Regrete

     Iar mă trezesc cu dorința de a scrie... Nu înțeleg de unde această nevoie de a spune, de a împărtăși sau poate de a mărturisi. Poate din prea multă durere. Durere ascunsă, uitată într-un colț de suflet de care nici eu nu mai știu.
     Îmi doresc atât de multe lucruri. Unele sunt sunt imposibile, căci nu putem schimba trecutul, dar asta nu mă oprește să nu mă gândesc. Sunt răni care nu se vindecă niciodată și dureri care nu trec, doar învățăm să trăim cu ele. Mereu am spus că nu regret nimic, dar constat că viața este un șir lung de regrete...
     Regret fiecare clipă pierdută inutil. Am crezut că timpul îmi aparține până când mi s-a scurs printre degete.
   

 Regret neputința de a mă întoarce în timp. Știu că regretul meu nu mai poate schimba ceea ce am trăit deja. Îmi rămâne doar să mă împac cu asta. 
    Regret că nu suntem nemuritori.  Încerc să înlocuiesc teama morții cu bucuria de a fi.

    Regret fiecare gest necugetat, dar mă bucur că am avut curajul de a păși.

     Regret că am avut prea multă încredere sau poate prea puțină. 

     Regret fiecare rană pe care am primit-o, dar și mai tare regret toate acele răni pe care le-am produs eu.
     Regret fiecare prietenie pierdută și faptul că nu am știut să dăruiesc mai mult.

     Regret faptul că nu pot să mă iert pentru neputința mea și trebuie să trăiesc cu toate aceste regrete.

     Și uite așa ajung iarăși să regret...

     Regret că oamenii sunt răi și viața-i nedreaptă uneori.

     Regret că m-am lăsat pradă disperării și am iubit atât de puțin.

     Regret...