Întrebare și răspuns

    Cine sunt eu? Sunt o pietricică într-un morman de pietre. Sunt un gram de nisip dus de viață în locuri în care nici nu visam să ajung. Sunt o picătură de ploaie căzută într-un ocean, o pată de culoare în albastrul cerului sau poate un fir de iarbă pierdut pe un câmp, undeva. Sunt un om mic, dar am o voință mare. Are și nu are importanță cine sunt eu. Are importanță dacă pot schimba ceva, dacă pot lăsa îmbunătățiri în urma mea, dacă pot aduce zâmbete în suflete triste, dacă pot produce fericire prin prezența mea, prin gesturi și prin fapte. Da, are importanță, doar dacă pot da și altora din lumina mea. 

    Și abia când am aflat că și eu contez, mi-am dat seama că nu are importanță cine sunt eu într-o lume așa mare. Nu are importanță, dar contează. Într-un munte de pietre, dintre cele mai diverse, fiecare pietricică își are rostul ei. Până la urmă este exact așa cum am spus mai sus, are și nu are importanță cine sunt eu. Are importanță pentru mine, dar nu are pentru lumea în care trăim. Știți cum este? Este exact ca piatra mica care răstoarnă carul mare, dar aceiași piatră mică poate aduce echilibrul unei cantități imense de pietre mari.

    Deci, cine sunt eu? Sunt o floare pe care unii oameni o privesc și merg mai departe. Alții, o rup și o pun în glastră, iar când se ofilește o înlocuiesc cu altceva. Dar mai sunt și oameni care o sădesc și au grijă de ea. Îi vorbesc cu drag și o hrănesc cu iubire, iar ea înflorește și le luminează privirea. 

    Sunt un ciob de sticlă care, uneori, se lasă purtat de ape curgătoare. Alteori, refuz să mă las dusă de val. Mă încăpățânez și stau împotriva curentului. Timpul și-a pus amprenta asupra mea șlefuindu-mi cu blândețe marginile ascuțite și tăioase. Simt greutatea anilor pe umerii mei, dar știu că nu sunt singură niciodată, căci în mine dăinuiesc părinții și străbunii mei.   

    Sunt un puf de păpădie în adierea vântului călduț de primăvară. Mă opresc din loc în loc și apoi plec mai departe, spre necunoscut. Până la urmă asta este viața, o călătorie. Dacă ai curajul să o privești în față, ai să-i vezi măreția în tot ce te-nconjoară, dar mai ales în tine, căci fiecare respirație este o binecuvântare. 

    Așadar, cine sunt eu? Sunt emoții ascunse sub un chip de om cu un suflet călător. Sunt gânduri și vise printre cuvinte scrise. Sunt hohote de râs și lacrimi ascunse. Sunt praf din stele și frânturi din raze solare, căzute ușor pe pământ. 

    Sunt un întuneric din care încerc să ies, dar sunt și lumină. Sunt iubire și iertare. Sunt tăcerea de dincolo de cuvinte. Sunt amintiri și nostalgie. Sunt uitare...

    Și când ai să-nțelegi toate astea, abia atunci ai să-ncepi să trăiești cu adevărat. De nu, te risipești în zadar...