Cum și de ce? Nu știu să explic. Pur și simplu știu și simt asta prin toate lucrurile care mi se întâmplă.
Mergând cu bicicleta, câteodată, prind așa o viteză încât nu mai e nevoie să pedalez și totuși înaintez așa de lin încât am impresia că cineva este în spatele meu și mă împinge susținându-mă să nu cad. Senzația este atât de profundă încât întorc mereu capul să văd dacă e cineva în spatele meu și face o glumă. Nu văd pe nimeni, ca de fiecare dată, și atunci mă cuprinde o liniște interioară știind că cineva acolo sus mă iubește și are grijă de mine. Asta simt eu față de Dumnezeu. Sunt mică în palma Lui mare și El are grijă mereu de mine. Am dintotdeauna aceste sentimente în ceea ce-L privește. Cât despre îngeri, ei sunt de două feluri. Sunt îngeri transformați în oamenii de lângă noi. Prietenii care ne sunt aproape indiferent de probleme, atât fizic cât și spiritual, moral. Acele persoane minunate care, deși nu te cunosc, au grija de sufletul tău, te protejează înconjurându-te cu căldură, afecțiune și brațele deschise pline de iubire. Acei oameni minunați care te lasă să îți sprijini fruntea obosită la pieptul lor. Și mai sunt și îngerii din cer, persoanele dragi nouă, plecate mult prea devreme care au grija de noi. Nu îi vedem, dar cu siguranță ei sunt acolo și îi simțim cu inima.
Nu știu cum să descriu aceste sentimente frumoase și profunde. Cum să explic lucruri atât de minunate când ele nu pot fi explicate? Atunci când vorbim despre Dumnezeu, de fapt, trebuie să avem mai multă credință! 
Să nu mă înțelegeți greșit, nu încerc să schimb lumea în funcție de credința mea. Mi se pare important să crezi în ceva, dar să crezi cu toată ființa ta. Nu contează religia și nici în ce vrei să crezi, dar să crezi cu puterea sufletului te ajută să nu te pierzi pe drum. De asemenea cred că această credință o găsim în sufletul nostru nu în ofrandele pe care le aducem, în numărul lumânărilor aprinse sau al rugăciunilor spuse. Sunt oameni care merg zilnic la biserică și țin toate posturile, dar dacă ai auzi ce le iese pe gură te-ai cruci de atâta răutate. Și apoi, oare câți nu sunt aceia care se închină și spun amin la tot pasul, dar te judecă de zici că au venin în inimă.
Din păcate, cei mai mulți se roagă doar atunci când dau de greu și uita să mulțumească pentru ceea ce au, indiferent dacă este mult sau puțin.
O alta parte dintre oameni au nevoie de dovezi în ceea ce-L privește pe Dumnezeu și trezesc cu tot felul de cereri absurde iar când nu primesc ceea ce își doresc, li se umple sufletul de ură.
Da, ne dorim sănătate, dar ea nu se găsește la kilogram și fericirea de asemenea nu se vinde la metru. Miracolul nu vine de la magazin, coincidențe nu există și nimic nu este întâmplător în viață. Sunt atât de multe lucruri și experiențe pe care știința nu le poate explica.
Ce este mai important, ceea ce bagi în gură sau ceea ce scoți? Ceea ce pui la suflet sau ceea ce dăruiești din el? Poate că amândouă sunt importante. Ar fi bine să existe un echilibru în absolut tot ceea ce facem. Fiecare acțiune a minții și a trupului să fie însoțită cu afecțiune și dăruire.
Este de ajuns să ne deschidem sufletul și să lăsăm căldura să pătrundă adânc. Să ne învățăm inima să simtă și să nu judecăm. Să nu căutăm în exterior ceea ce trebuie să sădim în noi. Vorbele să ne fie cumpătate și atingerea să nu rănească. Să ajutăm atunci când putem și să dăruim din puținul pe care îl avem. Asta este credința!
