Mulțumesc 2023

     Fiecare sfârșit de an vine cu o melancolie amestecată cu un pic de tristețe, ca o ciocolată dulce amăruie. Îmi place să stărui asupra lui analizându-l și încerc să-mi dau seama dacă aș fi putut schimba ceva. 

În această perioadă, mai mult decât oricând, conștientizez faptul că cei mai dragi oameni au plecat din viața mea și nu se vor mai întoarce niciodată. De-a lungul timpului asta mi-a produs un gol pe care nu am știut cum să îl gestionez. Am simțit o durere surdă venită din interior, ca un cuțit  care  îmi freacă stomacul lăsându-mă în agonie. Aș fi vrut să am mai mult timp și m-a durut că nu a fost să fie. 

Au fost și oameni care au plecat de bunăvoie sau de care m-am îndepărtat voit și asta m-a făcut să înțeleg că pe om nu poți să îl ții cu forța, cum nici eu nu aș fi stat așa. De, oamenii vin și pleacă.

    De cele mai multe ori perioada Sărbătorilor este una  încărcată de tristețe. Ne dăm seama că trăim în cea mai mare parte a timpului singuri. Frigul de afară ne pătrunde și în interior. Sufletul nostru caută căldura altor suflete și doare atunci când nu o găsim.  Resimțim mai intens singurătatea când vine Crăciunul pentru că am fost învățați că Sărbătorile de Iarnă însemnă iubire, familie și dăruire.  Este adevărat, dar greșim când căutăm asta doar de Crăciun. 

    Trag linie și constat că acesta a fost un an diferit de toți ceilalți din viața mea. Pentru mine, a fost un an liniștit, un an sincer. Da, cred că acesta este termenul potrivit. A fost un an plin de sinceritate sufletească în care nu am purtat măști și nu am amânat trăiri. Am plâns și am râs deopotrivă. Am luat fiecare emoție și mi-am dat voie să o simt, să o trăiesc pe deplin. 

  Cel mai important lucru pe care l-am învățat a fost să trăiesc cu ceea ce am.  Și, plecând de aici mi-am dat seama cât de mult aveam, dar nu vedeam. Am privit trecutul și i-am dat altă lumină. Regretul l-am înlocuit cu recunoștință și brusc a căpătat căldură. 

Astăzi nu mă mai doare. De fapt, nu am pierdut pe nimeni și nimic. Din contră, îi port pe toți în suflet și-n amintiri. O vorbă, o faptă, un cuvânt...

    Da, am avut multe lucruri de învățat, de acceptat și de iertat.

Nu port ranchiună nimănui. M-am împăcat cu tot ce am trăit iar asta mă face să mă simt liberă. Mi-e sufletul plin de bucurie și golul a dispărut. Furtunile s-au risipit și cerul vieții mele este senin. Pașii îmi sunt ușori și am învățat să trăiesc în armonie. 

    A fost un an bun cu mine. Nu aș schimba și nu regret nimic. Bune sau mai puțin bune, mă definesc, mă completează sau mă corectează uneori. 

   Ca o concluzie pot spune că doar de noi depinde cum vrem să trăim. Putem să trăim în regret sau cu recunoștință, alegerea ne aparține. Ceea ce punem în suflet poate să ne lumineze calea sau să ne întunece mințile. Putem să ne ușurăm sau să ne îngreunăm pașii. Să ne bucurăm de soare, dar și de ploi.

   Vă doresc Sărbători liniștite alături de cei dragi, un Crăciun Binecuvântat, multă sănătate și să vă fie sufletul plin de iubire. Starea de bine să vă însoțească tot anul, veselia să vă însuflețească casele și să vă bucurați în fiecare zi de oamenii pe care îi aveți aproape. 

     La mulți ani frumoși și luminoși! 

Retrospectiv

     Întotdeauna am făcut lucruri în care am crezut. Nu am putut niciodată să fac anumite lucruri doar de dragul câștigului. Cândva, acum mulți ani, am avut ocazia să fac cursuri pentru a lucra în asigurări la noi în țară. Mi-am dat seama destul de repede că este un domeniu în care se pot face foarte mulți bani, dar pentru asta trebuie să minți mult. De ce spun asta?  Pentru că le vindeam oamenilor niște produse în care eu nu credeam. Din păcate viața în România în aceea perioadă nu era prea roz. Cei mai mulți oameni abia trăiau de la un salariu la altul. Românii în general sunt foarte cheltuitori, să le aduci o cheltuială în plus îi făcea să fie și mai reținuți. Am renunțat să mă implic în acest domeniu în care eu însămi nu aveam încredere. Oamenii erau prea amărâți ca să-mi mai bat și eu joc de ei. 

Apoi, peste niște ani, drumul vieții m-a purtat pe alte meleaguri. Aici, întâmplarea a făcut să ajung în același domeniu. Am văzut multe diferențe între sistemul românesc și cel german. Reticența oamenilor, însă, a fost aceiași. Venind dintr-o țară unde sistemul nu funcționează și având carențe destul de mari în ceea ce privește educația financiară, am vrut să mă implic ajutând oamenii. Am văzut la acel moment ceva în care eu chiar am crezut, un ajutor real pentru românii veniți în Germania. Mi s-a părut absolut extraordinar faptul că românii sunt consiliați în limba lor maternă, fără riscul de a face greșeli datorită faptului că, cei mai mulți, nu cunosc limba. Consilierea fiind gratuită îngreuna și mai mult lucrurile. Cum adică „gratuit” ? Sigur există o chichiță pe undeva. De, parcă și „Toma necredinciosul” tot din România vine, nu? Da, din păcate, sunt foarte puțini aceia care veniți aici au și dorința de a se schimba sau măcar de a se adapta. Majoritatea au sentimentul că vrei să îi înșeli, să-i păcălești vânzându-le ceva ce nu le folosește, ei fiind mai preocupați de cât câștigi tu din asta decât de ajutorul real pe care îl oferi. Românului întotdeauna i-a plăcut să cheltuie mai mult decât produce, trăind constant cu datorii. A înțeles importanța asigurărilor doar în momentul în care s-a lovit de o problemă și atunci ori a fost fericit că a avut, ori a regretat că nu si-a făcut. Diferența dintre nemți  și noi, constă în faptul că ei au această educație financiară din familie. Au tot felul de asigurări începând de la cele obligatorii și sfârșind cu cele private. Ei au înțeles importanța de a fi asigurat pentru orice eveniment neprevăzut și aici vorbim despre sănătate, pensie sau depozite pentru copii. Bine, discutate pe larg sunt mult mai multe beneficii, dar nu despre asta vreau să vorbesc acum. 

Doresc să subliniez doar faptul că românul nu se lasă ajutat cu una cu două. Unii o fac din neștiință, din frică sau poate că ei consideră că au destui bani și nu au nevoie (ceea ce este la fel de greșit), dar am văzut și oameni care o fac din invidie ca nu cumva să te îmbogățești tu de pe urma lor.

 Cert este că eu am vrut să fac asta pentru că am crezut în sistemul german și am vrut să ajut. Nici o secundă nu mi-am dorit să ajung în acest domeniu pentru bani, chiar dacă vedeam în jurul meu și consilieri cărora nu le pasă de oameni, ci doar de câștig. 

Deși drumul era destul de anevoios, am reușit cumva să-mi fac un nume socializând cu oamenii. Din păcate, la un moment dat, mentorul meu de la aceea vreme a murit brusc și subit la doar 33 de ani. Asta mi-a dat lumea peste cap și uite așa, m-am văzut nevoită să renunț. 

Aș putea să ajut oamenii cu informațiile pe care le dețin, dar cei mai mulți nu vor să fie ajutați. Așa că, astăzi am șters grupul pe care cu atâta drag îl crescusem. Am șters și din „prietenii”  cu care nu am mai rezonat în ultimul timp.  Ah, și ce aș mai șterge, dar deocamdată mă opresc. Toată lumea știe că dragoste cu sila nu se poate și pe omul care nu îți cere ajutorul nu îl poți ajuta. 

Îmi păstrez doar profilul meu activ și iau o pauză de la restul lumii. De la anul voi vedea încotro să-mi îndrept pașii și gândurile. 

Privind retrospectiv îmi dau seama că dușmanul românului din străinătate este tot românul, indiferent de țara în care te duci. 

Acum stau și mă întreb, oare în România s-a mai schimbat ceva?

Călătorii- Sylt

   De departe, cea mai frumoasă experiență de anul acesta, pentru mine, a fost la Marea Nordului. Ca și destinație am ales insula Sylt. Înainte de această călătorie am citit despre insulă, chiar am văzut și un documentar. Aceste lucruri m-au ajutat într-o oarecare măsură să-mi fac o părere și ajunsă la destinație mi s-a părut destul de drăguț să regăsesc principalele obiective, exact așa cum le văzusem prin ochii altora. La fața locului, însă, realitatea a fost cu mult superioară față de orice aș fi citit sau aș fi văzut din alte postări. Sunt anumite momente când frumusețea văzută cu ochiul liber nu poate fi redată, indiferent de performanța aparatului sau de cuvintele alese. Probabil acelea sunt momentele când vedem cu ochii sufletului...

   Am auzit diverse povești, cum că ar fi un loc doar pentru bogați sau că vântul bate așa de tare încât niciodată nu poți să faci plajă. Acum, cred că depinde de fiecare cu ce ochi vrea să privească, căci dacă pleci de acasă cu gândul că nu-ți place și este frig, apoi sigur nu o să-ți placă și ți se va părea frig.
Despre această insulă se spune că ori îți place și te îndrăgostești de ea ori nu și basta. Cale de mijloc nu există.

  Eu fac parte din prima categorie și vă spun cu sinceritate că m-am îndrăgostit de ea cu totul.  Am îndrăgit din primul moment peisajul ei arid, vântul care nu se oprește niciodată, nisipul alb și fin, trandafirii de pe marginea drumului, casele cu acoperiș de stuf, dar mai ales soarele care se pierde-n mare la asfințit.  Nu am găsit nimic care să-mi displacă aici, dar sunt conștientă că acesta nu este un loc pentru toată lumea. Dacă ești obișnuit cu arșița verii și vrei să stai lipit de șezlong topindu-te, la propriu, la soare, atunci cu siguranță acesta nu este locul potrivit pentru tine. Sălbăticia loculului face ca peisajul să fie atipic pentru unii oameni și în același timp obișnuit pentru cei ai locului. Dacă nu ești genul care să zacă la soare și ești iubitor de drumeții, aici este locul perfect pentru tine. Ideal ar fi să renunți la mașină și să adopți plimbarea cu bicicleta.                                Poți să vii cu bicicleta ta sau poți să închiriezi. Eu am găsit o firmă care ne-a adus bicicletele la cazare și tot de acolo le-au și luat înapoi. Insula este străbătută de la un capăt la celălalt de piste pentru biciclete (aproximativ 200 km de piste) iar peisajul este pur și simplu rupt din povești. 

Între dunele de nisip ai să descoperi cafenele cochete unde te poți opri pentru o cafea, ceva dulce, o gustare. Un astfel de loc este Sylter Kupferkanne, un fost buncăr. Povestea spune că înainte cu opt zile de sfârșitul războiului, sculptorul Günter Rieck, în vârstă de 35 de ani, a pus piciorul pentru prima dată pe insula Sylt ca prim-locotenent în Marina în portul Hörnum. După capitulare i s-a oferit cazare în acest buncăr. Sculptorul a săpat un dormitor în pământ, a cizelat o fereastră mare în peretele buncărului și astfel și-a avut atelierul în care a format vaze din noroi.

Curând, primii prieteni care ajunseseră și ei pe insulă au venit la un pahar de vin. În 1950, atelierul artistului a devenit un bar pentru artiști numit „Urciorul de aramă”. Interiorul vechiului buncăr a fost transformat într-un labirint de confort. Coridoare întortocheate și trepte înguste duceau la grote fermecate care erau luminate doar de lumina lumânărilor.
Multe întâlniri au avut loc în Kupferkanne și chiar și astăzi cafeneaua este incontestabil un loc de întâlnire pentru toți oaspeții  de pe Sylt. În minunata grădină de cafea, cu priveliștea fantastică asupra Mării Wadden, poți simți și acum din carisma acelor vremuri.

  

    Revenind la insulă am să vă spun că da, vântul bate indiferent de temperatura de afară și îl simți la plimbarea cu bicicleta sau seara. Am avut temperaturi ridicate și chiar zile întregi de plajă. Am auzit că mai depinde și de norocul pe care îl ai, în legătură cu vremea. Eu am fost foarte norocoasă, căci nu am prins ploi iar prognoza meteo este destul de exactă ca să știi ce te așteaptă pe parcursul zilei. Perioada perfectă pentru a vizita insula este luna iunie, luna cu cele mai puține zile de ploaie când nu este nici prea cald, dar nici frig.

                               

  

   Am străbătut insula de la un capăt la celălalt admirând peisajul sălbatic, casele și cele 5 faruri. Pur și simplu nu te saturi de atât de mult frumos iar mireasma trandafirilor te însoțește transformând călătoria în ceva unic. Șezlongurile tipice pentru zona aceasta nordică m-au intrigat la început. La fel ca toată lumea și eu am fost plină de prejudecăți. Cred că este mai simplu să judecăm ceea ce nu înțelegem sau nu cunoaștem. Ajunsă acolo, însă, am înțeles că au rostul lor în protecția pentru vântul care, uneori, îți pișcă fața și corpul, dar în același timp cu ajutorul lor poți să te bucuri de soare. Și aici am să scriu câteva informații despre aceste scaune de plajă cărora li se spune „Strandkörbe”. Scaunul de plajă „ Strandkorb ” a fost inventat în 1882 de către producătorul german de coșuri Wilhelm Bartelmann în Rostock. Inițial a fost creat pentru clientul său Elfriede Maltzahn, care suferea de reumatism și solicitase o „cazare pentru plajă care să ofere adăpost de soare și vânt”.  Dar eu am auzit că inspirația a venit de la oamenii care veneau cu căruțele la mare și se protejau de vântul puternic stând la adăpostul lor. Cert este că din 1910, modelul standard de șezlong Strandkorb, este un cu două locuri, designul și construcția sa s-au schimbat puțin de atunci.

 

 Privit ca obiect, este o imagine și simbol al istoriei germane, o idee din perioada romantică, realizată în epoca Wilhelminiană și răspândită în turismul de masă . Cu toate acestea, este încă un motiv rar în artă . Beneficiul său cultural este văzut în vederea din interior spre exterior, în vederea relaxantă a mării și a orizontului - sau mai obiectiv, de către cei care încearcă să citească un ziar sau să aplice protecție solară pe coasta vântului de Nord sau a Mării Baltice : „Primul din toate, scaunul de plajă face ca ziarul și crema să fie compatibile cu plaja.”

 

     Revenind la povestea mea, acum o să vorbesc despre „bogații” insulei pe care, cu sinceritate nu îi vezi ieșind în evidență prin extravaganță. Îți dai seama că sunt bogați din atitudinea aristocrată, ușor sobră, dar atât. Aproape toată lumea se îmbracă în culori deschise, predominând albul. Foarte puțini oameni se plimbă cu mașina, cei mai mulți fiind pe biciclete. Aici am să fac o paranteză și am să vă spun că, de obicei, aceia care nu sunt așa bogați sunt mai stridenți și mai zgomotoși.

   Despre mâncare ce să spun? Fiecare mănâncă după buget. Sunt restaurante foarte bune pentru toate buzunarele și specific după gust. Poți să mănânci în oraș, dar și pe plajă. În mod special aș recomanda Sansibar și Gosch. Dacă alegeți să mâncați ceva pe plajă, vă atenționez să fiți foarte atenți la pescăruși. Aceștia sunt adevărați vânători și cu siguranță vor pândi momentul când nu sunteți atenți și vă vor fura mâncarea din mână. Eu așa am pățit, deși, mi se spuse și mie să fiu atentă. Problema este că sunt destul de agresivi și te sperie atacul lor. 

  

  Noi am ales numai preparate din pește și fructe de mare. Dar, ca desert, în mod special mi-a plăcut acest Kaiserschmarrn. Seamănă cu aluatul de clătite în preparare, dar servit într-o formă mai rafinată și este una dintre cele mai cunoscute feluri de mâncare dulci din bucătăria austriacă. Se stropește cu zahar pudra si se servește in mod tradițional cu prune înăbușite, dar astăzi se servește des si cu sos de mere. Kaiserschmarrn este disponibil în nenumărate variante, precum caramelizat, cu stafide sau migdale. Numele este derivat de la împăratul Franz Joseph I.

   Despre magazine, nu prea știu ce să vă zic, căci eu nu prea le-am vizitat, dar erau destule și diverse.  De la cele simple pline cu suveniruri la cele cu haine foarte scumpe. Sincer, mi se pare trist să mergi în vacanță și în loc să descoperi locul și oamenii, să pierzi vremea prin magazine căutând îmbrăcăminte. Haine putem să ne cumpărăm, cu siguranță, în orașele în care locuim. Bine, ar fi normal să facem asta dacă mergem să vizităm locuri cu o altă cultură și ținută, dar așa, eu nu-i văd rostul. Pe mine m-a atras un magazin plin cu dulciuri, unul care avea ceaiuri din fructe și produse specifice insulei, cum ar fi de exemplu sarea de trandafiri, apoi am mai colindat printr-un magazin cu suveniruri și cam atât. Mi-am cumpărat o șapcă cu 16 eur, dar am văzut o cămașă de 800 eur. Am văzut magazine normale, dar și de lux. Fiecare poate să-și cheltuie bănuții după cum îi poftește inima.
    Printre activitățile pe care le-am făcut au fost o vizită la acvariu și una la muzeu. Aceasta din urmă m-a impresionat prin felul inedit în care ne-a fost prezentat un film despre insulă. Am stat întinși pe spate și deasupra noastră părea că s-a deschis cerul. Așa am conștientizat încă o dată în plus frumusețea insulei, dar și problemele pe care le întâmpină.
Cu o suprafață de 99,14 kilometri pătrați, Sylt este a patra insulă ca mărime din Germania după Rügen , Usedom și Fehmarn și cea mai mare insulă germană din Marea Nordului.
Forma insulei este supusă unei schimbări continue. Datorită locației lor expuse în Marea Nordului, există pierderi continue de teren în timpul furtunilor. Pentru a evita pierderile oamenii adună nisipul din larg și îl readuc la mal iar pe dunele mișcătoare au plantat vegetație care să le stabilizeze în migrația lor.

Potrivit unor surse, care sunt acum considerate de încredere, Sylt a fost o insulă de la cel de-al doilea Potop al lui Marcellus din 1362. Cea mai înaltă altitudine este Duna Uwe din Kampen, la 52,5 m deasupra nivelului mării. 
În cazul în care v-am convins ă mergeți și să vizitați insula este bine de știut cum se poate ajunge acolo. Deci, pe insula se poate ajunge din Germania continentală cu trenul auto. Vehiculele sunt încărcate în trenuri în Niebüll și conduse prin Marschbahn sau Hindenburgdamm către Westerland. Pe lângă trenurile auto sunt și trenurile locale sau trenurile de lungă distanță.
Există o legătură între insula daneză vecină Rømø și portul din List cu cele două feriboturi pentru vehicule și pasageri ale feribotului FRS Sylt. Aceasta poate fi zărită cu ochiul liber în zilele senine.
Să vă mai spun și alte lucruri interesante pe care le-am aflat despre insulă?
- Se spune că în 1920 pe Sylt a fost deschisă prima plajă nud din Germania.
- Sylt are o densitate considerabilă de artiști, galerii, expoziții și lecturi, mai ales în lunile de vară.

- Așa cum spuneam și mai sus, există un total de cinci faruri pe Sylt. Cu toate acestea, doar patru dintre ele sunt în funcțiune și doar unul poate fi vizitat.

1. Farul Rotes Kliff Lighthouse nu mai funcționează din 1974, dar este menținut ca monument. Este situat pe o stâncă la nord de satul Kampen. Farul a fost construit între 1912 și 1913.

2. Este, de asemenea, unul în alb și negru în Kampen, care este și cel mai înalt far din Sylt. Turnul a fost inițial realizat din cărămizi galbene de la Bornholm , o insulă daneză din Marea Baltică. În 1953 și-a luat marcajul caracteristic curent al zilei în alb și negru.

3. Farul distinctiv roșu și alb din Hörnum oferă o caracteristică specială: este singurul dintre cele cinci pe care le puteți vizita și unde vă puteți căsători chiar și în cadrul unei ceremonii civile. El a fost pus în funcțiune la 8 august 1907, fiind ridicat pe o movilă de 17 m înălțime la sudul insulei Sylt.

4. Farul de Est a fost comandat în 1858 în nordul insulei Sylt . Această construcție a fost realizată la inițiativa regelui Frederic al VII-lea al Danemarcei. Este cel mai nordic far din Germania și cel mai vechi construit din fontă. În 1977 a primit o lampă cu halogen de 250 w și a fost automatizată. Farul nu poate fi vizitat.
5. Farul funcționează împreună cu Farul de Vest . El ghidează nave între insula Sylt și insula daneză Rømø .

   

     În Încheiere am să vă spun că se găsește cazare după toate buzunarele. De la modern, lux și extravaganță, până la tradițional, rustic, minimalist. Și nu în ultimul rând, să știți că sunt prietenoși cu animăluțele de companie.  

                                          

                                

Concluzia? Nu trebuie să fii bogat ca să te bucuri de frumusețea acestei insule.

   

  
   

   

   
   
   
   
   
   

              

      

      

                        

      

Sursa informațiilor o găsiți mai jos, dar gândurile și fotografiile îmi aparțin:
https://de.wikipedia.org/wiki/Sylt
https://ro.frwiki.wiki/wiki/Liste_des_phares_en_Allemagne
https://www.kupferkanne-kampen.de/