12 aprilie 2014

Fericirea

    Ieri m-am întâlnit cu un prieten drag. Nu ne văzusem de mult și m-a întrebat ce mai fac. Fără să stau pe gânduri, i-am răspuns că fac bine, foarte bine. Viața mea este frumoasă și mă simt o norocoasă, o răsfățată. 
   "Fericirea este armonia dintre ceea ce gândești, ceea ce spui și ceea ce faci." ( Mahatma Gandhi) Ușor de spus, greu de făcut. 
     Probleme! Probleme are toată lumea, mai mari sau mai mici. Datorii, rate, carduri....
Muncim mult și ne zbatem. Obosim și asta ne sleiește de puteri. Simțim că nu mai avem timp să le facem pe toate câte am vrea și prinși în acest carusel, nu mai găsim mulțumire sufletească în ceea ce avem deja.  
    Acum câțiva ani, m-am oprit și am privit un copac care mi se părea ireal de frumos. Mi-am dat seama că suntem atât de ocupați încât nu mai vedem în jurul nostru. De cele mai multe ori mergem cu capul în jos sau absorbiți de telefoane.  Nu mai vedeam oamenii din jurul nostru, natura cu atât mai puțin.                                       
   Toți vrem mai mult, mai bine, dar nu facem nimic diferit și trăim regretând ceva. 
      În teorie știm că ar trebui să ne schimbăm, dar de fiecare dată amânăm pe mâine, data viitoare, la primăvară...
Greșeli facem toți, mai mari sau mai mici, mai grave sau mai puțin grave. Important este să nu rămânem blocați în neputință. 
  Cred că "ce semeni, aia culegi" este valabil pentru tot ceea ce se întâmplă în viața noastră.  Poate ar fi mai simplu să avem pretenții, să cerem de la ceilalți, să găsim vinovați și cei mai mulți asta fac. Mai greu este să devenim mai buni, mai iertători, să semănăm în noi și în familia noastră numai lucruri bune, fără să ne intereseze ce fac alții.
  Consider că satisfacția este mai mare când știi că ai muncit pentru un lucru și îl apreciezi mai mult decât dacă l-ai fi primit degeaba. De fapt,  tu îi dai valoare.
    Așa cum spuneam la început, sunt bine, liberă, fericită, mulțumită.
Prin greutăți trecem toți, necazurile nu ne ocolesc, dar am puterea de a zâmbi, de a mă bucura de soare, de fiecare norișor, copac, floare. Aleg să mă bucur că sunt sănătoasă și trăiesc. Îmi iau energia din ceea ce-i frumos și mă-nconjoară. Atunci când trebuie să o iau de la capăt prefer să văd în asta o oportunitate, decât să-mi plâng de milă pentru ce am pierdut. Apreciez libertatea de care mă bucur și sinceritatea prieteniilor. 
Da, sunt bine și n-am nevoie de mai mult pentru a fi fericită. 

06 aprilie 2014

O altă prezentare


   Bună, eu sunt Mella, elevă în clasa aVII-a și am să încerc să vă arăt lumea prin ochii mei și cu ce mă ocup eu :)
    "Succesul este un joc. Cu cât joci mai mult, cu atât câștigi mai mult. Și cu cât câștigi mai mult, cu atât joci mai BINE."
    Așa că începând cu toamna anului 2012 am început să mă joc cu un ghem de sfoară....
Știu, pare curios....."un ghem de sfoară", ce poți face cu el? Asta am gândit și eu la început, iar după ce am văzut lucrările unei colege am rămas cu gândul că orice material are cel puțin doua utilizări total diferite la care nu te-ai putea gândi vreodată.
    Am să vă arăt o parte din primele mele lucrări..
    Pe 1 iunie 2013 am participat la Olimpiada Meșteșugurilor Artistice Tradiționale cu o gentuță din noduri...și am reușit să mă calific la faza națională :)
    Așa că am început să mă pregătesc. La olimpiadă am participat cu măști din sfoară în care am exprimat o poveste tradițional românească, povestea lui Harap-Alb.
    Olimpiada a avut loc pe 25 august 2013, la Sibiu și a durat 5 zile.
    În prima zi ne-am cazat la cămin și am vizitat Sibiul. Următoarele 4 zile am lucrat în aer liber în cadrul Muzeului Astra și am fost jurizați, iar în ultima zi ne-am vizitat colegii, am primit premii și ne-am luat "La revedere".
    Eu, în primul meu an de participare am obținut premiul III la națională, și am adus lacrimi de bucurie în ochii profesoarei mele coordonatoare.
    Acum când privesc în urmă, am sentimentul că sunt atât de multe lucruri de povestit și de arătat despre mine....
     Am să vă mai spun data viitoare,
                                          Melania.