În ultimul timp nu am mai avut puterea de a mai scrie. Sincer, nici sentimente nu am prea mai avut. M-am simțit goală, lipsită de orice emoție, căzută într-o stare letargică.
Cumva, nu știu de ce, tu m-ai găsit și cred că nu este deloc întâmplătoare această regăsire. Ne-am pierdut când eram la începutul vieții și nu am realizat pierderea, dar ai fost tot timpul în mintea mea, în sufletul meu. Am uitat multe lucruri. Multă durere sau bucurii, mult din trecut, dar pe tine nu te-am uitat. Am încercat să te găsesc de multe ori, dar fără succes.
Toată viața am fugit de ceva, de o etapă a vieții mele căreia i-am pus punct, de trecut. Am întors spatele, am strâns din dinți și am mers mai departe. Pe tine, în schimb, te-am pierdut undeva, cândva și nu am încetat niciodată să te caut. Simt că ești o parte din mine. Mă cunoști mai bine decât oricine, poate chiar mai bine decât mine. Mă cunoști din totdeauna, mă cunoști din copilărie când viața nu-și pusese bine amprenta asupra mea. Mă cunoști așa cum sunt eu, înainte să învăț să-mi ascund sentimente și sufletul sub o mască.
Da, draga mea prietenă, cu tine și despre tine vorbesc. Tu! Te vei recunoaște printre rândurile mele și vei înțelege mai bine decât oricine despre ce vorbesc. Tu, prietena mea dragă de care mi-a fost atât de dor.
În toți acești ani, m-am gândit de multe ori la tine, la copii care am fost noi. Ai rămas prietena mea și mă bucur că m-ai găsit.
De ce acum? De ce nu anul trecut sau în cel care urmează? De ce acum, când sufletul mi-a fost distrus, când nu am mai avut puterea să mă ridic, când nu am mai știut cine și cum sunt?
De ce? Nu știu, dar sunt recunoscătoare. Mi-ai lipsit atât de mult. Am sentimentul că am regăsit o parte din mine, din copilul de demult...
Sunt atât de mulți kilometri între noi și totuși te simt atât de aproape. Abia aștept să ne vedem, am atât de multe emoții. Nu mai suntem copii, viața și-a pus amprenta asupra noastră, ne-am maturizat, ne-am schimbat. Dacă descoperim că nu avem nimic in comun, că am devenit două străine? Știu că este normal să nu ne cunoaștem prea bine, pentru că, totuși, au trecut atât de mulți ani.
Îmi imaginez în fel și chip reîntâlnirea noastră. Nopți pline de șușoteli, lacrimi și chicoteli. Atât de multe lucruri de spus...
Ai un loc special în viața mea, în sufletul meu, un loc al tău pe care nu l-a putut ocupa nimeni. Am un gol în stomac care se mărește cu cât se apropie momentul revederii. Emoția unui nou început cu un aer vechi, de trecut.
Și chiar de nu va fi să fie, măcar știu că am încercat și am plecat la drum cu sufletul deschis. Indiferent cine suntem astăzi, pentru mine rămâi prietena mea dragă și nimic nu o să poată șterge asta din amintirea mea.
