Cincisprezece ani! Ani frumoși și nu întotdeauna ușori. Ani plini de râsete, de amintiri. Ani presărați cu lacrimi și condimentați cu de toate.
Văd în jurul meu atât de multe femei nemulțumite și obosite, care duc un ritm alert și aș vrea să le pot opri o clipă. Să le explic că viața nu se rezuma la serviciu, călcat, spălat, gătit... Uneori poți pune pauză. Acasă nu ai un șef, nu trebuie să te epuizezi încercând să le faci pe toate, oricum nu poți și nici nu îți ridică nimeni statuie dacă le faci. Nu știu de ce, la un moment dat, totul devine o luptă personală. Normal ar fi să ne luptăm împreună împotriva tuturor și să ne ajutăm reciproc. Înțeleg atât de bine acum, atât de multe lucruri ...
Și ce dacă astăzi nu spăl și stau să citesc o carte? Ce dacă astăzi nu gătesc și mâncam te miri ce, dar ieșim toți în parc? Ce dacă astăzi nu calc și ne îmbrăcăm cu ce găsim, dar ne strângem toți pe canapea și ne uitam la un film? Ce dacă astăzi eu poate muncesc mai mult, mâine poate muncești tu. De ce să contorizam cât fac eu sau cât faci tu, ce fac eu și ce nu faci tu? Nu putem contoriza iubirea.
Am înțeles greu și târziu faptul că sunt adult, că pot luat decizii și nu mă obliga nimeni să fac ceva. Iar despre ai mei, pot spune că sunt cel mai minunat lucru ce mi se putea întâmpla. De ce să-i consider o povară? Ce dacă în camera copilului este haos tot timpul. Sincer, sunt fericita că este acolo și mă iubește. Sunt mulțumită pentru fiecare îmbrățișare.
Cât despre tine, iubitul meu, pot spune că abia acum te descopăr cu adevărat. Recunosc faptul ca toata viața am încercat să te schimb, am încercat să te oblig să fii așa cum credeam eu că vreau să fii.
Bine, ca să nu exagerez, nu că ai fi fost perfect, dar nici atât de cumplit cum, poate, am văzut eu uneori. Am încercat atât de mult să ne schimbăm unul pe celălalt, încât am uitat cine suntem noi. Am uitat să ne privim și să ne ascultăm, dar învățăm din greșeli.
Mi-am dat seama că, nici eu nu aș fi putut să trăiesc cu cineva ca mine, deși am avut impresia că am dreptate mereu. Am înțeles că nu este o tragedie dacă eu abia șterg oglinda și tu o murdărești la 5 minute după. Sunt fericita că exiști și-mi aduci aminte că ești aici pentru mine.
Iubitul meu îți mulțumesc pentru fiecare zâmbet, pentru fiecare îmbrățișare, pentru fiecare "te iubesc". Îți mulțumesc pentru răbdare și înțelegere, pentru că ai rămas alături de mine, deși te-am îndepărtat de atâtea ori. Îți mulțumesc pentru că mă iubești așa cum sunt, pentru că mă ții în brațe în fiecare noapte. Dar, cel mai tare îți mulțumesc pentru că alături de tine m-am descoperit pe mine. Îți mulțumesc pentru că m-ai învățat să iubesc, dar în primul rând să mă iubesc pe mine. M-ai învățat că trebuie să mă iert pe mine, ca să pot ierta și altora.
În mod special, îți mulțumesc pentru că atunci când mi-a fost cu adevărat greu, brațele tale nu m-au lăsat să cad și ai stat lângă mine, când nimeni altcineva nu mai era. Ești al meu și sunt a ta! Asta este tot ce contează, iar restul sunt doar fleacuri.
Faptul că într-o zi locul de lângă mine în pat va fi gol, îmi strânge sufletul și nu vreau să trăiesc cu regretul că puteam mai mult și nu am făcut nimic.
Puteam să iubesc mai mult, puteam să iert mai mult, puteam să ascult mai mult...
Important este că POT! Tot timpul se poate un pic mai mult. Chiar și atunci când spunem că nu mai putem, de fapt, mai putem puțin. Păcat că cei mai mulți dintre noi ne dăm seama prea târziu de asta.
Sunt o persoană norocoasă pentru că unele lucruri sunt într-așa fel făcute și menite, încât noi nu le putem distruge și pentru asta îi mulțumesc lui Dumnezeu. El a făcut ca drumurile noastre să se împletească și să rămână așa.
Iubesc și sunt iubita, asta este tot ce contează acum.
