Tot timpul am crezut asta și nu cred că mă înșel, indiferent despre ce domeniu vorbim. Astăzi o să vorbim despre frumusețe și cred că fiecare o percepe în felul său, dar eu sunt convinsă că o lipsă va fi mereu compensată de sau cu altceva. Poate că nu ai un corp frumos, dar ai un șarm personal care atrage. Poate că ești o persoană timidă, dar prin felul tău de fi emiți o stare de bine și nu mai ai nevoie de cuvinte. Chiar cred că fiecare dintre noi avem ceva frumos, ceva aparte, doar că trebuie să fim conștienți de asta și să o dezvoltăm. Personal consider că, frumusețea fizică nu este suficientă pentru a te face un om bun, de calitate, căci am văzut destul de multe persoane frumoase la prima vedere, dar care atunci când deschideau gura... se întuneca și cerul.
Când vorbim despre frumusețe, automat ne gândim la greutate. Nu trebuie să fii încadrat într-un tipar, dar trebuie să fii conștient că este foarte important pentru sănătate să te menții fără să depășești anumite limite. Despre mine, mulți vor spune că am avut noroc, dar puțini știu cât de greu mi-a fost să-mi păstrez frumusețea și chiar să o cultiv. Fiecare le are pe ale lui. Eu am fost o ignorantă. M-am complăcut și am avut momente în care m-am lăsat să decad. Plină de aroganță îmi spuneam că-mi va fi ușor să revin la starea inițială, dar a devenit de fiecare dată mai greu.
Am avut chiar câțiva ani în care nu am reușit să slăbesc nici măcar un kilogram. Acum, probabil, că unii vor râde spunând că exagerez, căci nu am fost niciodată un om gras. Da, așa este! Nu am fost un om gras pentru ceilalți, dar pentru mine am fost atunci când a venit conștientizarea și m-am privit cu atenție. Degeaba îți spun o sută de persoane că nu e bine ce faci, dacă tu nu conștientizezi asta. Și la fel de adevărat este că pot să-ți spună mulți că ești bine așa cum ești, dacă tu nu te simți bine cu tine. În mintea și viziunea mea am avut niște kilograme cu care nu am putut să mă obișnuiesc. Pentru prima dată ajungeam la această greutate și psihic nu a fost bine. Cu cât încercam să dau jos, parcă mai puneam un kilogram. Și așa cum vin toate în viață, această problemă de greutate a venit în perioada în care am stat acasă fără nici o activitate. Simțeam cum din sufletul meu mușcă și un pic de depresie, venită din prea multă singurătate.
Da, poate că arăt bine pentru vârsta mea, dar nu despre asta este vorba. Un corp trebuie să fie sănătos, nu doar frumos. Vreau mai mult de la viață și știu că asta depinde doar de mine. Să nu mă înțelegeți greșit, nu îmi doresc să arăt ca la 20 de ani, nici nu aș mai avea cum, dar nici nu o să mă cufund în starea aceea de confort care îmi susură la ureche „Miha, ai peste 45 de ani, un copil, arăți bine pentru vârsta ta” și să dau năvală în frigider, să mănânc tot ce găsesc. Nu pot să fac asta, căci ar însemna o lipsă totală de respect față de mine. Am profitat de faptul că natura m-a înzestrat cu corp frumos, dar nu am făcut nimic pentru a-l păstra și recunosc asta. De-a lungul timpului, corpul meu mi-a tot dat semne că are nevoie de ajutor, dar nu am făcut nimic. Așa suntem noi oamenii, amânăm și apoi regretăm că am amânat.
Așa se face că, atunci când au venit toate, m-au copleșit. Întotdeauna m-am considerat un om puternic și chiar dacă am avut momente de cădere, am insistat să mă ridic. Mi-am spus singură că pot mai mult, merit mai mult și vreau mai mult, dar în viață nu este suficient să-ți dorești, trebuie să și faci ceva. Am încercat să folosesc tot ceea ce mă trăgea în jos pentru vindecare, pentru evoluție. Știi că se spune că, „fiecare șut în fund este un pas înainte”, dar secretul constă în puterea ta de a vedea lucrurile așa. Cei mai mulți își plâng de milă și ajung să se obișnuiască cu condiția de „victimă”, de nefericit al sorții sau lipsit de noroc. Funcționează, încă, faza cu „las-o mă, că merge așa”, dar nu te aștepta să vină cineva de pe stradă și să tragă de tine spunându-ți „hei, stai că nu e bine așa, te învăț eu cum să faci”. Aici consider că am avut noroc, și nu pentru că am întâlnit genul acesta de oameni, ci pentru că am putut să conștientizez și să discern lucrurile. Primul pas a fost de recunoștință. Nici nu ne dăm seama pentru câte lucruri ar trebui să fim recunoscători. Lucruri care ni se par normale, ca și cum ni se cuvin, de fapt sunt un dar. Faptul că trăim, mergem, vedem... sunt adevărate binecuvântări și pe lângă toate astea, Doamne câte mai sunt. Din păcate, cei mai mulți se lasă orbiți de lucrurile mai puțin bune care li se întâmplă. Până la urmă asta este viața și singurul lucru pe care îl putem face este să învățăm din tot ceea ce ni se întâmplă. Fiecare lovitură a făcut din mine un om mai puternic și mai demn. Nu pot să spun că nu am plâns, căci am plâns, dar nu m-am pierdut în lacrimi și am învățat. Am învățat să mă iubesc și să mă accept așa cum sunt. Am început să mă iert pentru toate greșelile, căci doar greșind poți învăța. Am înțeles că singurătatea doare doar dacă o consideri inamicul tău, așa că m-am împrietenit cu ea și m-am îndepărtat de oamenii care îmi făceau rău. Știi... uneori cei mai apropiați oameni produc cele mai adânci răni.
Și da, Dumnezeu îți dă, dar nu îți bagă în buzunar. Greu, dar am învățat să am grijă de corpul meu și în mod special, de sufletul meu. Întotdeauna am fost conștientă de faptul că frumusețea fizică este trecătoare. Aspectul fizic te face să te simți bine, dar mai presus de el, este frumusețea sufletească care se oglindește în tine. Ea îți dă o lumină aparte, o stabilitate și o căldură care se reflectă pe chipul tău. Sunt două lucruri pe care fiecare dintre noi ar trebui să le împletim armonios, dar din păcate, cei mai mulți nu le mai dau atenția cuvenită.
Corpul nostru are nevoie de mișcare, mâncare sănătoasă și liniște sufletească. Concret, ce am făcut eu pentru mine? Am preferat să iau doar un cartof prăjit, de poftă și restul să-i arunc. De multe ori prefer să îi dau la cățel, decât să mănânc eu. Știu că pare o risipă, dar eu o văd ca o investiție în mine. Știți de ce spun asta? Pentru că ani de zile am preferat să mănânc eu doar ca să nu arunc, să nu risipesc. Ce rămânea de la copil, în primul rând (și aici cred că multe mame mă înțeleg) și apoi tot ce rămânea prin frigider și nu mai mânca nimeni. Cred că este o chestie de mentalitate pe care am întâlnit-o destul de des. Cumpărăm mult, gătim la fel de mult, dar și aruncăm mult. Am încetat să mai fac asta. Cumpăr atât cât îmi trebuie și am scăpat de acel „să fie”. Gătesc cât mâncăm, evitând astfel să mai fiu „coșul de gunoi” al casei și mănânc atât cât și ce trebuie, nu cât ar vrea burtica mea :)
După ce am ignorat ani de zile semnalele de alarmă ale corpului meu, mi-am dat seama că nu este suficient să fii slab. Am început să fac mișcare și când spun asta, înseamnă transpirație până la epuizare. Nu mult, dar constant. Doar plimbarea și mersul pe jos... pe mine nu mă ajută. Mulți vor spune că nu au timp, dar este o minciună. Petrecem atât de mult timp pe telefoane... Sincer, nu-i așa? Și apoi nu ai nevoie de prea mult timp ca să faci un minim de exerciții. Poți să începi cu 15 minute, mișcările de bază pe care le făceam când eram copii și ai să vezi ce diferit le simți acum. Făcându-le te obișnuiești și nu va mai părea o corvoadă. După durere și febră va veni starea de bine.
Cu liniștea sufletească a fost mai greu. Aici, avem un mare bagaj pe care îl cărăm încă din copilărie. De multe ori ducem traume de care nici nu suntem conștienți. Trecutul atârnă foarte greu dacă nu îl accepți și nu te împaci cu el. Apoi înveți să ierți, mai mult nu ai știut sau nu ai putut, dar cu siguranță ai încercat. Și nu în ultimul rând, să nu te compari niciodată cu nimeni. Ești unic în simțiri și trăiri. Dacă vrei, totuși, un model de comparație, atunci să fie întotdeauna cu tine și încearcă să fi mai bun decât cel ieri. Așa vei căpăta încredere în tine.
Pentru o bună armonie între toate acestea ar fi nevoie și de conștiință. Atâta timp cât conștiința este curată, înseamnă că ești pe drumul cel bun. Și ține mine, în viață nu trebuie să faci mereu ceea ce simți, uneori, este bine să faci doar ceea ce trebuie.
Unii se vor uita la poză și li se va părea mult scris. Ar trebui să citim mai mult, căci doar așa ne putem lărgi orizontul și vom putea înțelege viața. Alții vor citi și vor spune cu dispreț „ he, ușor de zis, dar greu de făcut” și am să le dau dreptate, nu este ușor, dar nici imposibil. Ca să reușești ai nevoie de disciplină, căci fără ea nu ai să faci nimic în viață. În tot ceea ce faci, pe lângă disciplină ai nevoie și de organizare, căci ele două se-mpletesc exact la fel cum ar trebui să împletim frumosul trupesc cu cel sufletesc.
Și-ntr-un final aș spune, mai ai nevoie de voință și răbdare, pentru că nu întotdeauna rezultatele apar imediat, dar asta nu trebuie să te facă să renunți. Într-o zi te vei uita în urmă și vei vedea cât de departe ai ajuns. Se va vedea efortul depus și atunci poți să fii mândru de tine.
În toată această zbatere interioară ești singur și cel mai mare dușman este starea de confort, obișnuința. Insistăm să rămânem în ea doar pentru ni se pare cald și bine, dar este o iluzie venită din frica de necunoscut și noi începuturi. De fapt, ne îmbolnăvim, încet și sigur.
A, și încă ceva foarte important. Dacă sunt lucruri care te nemulțumesc încearcă să le schimbi, iar dacă nu poți, acceptă și asumă-ți asta schimbându-ți modul de a le privi. Felul în care reacționăm la tot ce ne înconjoară face diferența.
