelegeam că liniștea pe care o așteptam la trecerea dintre ani nu vine din exterior, de la oameni, ci de la mine, din adâncul sufletului meu. 

    Acum totul a fost diferit. Nu am avut dorințe, am renunțat la superstiții și păstrat în suflet doar recunoștința. Pentru mine a fost un an bun. Cred că fiecare culege ceea ce seamănă și degeaba îți dorești liniște dacă tu ai semănat furtună. 

Cei mai mulți oameni trăiesc cu speranța ca anul nou să fie mai bun ca cel vechi. Sincer nu prea am auzit pe cineva care să fie mulțumit de cel care a trecut. Parcă toți sunt într-o continuă așteptare de mai bine, dar nimeni nu face nici o schimbare. 

 Uneori suntem tentați să uităm bucuria simplă de „a fi” absorbiți fiind de dorința arzătoare a de „a vrea” mai mult.

    Referitor la toată această introducere, ca să-i zic așa, aș dori să vă recomand un film care pe mine m-a emoționat până la lacrimi. Un film în care omul adus la extreme nu a avut nici o răutate în el. Cred că este pentru prima dată când văd asta într-un film. Când este vorba despre supraviețuire, omul este capabil să-și vândă și propria mamă. Acest lucru de multe ori îl regăsim și în viața reală, chiar pentru mai puțin. 

     Aș dori să știți faptul că este un film premiat în 2024 cu: 

- Premiul Goya pentru - cel mai bun film

                                     - cel mai bun actor debutant

                                     - cel mai bun scenariu adaptat

                                     - cel mai bun regizor

                                     - cele mai bune efecte speciale

                                     - cea mai bună cinematografie

                                     - Best Production Supervision

                                     - cel mai bun design de costume

                                     - cel mai bun machiaj și coafură

                                     - cel mai bun sunet

                                     - cel mai bun montaj

                                     - cel mai bun  design de producție

- Globul de Aur, Premiul Satellite și  Premiul Critics`Choice  pentru cel mai bun film într-o limbă  străină

- Premiul Satellite și Premiul Goya pentru cea mai bună coloană sonoră

- Premiul Critics`Choice pentru cel mai bun compozitor

- Gaudi Award for Best European Film

     În cazul în care toate aceste premii nu vă spun nimic, să știți că este un film cu un mesaj puternic și emoționant. Este un film despre umanitate, loialitate, spirit de echipă, supraviețuire, curaj, disperare, sacrificiu, moralitate, frământări sufletești, pierdere, moarte, abandon, speranță...

 Orice aș spune eu, sunt prea mici cuvintele pentru a exprima trăirile pe care acest film te face să le simți. 

Este un film din care ar trebui să învățăm că și în cele mai vitrege condiții putem să fim buni. Nu numai că merită văzut, dar trebuie din când în când revăzut pentru a ne aduce aminte cât de norocoși suntem pentru viața pe care o trăim și să fim recunoscători.  

Filmul este realizat după o poveste reală. Nu am să vă spun despre ce este vorba, ci doar că este bine făcut și te ține cu sufletul la gură de la început până la sfârșit. În final emoțiile acumulate de-a lungul celor peste două ore se vor revărsa în lacrimi fierbinți și în sufletul răvășit va răsări bucuria care vă va face să priviți lumea altfel decât până acum. 

     Titlul original este „La sociedad de la nieve”, în limba engleză  „Society of the Snow” sau  în germană „Die Schneegesellschaft”. 

   Din punctul meu de vedere este un film cum rar am mai văzut și-și merită premiile. Într-o lume tot mai rece și materialistă, plină de egoism și aroganță, unde totul este lipsit de consistență și cât mai comercial, acest film m-a atins sufletește într-un fel cum nu am mai fost atinsă de foarte mult timp. Sper să aibă același efect și vă doresc vizionare plăcută.