Cred că nemulțumirea este o arma cu două tăișuri. Pe de o parte ar putea fi un lucru bun atunci când ne ajută să evoluăm, să creștem, să ne depășim condiția. Pentru asta este foarte important să crezi. Să crezi în tine, în ceea ce faci, în ceea ce vrei. Dacă există motivația, cred că poți muta munții din loc.
Din momentul în care te-ai pornit, nimic nu te oprește, nici măcar dezamăgirile.
Și uite așa, apare partea cealaltă a nemulțumirilor. Momentul acela când nu te poți opri să nu-ți dorești mai mult și mai mult, transformându-ți viața într-o goană nebună.
Tot timpul ne dorim ceva sau mai bine zis, altceva decât ceea ce avem. Vrem și vrem, mai mult și mai mult. Ne dorim atât de multe, încât uităm să mai apreciem ceea ce avem, ceea ce tocmai am obținut. Ne concentrăm mai tare pe ceea ce nu avem iar asta ne dă o stare de frustrare. Fără să ne dăm seama devenim nemulțumiți de noi înșine, de prieteni, de familie, de casă, de serviciu, de vreme...
Trebuie doar să avem grijă să nu ne lăsăm condusă viața de nemulțumiri. Nemulțumirea poate fi un lucru bun atunci când ne transformăm ambițiile în evoluție, și nu doar materială, cât și spirituală. Dar, nemulțumirea poate să devină un coșmar dacă o lăsăm să pună stăpânire pe noi. Vom deveni veșnic nemulțumiți și nu vom mai vedea nimic frumos din tot ceea ce ni se întâmplă.
Cumpătarea și echilibrul în viață sunt cel mai greu de găsit, de păstrat. Nemulțumită-i toată lumea...
